Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

„Bihorul plantează”, un nou proiect pentru un județ mai verde

Sâmbătă, 16 martie

„Bihorul plantează”, un nou proiect pentru un județ mai verde

Sute de voluntari au participat sâmbătă, 16 martie 2024, la o acțiune de plantare în satul Betfia, comuna Sânmartin, în cadrul proiectului „Bihorul plantează", inițiat de Consiliul Județean Bihor, în colaborare cu Instituția Prefectului - Județul Bihor, Direcția Silvică Bihor - Romsilva, Ecolect Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.

Lansăm un nou proiect important pentru protejarea mediului. Ne propunem ca în fiecare an să derulăm astfel de acțiuni de plantare și în viitor aceste acțiuni să se desfășoare concomitent în mai multe zone ale județului. Suntem cu toții conștienți că avem nevoie de pădure, de aer curat, și că este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi să arătăm respect față de natură. Putem face lucruri bune pentru noi și pentru comunitatea din care facem parte", a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.
Plantăm 15 mii de puieți din speciile gorun, frasin, paltin de munte și fag. Putem spune că am transformat o suprafață de trei hectare de teren într-o plantație tânără, urmând ca peste 6-7 ani să beneficiem cu toții de avantajele pădurii din această zonă. Acest proiect este un exemplu de bune practici în ceea ce privește colaborarea dintre instituții și mobilizarea", a precizat Teodor Suciu, directorul Direcției Silvice Bihor - Romsilva.
Cei aproximativ 500 de voluntari au fost angajații instituțiilor care au organizat acțiunea, ai companiei multinaționale Celestica și ai altor instituții publice care au răspuns invitației de a se alătura proiectului.*
La acțiunea de plantare au participat și Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, Dumitru Țiplea, prefectul județului Bihor, Horea Abrudan, inspector școlar general, și Cristian Buzlea, director A.F.I.R. Bihor.
Consiliul Județean Bihor va sprijini în următoarea perioadă și alte inițiative de acest fel.
Ne implicăm în proiecte de acest fel derulate de Uniunea Studenților din Universitatea din Oradea și un O.N.G. În toamnă, dacă va mai exista o acțiune de plantare, atunci vom face în toate zonele județului. În anii următori ne propunem ca în fiecare ocol silvic, concomitent, în perioada de plantare, să se realizeze astfel de acțiuni", a adăugat Mircea Mălan.
 *Agenția de Protecție a Mediului, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Autoritatea Rutieră Română - Bihor, Casa de Pensii - Bihor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj-Napoca - SDN Oradea, Garda de Mediu, Garda Forestieră, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor, Registrul Auto Român - Bihor, Serviciul Județean de Ambulanță Oradea, Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis".

Trimite email
sâmbătă, 21 februarie 2026 la 19:02:53 Ora standard a Europei de Est