Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Basarabie, lacrimă fierbinte, de Gheorghe Păun

Revista de cultură ,,Curtea de la Argeș”, numărul din aprilie

Basarabie, lacrimă fierbinte, de Gheorghe Păun

,,Titlul vrea să reamintească un altul similar, apărut în acest colț de pagină în noiembrie 2012, Basarabie, lacrimă caldă. Anii scurși de atunci și tot ce s-a întâmplat prin lume în vremea asta motivează un titlu „actualizat". Gândindu-mă la lungul-cruntul secol de rusificare, la stalinism, foamete, gulag și Siberia, la Cotul Donului și Transnistria, și mai potrivit ar fi fost Basarabie, lacrimă sângerie. Nu l-am ales pe ultimul pentru că poate părea ostentativ-dramatic, deși dramatică a fost istoria neamului.

Personal, atunci când silabisesc cuvântul Basarabia, îmi aduc aminte cum îmi povestea taică-meu, țăran argeșean, pe șoptite, spre finalul anilor '50, de partea de țară pe care ne-au luat-o rușii (și despre Rege și Mareșal îmi șoptea), adaug ce-am citit și văzut între timp și pătrund într-o dioramă de deal-câmpie-toamnă, funigei și nostalgie, ținutul lui Orfeu-de-la-Orhei, al dulcelui grai moldovenesc, al valsurilor lui Eugen Doga, dar când revin în lumea reală, mă apucă iarăși și iarăși durerea-revolta. Cum de a fost posibil tot ce s-a întâmplat cu Basarabia (și cu alte regiuni ale României grănițuite - Al. Surdu)? - întrebare didactică, cum de este posibil să se întâmple și astăzi și, mai ales, să nu se îndrepte? - întrebare militantă. Mirându-mă precum seniorul Vladimir Beșleagă, ridic ochii spre cer și mă întreb: „De ce, Doamne, a fost așa să fie?"
Că vatra Daciei, extinsă spre răsărit prin latinitate și românitate, cel puțin în raport cu granițele Imperiului Roman, în răspăr cu pustiitoarele migrații asiatice (de la Ion Coja, voi reveni), a fost o jumătate de mileniu trofeu disputat și teren de confruntare între Imperiul Otoman și cel Ţarist, o știm și asta explică multe - dar nu justifică, moral și juridic vorbind, nimic! Martori mi-s Mușatinii, cu toții, și urmașii lor, și urmașii urmașilor lor. Cu atât mai puțin justificate sunt ingerințele imperiilor-cancelariilor de la vest de noi în soarta provinciilor românești, a Moldovei vechi, a Basarabiei în particular. Franța (începând cu Napoleon) s-a amestecat, Perfidul Albion la fel, Austria și Germania așijderea. Toți au luat creionul și au trasat granițe pe harta noastră (sau procente pe șervețele, la Ialta și cine mai știe pe unde...). De pe vremea lui Petru cel Mare până azi. L-am plâns la școală pe cultivatul Cantemir pentru înfrângerea de la 1711, nu auzisem atunci de testamentul lui Petru - autentic sau nu, la fel de periculos este. Dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat la Stănilești pe Prut, eram azi gubernie rusească, poate nici nu ne mai trecea prin minte ideea de grafie latină. La capătul dinspre prezent, adaugă nedumerire și furie jenanta comedie Schengen. Vorba lui Eminescu: înțelegem că Austria are interese în ceea ce ne privește, dar nu are deloc drepturi! Acum o sută cincizeci de ani, o spunea Poetul, românul absolut, azi cine s-o mai spună?!... Românii relativi din jur?!... Întrebare urgentă, pentru că lumea, Europa inclusiv, este mult mai complicată ca atunci, dar la fel de cinică: geopolitica intereselor tocește din răsputeri vârfuri de creioane pe întreg planiglobul, ca totdeauna, în spatele ușilor capitonate (și a perdelelor de fum, a diversiunilor), pe seama celor mici - și tăcuți.
