Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Basarabie, lacrimă fierbinte, de Gheorghe Păun

Revista de cultură ,,Curtea de la Argeș”, numărul din aprilie

Basarabie, lacrimă fierbinte, de Gheorghe Păun

,,Titlul vrea să reamintească un altul similar, apărut în acest colț de pagină în noiembrie 2012, Basarabie, lacrimă caldă. Anii scurși de atunci și tot ce s-a întâmplat prin lume în vremea asta motivează un titlu „actualizat". Gândindu-mă la lungul-cruntul secol de rusificare, la stalinism, foamete, gulag și Siberia, la Cotul Donului și Transnistria, și mai potrivit ar fi fost Basarabie, lacrimă sângerie. Nu l-am ales pe ultimul pentru că poate părea ostentativ-dramatic, deși dramatică a fost istoria neamului.

Personal, atunci când silabisesc cuvântul Basarabia, îmi aduc aminte cum îmi povestea taică-meu, țăran argeșean, pe șoptite, spre finalul anilor '50, de partea de țară pe care ne-au luat-o rușii (și despre Rege și Mareșal îmi șoptea), adaug ce-am citit și văzut între timp și pătrund într-o dioramă de deal-câmpie-toamnă, funigei și nostalgie, ținutul lui Orfeu-de-la-Orhei, al dulcelui grai moldovenesc, al valsurilor lui Eugen Doga, dar când revin în lumea reală, mă apucă iarăși și iarăși durerea-revolta. Cum de a fost posibil tot ce s-a întâmplat cu Basarabia (și cu alte regiuni ale României grănițuite - Al. Surdu)? - întrebare didactică, cum de este posibil să se întâmple și astăzi și, mai ales, să nu se îndrepte? - întrebare militantă. Mirându-mă precum seniorul Vladimir Beșleagă, ridic ochii spre cer și mă întreb: „De ce, Doamne, a fost așa să fie?"
Că vatra Daciei, extinsă spre răsărit prin latinitate și românitate, cel puțin în raport cu granițele Imperiului Roman, în răspăr cu pustiitoarele migrații asiatice (de la Ion Coja, voi reveni), a fost o jumătate de mileniu trofeu disputat și teren de confruntare între Imperiul Otoman și cel Ţarist, o știm și asta explică multe - dar nu justifică, moral și juridic vorbind, nimic! Martori mi-s Mușatinii, cu toții, și urmașii lor, și urmașii urmașilor lor. Cu atât mai puțin justificate sunt ingerințele imperiilor-cancelariilor de la vest de noi în soarta provinciilor românești, a Moldovei vechi, a Basarabiei în particular. Franța (începând cu Napoleon) s-a amestecat, Perfidul Albion la fel, Austria și Germania așijderea. Toți au luat creionul și au trasat granițe pe harta noastră (sau procente pe șervețele, la Ialta și cine mai știe pe unde...). De pe vremea lui Petru cel Mare până azi. L-am plâns la școală pe cultivatul Cantemir pentru înfrângerea de la 1711, nu auzisem atunci de testamentul lui Petru - autentic sau nu, la fel de periculos este. Dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat la Stănilești pe Prut, eram azi gubernie rusească, poate nici nu ne mai trecea prin minte ideea de grafie latină. La capătul dinspre prezent, adaugă nedumerire și furie jenanta comedie Schengen. Vorba lui Eminescu: înțelegem că Austria are interese în ceea ce ne privește, dar nu are deloc drepturi! Acum o sută cincizeci de ani, o spunea Poetul, românul absolut, azi cine s-o mai spună?!... Românii relativi din jur?!... Întrebare urgentă, pentru că lumea, Europa inclusiv, este mult mai complicată ca atunci, dar la fel de cinică: geopolitica intereselor tocește din răsputeri vârfuri de creioane pe întreg planiglobul, ca totdeauna, în spatele ușilor capitonate (și a perdelelor de fum, a diversiunilor), pe seama celor mici - și tăcuți.
