Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Final de an școlar la „Oltea Doamna”...

Profesorul și discipolul

Final de an școlar la „Oltea Doamna”...

Încercam adeseori să privesc în interiorul sufletului meu... Gândurile, sentimentele și temerile mele se contopeau... Aveam senzația că sunt doar un ecou dintr-un cântec născut din dorurile stelelor, doar un ecou ce tresare purtat de vânt... Îmi închideam ochii și continuam să visez.

 Vedeam doar o seamă de priviri calde și luminoase și niște zâmbete sincere... Toate acestea coborau din înalturile cerurilor spre sufletul meu tremurător... Inima mea bătea atunci din ce în ce mai tare. Auzeam cum clipele trec purtate pe aripi de înger. Privirile acelea, toate erau îndreptate spre mine. Erau atât de frumoase, erau desprinse din alte suflete, erau niște triluri născute din inimi pe care le iubesc... Încercam să pătrund în fundamentul lor, încercam să le simt mângâierea cât mai intens, încercam să găsesc în interiorul meu puterea de a le transmite gândurile și sentimentele mele.
 Nu puteam, însă, să fac nimic, le priveam, vedeam cum mă îndepărtez de ele, simțeam cum o parte din sufletul meu se desprinde din mine, rămânând veșnic între suflete și priviri de îngeri...
 Eu continuam să zbor deasupra unui curcubeu vrăjit... zburam spre stele, zburam spre idealuri și visuri, zburam spre alte priviri și zâmbete, dar norii sufletului meu cerneau picături de tristețe...
 M-am trezit ușor din acea stare de reverie, dar mai auzeam acea inimă ce bătea... Încercam să opresc timpul în loc, aș fi vrut „să nu-mi iau încă zborul”, nu tocmai acum...
 Erau ultimele mele săptămâni în școala gimnazială...
 Când mă gândeam că mă voi despărți de o mare parte din cei la care țin (domnii mei profesori și colegii mei), mă cuprindea o melancolie profundă. Doream să trăiesc fiecare clipă extraordinar de intens, dar nu vroiam să realizez că se apropie și „ultimul sunet de clopoțel”...
 Priveam din nou în străfundurile mele și găseam în mine o părticică din toți cei care au ajutat la formarea mea... Găseam în interiorul meu acele priviri ce  mi-au dat forță, doar că acestea erau transfigurate în iubire...
 Am găsit în mine și puterea de a trăi intens, de a simți și mai tare toate sentimentele frumoase pe care le-am acumulat. Am trăit niște momente de neuitat...
 Am încheiat un an școlar fructuos, dar și un ciclu de învățământ - cel gimnazial- într-un mod cât mai plăcut.
 În cea de-a noua capitală europeană
 Cu grija unor doamne profesoare cu mult suflet (Lucia Babău, Mariana Codău și Dorina Ștreng), dar și cu acordul și înțelegerea a nu mai puțin inimosului nostru director (profesor Mircea Mitran), am efectuat o excursie minunată în capitala țării, București.
 În drum, am vizitat câteva locuri memorabile, precum: Sinaia – cu frumoasele castele „Peleș” și „Pelișor”, Câmpina – cu Castelul Iuliei Hașdeu și Casa memorială „Nicolae Grigorescu”. Ne-au impresionat stilurile arhitecturale ale castelelor și picturile deosebite.
 Dacă în anii de gimnaziu petrecuți în draga noastră „Oltea Doamna” am avut prilejul să vizităm o seamă de capitale europene: Budapesta, Viena, Praga, Paris, Berna, Bratislava, Luxemburg și Atena, nu puteam să ratăm Bucureștiul.
 Putem spune că suntem mândri de capitala noastră.
 Aici am vizitat „doar” câteva obiective, dar, sigur, ne vom întoarce pentru a ne mai îmbogăți mintea și sufletul și cu alte fețe ale Bucureștiului.
Ne-am lăsat fermecați de Muzeul Cotroceni, de Palatul Parlamentului, de Muzeul de Istorie Națională, unde am văzut Tezaurul României.
 Am adăugat cunoștințelor noastre de desen și pictură (dobândite la ore, dar și cu prilejul vizitelor la Muzeul „Bruckenthal” din Sibiu – în anul școlar trecut, cu prilejul vizitelor la mănăstirile din Moldova, dar și cele de pe Valea Oltului, la Casa memorială „Nicolae Grigorescu” din Câmpina...) imagini de neuitat din Muzeul Național de Artă, cu picturi de: Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Corneliu Baba, Ștefan Luchian, Ion Andreescu.
 Am fost fericiți să vedem unele sculpturi ale lui Brâncuși, după ce anul trecut am fost la Târgu Jiu și la Hobița. Am fost mândri să aflăm că lucrarea „Rugăciune” (cea originală) lipsea din muzeu, fiind într-o expoziție temporară la muzeul „d`Orsay” din Paris.
 Cât privește „Muzeul Literaturii”, ne-am propus să vizităm Casa lui Arghezi de la „Mărțișor”, unde am cunoscut copiii și profesorii de la Școala din Mălini, județul Suceava, dar și pe Margareta Labiș, sora poetului Nicolae Labiș (născut la Mălini).
 „Cimitirul Bellu”, cu aleea scriitorilor și cea a artiștilor ne-a oferit prilejul unui moment de reculegere la mormântul lui Eminescu, (după ce în urmă cu doi ani, am vizitat Ipoteștiul și Botoșanii, locurile natale ale poetului), mormântul lui Caragiale, Marin Preda, Zaharia Stancu, George Călinescu, Gheorghe Pituț și al lui Alexandru Andrițoiu.
 N-am ratat ocazia de a viziona și un spectacol la Teatrul Național, unde am văzut „Comedia Norilor” de Aristofan, în interpretarea unor actori cunoscuți, precum: Mircea Albulescu, Andrei Duban, Ileana Stana Ionescu, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu...
 Interesante au fost și vizitele făcute la Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” și „Muzeul Þăranului Român”.
Ne-am distrat copios în „Cișmigiu” și „Herăstrău”.
 Această excursie va atârna „greu” în salba de amintiri frumoase din anii de școală.
  „Despre omul frumos”
Ultimele zile – cu premieri, banchete, cu lacrimi de bucurie și tristețea despărțirii - au încununat o etapă importantă a vieții noastre de elevi.
Cum aș putea uita să spun că am fost la conferința lui Dan Puric - „Despre omul frumos”. Da! Ce  poate fi mai frumos decât omul? Omul simplu, Omul sensibil, Un Om printre oameni...
La urma urmei... acesta este și scopul școlii: de a ne face să devenim „oameni frumoși”...
„Zborul” nostru în lume este de fapt perfecționarea, „înfrumusețarea” sufletelor noastre; „zburăm” în lume pentru a găsi iubirea - acel sentiment care ne face „oameni frumoși” pe dinăuntru. În școala „Oltea Doamna” am găsit oameni deosebiți, care ne-au ajutat să fim mai „frumoși”, dându-ne exemplele lor, care au udat florile inimilor noastre cu picături de iubire și dăruire sufletească...
 Vă mulțumim, domnilor profesori! Nu vă vom uita niciodată! Veți rămâne mereu întipăriți pe „retina sufletelor” noastre ca fiind îngerii care ne-au îndrumat calea, ca fiind niște trimiși ai lui Dumnezeu care ne-au învățat să „zburăm” spre stelele visurilor noastre... Vom zbura, dar privirile dumneavoastră vor rămâne mereu în inimile noastre! (Lucia Băbău – Oana Pelea)

Trimite email

duminic, 17 februarie 2019