Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Colocviul „Ziua Internațională a Limbii Materne

Joi, la Universitatea din Oradea

Colocviul „Ziua Internațională a Limbii Materne

Joi, 21 februarie 2024, a avut loc la Universitatea din Oradea Colocviul „Ziua Internațională a Limbii Materne", inițiat de prof. univ. dr. habil. Florin Cioban, organizat de Facultatea de Litere a Universității din Oradea, Universitatea Creștină Partium din Oradea, Universitatea „Eötvös Lorand" din Budapesta și Casa Corpului Didactic a Județului Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu" din Gyula/Jula, Forumul Democrat al Germanilor din Județul Bihor, Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Asociația Partida Romilor Pro Europa și Federația Comunităților Evreiești din România.

Evenimentul și-a propus să celebreze limba maternă într-un cadru multietnic, caracterizat de dialog și de deschiderea față de celălalt și s-a bucurat de prezența dlui prorector prof. univ. dr. Sorin Șipoș, care a surprins oportunitatea organizării unui astfel de colocviu în Oradea.
Ziua Internațională a Limbii Materne este o sărbătoare marcată anual la 21 februarie în întreaga lume, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul. A fost anunțată de UNESCO pentru prima oară la 17 noiembrie 1999 și a fost recunoscută de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin aceeași rezoluție prin care 2008 a fost declarat Anul Internațional al Limbilor.
Colocviul „Ziua Internațională a Limbii Materne" și-a propus să celebreze bogăția lingvistică și culturală din țara noastră și de peste hotare, cu accent pe modul în care multilingvismul, ca parte a multiculturalității și interculturalității este experimentat la nivelul cotidianului în anumite comunități: Oradea, județul Bihor și zonele de-o parte și de alta a graniței fiind un elocvent exemplu al modului în care identitatea se articulează prin contactul cu alteritatea și, în același timp un ideal model de prezervare a diversității lingvistice.
            Evenimentul a constat în scurte intervenții ale unor specialiști și reprezentanți ai comunităților lingvistice din Europa Centrală (România, Ungaria, Slovacia) - în cazul limbilor: română, maghiară, germană, slovacă, romani și ebraică - susținute atât în limba maternă, cât și în limba română, urmate de o serie de momente literar-artistice (texte literare și/sau cântece reprezentative prezentate doar în limba nativă) care surprind bogăția lingvistică și culturală a fiecărei limbi și moșteniri culturale în parte.
            Organizatorii mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestui colocviu și atingerea obiectivelor propuse.

Trimite email
sâmbătă, 14 februarie 2026 la 04:04:44 Ora standard a Europei de Est