Revin însă la Chișinău, la miracolul din finalul anilor 1980, la Renașterea Națională - își merită din plin majusculele. Se întâmpla în Imperiul Sovietic, e adevărat, obosit imperiul și conștient de oboseala sa - vremea lui Gorbaciov. Dar, în RSSM abia cu câteva decenii înainte, de glonț sau în Siberia, muriseră oameni, mulți!, pentru că scriau românește, pentru că aveau poeziile lui Eminescu în casă. Date cutremurătoare pot fi găsite în articolele lui Nicolae Dabija din Literatura și Arta, strânse apoi în volume. Omit aici referințele, sunt numeroase. Dar, ce s-a întâmplat atunci, prin 1986- '89, a sfidat probabil orice așteptare. Scriitorii împotriva imperiului! Metaforic, dar nu în întregime, poeții împotriva tancurilor! Românii cerându-și dreptul de a vorbi și scrie românește - și obținând acest drept, la finalul lunii august 1989. O șesime din populația Basarabiei, reunită în Marea Adunare Națională din 27 august, la Chișinău, determină Sovietul Suprem al RSSM să voteze independența și revenirea la grafia latină și la limba română. Plus tricolorul, plus imnul și încă altele. Chiar din anul următor, 31 august a fost sărbătorită ca Zi a Limbii Române în Republica Moldova; în România, acest lucru a fost legiferat abia în 2011.
Preiau acum o serie de gânduri ale lui Ion Coja, din articolul Școala Basarabeană a iubirii de neam, publicat în Doctrina naționalistă în august 2013 și reluat în 2014, vezi https://ioncoja.ro/14247/. Atenție, este scris Școala Basarabeană, cu majuscule, pentru a întări și în felul acesta mesajul și paralela cu Școala Ardeleană. Mult cunoscută și apreciată în istoria Transilvaniei și a României cea de a doua, un concept pe care cunoscutul lingvist îl propune în privința primei sintagme.
Căci „fără 27 august 1989 nu ar fi fost posibilă resurecția din Timișoara și București, din toată Ţara". „E bine să reținem că de la ardeleni avem ziua de 1 Decembrie, iar de la basarabeni, de la moldovenii de peste Prut, avem ziua de 31 August, zile amândouă de afirmare națională a identității și demnității noastre etnice." Să ne amintim însă că, și în 1918, Basarabia a fost prima, a votat unirea cu Ţara încă din 27 martie! I-a urmat Bucovina, pe 28 noiembrie, în zilele de febrilă pregătire a Marii Adunări de la Alba Iulia.
„Iar dacă stăm să judecăm lucrurile cu bucuria de a descoperi către cine mai avem motive de recunoștință, este timpul să identificăm în cultura și istoria noastră un capitol pe care l-am trecut prea ușor cu vederea: Școala Basarabeană!...
Un bob zăbavă vă cer asupra acestui gând: Școala Basarabeană!... Gând care nu-mi aparține, dar când am auzit, la o recentă lansare de carte a unui autor de dincolo de Prut, pe două doamne profesoare universitare, vorbind despre Școala Basarabeană, m-am minunat de câtă dreptate puteau să aibă! Dacă vorbim de o Școală Ardeleană, cu rolul ei decisiv în istoria noastră, școală prin care cu toții ne-am românit și mai mult decât eram, apoi se poate vorbi și de o Școală Basarabeană, cu același rol istoric, de fortificant al românismului la ceas de cumpănă! De restriște și de răscruce!"
Am citat din editorialul revistei.
Lecturați mai departe la adresa cunoscută: www.curteadelaarges.ro
Ce mai putem citi în acest număr de revistă: Horia Bădescu: „Oile gândirii", Theodor Codreanu: Pamfil Şeicaru: Între camarilă şi Dotla asiatică, Gheorghe Cojocaru: Marile Puteri şi Mica Unire, Eugenia Tofan: Interviu cu profesorul Victor Juc, Tudor Nedelcea: Ion Druţă sau Povara bunătăţii noastre, Dumitru Gabura: Poemele lui Victor Teleucă şi postumitatea lor anevoioasă, Pavel Popa: De vorbă cu Raia Rogac, Constantin Cubleşan: Zlatna de Martin Opitz... dar și multe altele.
Distinse domnule academician Gheorghe Păun, vă mulțumim pentru Lacrima fierbinte, și pentru acest număr de revistă, oferit ca ofrandă înainte de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos!
(OviDan)
Trimite email
miercuri, 10 iunie 2026 la 21:07:44 Ora de vară a Europei de Est