Revin însă la Chișinău, la miracolul din finalul anilor 1980, la Renașterea Națională - își merită din plin majusculele. Se întâmpla în Imperiul Sovietic, e adevărat, obosit imperiul și conștient de oboseala sa - vremea lui Gorbaciov. Dar, în RSSM abia cu câteva decenii înainte, de glonț sau în Siberia, muriseră oameni, mulți!, pentru că scriau românește, pentru că aveau poeziile lui Eminescu în casă. Date cutremurătoare pot fi găsite în articolele lui Nicolae Dabija din Literatura și Arta, strânse apoi în volume. Omit aici referințele, sunt numeroase. Dar, ce s-a întâmplat atunci, prin 1986- '89, a sfidat probabil orice așteptare. Scriitorii împotriva imperiului! Metaforic, dar nu în întregime, poeții împotriva tancurilor! Românii cerându-și dreptul de a vorbi și scrie românește - și obținând acest drept, la finalul lunii august 1989. O șesime din populația Basarabiei, reunită în Marea Adunare Națională din 27 august, la Chișinău, determină Sovietul Suprem al RSSM să voteze independența și revenirea la grafia latină și la limba română. Plus tricolorul, plus imnul și încă altele. Chiar din anul următor, 31 august a fost sărbătorită ca Zi a Limbii Române în Republica Moldova; în România, acest lucru a fost legiferat abia în 2011.
Preiau acum o serie de gânduri ale lui Ion Coja, din articolul Școala Basarabeană a iubirii de neam, publicat în Doctrina naționalistă în august 2013 și reluat în 2014, vezi https://ioncoja.ro/14247/. Atenție, este scris Școala Basarabeană, cu majuscule, pentru a întări și în felul acesta mesajul și paralela cu Școala Ardeleană. Mult cunoscută și apreciată în istoria Transilvaniei și a României cea de a doua, un concept pe care cunoscutul lingvist îl propune în privința primei sintagme.
Căci „fără 27 august 1989 nu ar fi fost posibilă resurecția din Timișoara și București, din toată Ţara". „E bine să reținem că de la ardeleni avem ziua de 1 Decembrie, iar de la basarabeni, de la moldovenii de peste Prut, avem ziua de 31 August, zile amândouă de afirmare națională a identității și demnității noastre etnice." Să ne amintim însă că, și în 1918, Basarabia a fost prima, a votat unirea cu Ţara încă din 27 martie! I-a urmat Bucovina, pe 28 noiembrie, în zilele de febrilă pregătire a Marii Adunări de la Alba Iulia.
„Iar dacă stăm să judecăm lucrurile cu bucuria de a descoperi către cine mai avem motive de recunoștință, este timpul să identificăm în cultura și istoria noastră un capitol pe care l-am trecut prea ușor cu vederea: Școala Basarabeană!...
Un bob zăbavă vă cer asupra acestui gând: Școala Basarabeană!... Gând care nu-mi aparține, dar când am auzit, la o recentă lansare de carte a unui autor de dincolo de Prut, pe două doamne profesoare universitare, vorbind despre Școala Basarabeană, m-am minunat de câtă dreptate puteau să aibă! Dacă vorbim de o Școală Ardeleană, cu rolul ei decisiv în istoria noastră, școală prin care cu toții ne-am românit și mai mult decât eram, apoi se poate vorbi și de o Școală Basarabeană, cu același rol istoric, de fortificant al românismului la ceas de cumpănă! De restriște și de răscruce!"
Am citat din editorialul revistei.
Lecturați mai departe la adresa cunoscută: www.curteadelaarges.ro
Ce mai putem citi în acest număr de revistă: Horia Bădescu: „Oile gândirii", Theodor Codreanu: Pamfil Şeicaru: Între camarilă şi Dotla asiatică, Gheorghe Cojocaru: Marile Puteri şi Mica Unire, Eugenia Tofan: Interviu cu profesorul Victor Juc, Tudor Nedelcea: Ion Druţă sau Povara bunătăţii noastre, Dumitru Gabura: Poemele lui Victor Teleucă şi postumitatea lor anevoioasă, Pavel Popa: De vorbă cu Raia Rogac, Constantin Cubleşan: Zlatna de Martin Opitz... dar și multe altele.
Distinse domnule academician Gheorghe Păun, vă mulțumim pentru Lacrima fierbinte, și pentru acest număr de revistă, oferit ca ofrandă înainte de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos!
(OviDan)
Trimite email
miercuri, 25 februarie 2026 la 16:17:33 Ora standard a Europei de Est