Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Primul campus dedicat învățământului dual din România

Ieri, a fost inaugurat, la Oradea,

Primul campus dedicat învățământului dual din România

Marți, 10 septembrie 2024, a fost inaugurat, la Oradea, în prezența ministrului Educației, primul campus dedicat învățământului dual din România, în cadrul festivității de deschidere a anului școlar 2024-2025, în primul campus dedicat învățământului dual din România, din cele 29 de consorții care vor funcționa la nivelul întregii țări.

           Campusul este situat pe strada Ceyrat nr. 4 din Oradea, în vecinătatea Universității Oradea și a Parcului Științific și Tehnologic, care este tot o investiție a Consiliului Județean Bihor. Se întinde pe o suprafață de 2,2 hectare și cuprinde opt clădiri cu săli de clasă, laboratoare, ateliere pentru practică, un cămin modern pentru 146 de elevi, bibliotecă, centru pentru evaluare profesională, cabinete medicale, cantină, sală de sport, piscină și teren de sport.
          La eveniment au fost invitați și au participat: însuși ministrul Educației, Ligia Deca, președintele Senatului României, Nicolae Ionel Ciucă, Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educației, actualmente vicepreședinte al Senatului României, Marcel Dragoș, prefectul județului Bihor, ing. Ilie Bolojan, președinte al Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, Florin Birta, primarul Oradiei, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, inspectorul şcolar general, prof. dr. Horea Florin Abrudan, alți reprezentanți ai consorțiului, din cele cinci unități de învățământ și nouă companii private și asociații, elevi și profesori din școlile partenere.
În cadrul festivității, au susținut alocuțiuni Ligia Deca, ministrul Educației, Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Nicolae Ionel Ciucă, președintele Senatului României, Horea Florin Abrudan, inspectorul școlar general, și Luminița Popa, reprezentanta companiei Plexus, partener privat implicat în acest proiect.
Campusul de meserii reprezintă un pas important în dezvoltarea sistemului de învățământ dual, prin colaborarea între sectorul public și mediul privat în formarea profesională a elevilor în domenii precum mecanică, instalații și lucrări publice, construcții, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară de minimum 400 de lei, cazare și masă gratuite și decontarea transportului.
„Este o bucurie nespusă pentru mine să fiu astăzi la deschiderea porților primului campus pentru învățământ dual din România, finanțat prin PNRR. A fost și primul contract de finanțare semnat dintre cele 29 pe care le-am semnat în toată România. Ceea ce se întâmplă la Oradea este un exemplu de bună practică pentru celelalte 28 de consorții duale care sunt în realizare", a precizat Ligia Deca, ministrul Educației.
„Campusul este un proiect foarte important pentru întreaga comunitate. Mediul de afaceri local, care astăzi este silit să își aducă angajați de la zeci sau chiar mii de kilometri distanță, are posibilitatea să se implice, și s-a implicat hotărât în acest proiect, pentru ca împreună să putem asigura în județul nostru forță de muncă calificată. Copiii noștri aleg astăzi să își construiască viitorul dincolo de granițele țării. Noi suntem convinși că acest proiect îi va ajuta să-și dobândească competențele profesionale necesare pentru a putea obține venituri suficiente ca să-și clădească un viitor aici, la ei acasă", a declarat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Oficialitățile au vizitat campusul, unde li s-au prezentat dotările moderne, inclusiv roboții, imprimantele 3D, simulatoarele de sudură și utilaje grele, puse la dispoziția elevilor. Specialiștii din companiile partenere au oferit demonstrații practice, evidențiind oportunitățile de formare. De asemenea, au vizitat căminul elevilor, sălile de clasă, bazinul de înot și cantina.
Nicolae Ionel Ciucă, președintele Senatului României, a declarat: „Am crezut foarte mult în ceea ce înseamnă renașterea învățământului dual profesional. Campusul de la Oradea este o premieră pentru școala românească, o investiție care le oferă tinerilor șansa să învețe meserii într-un mediu modern, pregătindu-i pentru viitor. Știu ce înseamnă un drum vocațional. Adolescent fiind, am decis să merg la un liceu militar și nu am regretat nicio clipă alegerea făcută.".
Horea Abrudan, inspectorul școlar general al ISJ Bihor, a explicat modul în care elevii din învățământul dual vor avea un program bine structurat, stabilit în colaborare cu școlile. Elevii vor fi cazați în căminul campusului și vor studia în laboratoarele și atelierele oferite de școală, sub îndrumarea profesorilor și a specialiștilor din companiile partenere. Acesta a subliniat colaborarea strânsă între școli și mediul de afaceri pentru a asigura o pregătire practică de calitate.
Consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea" a fost înființat în 2023, cu scopul de formare a elevilor în raport cu cerințele actuale ale pieței muncii. Acesta este format din 18 membri, respectiv două autorități publice: Consiliul Județean Bihor (lider de proiect) și Primăria Municipiului Oradea, cinci unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Traian Vuia" Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși" Oradea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman" Aleșd și Liceul Tehnologic „Unirea" Ștei, la care se adaugă Universitatea din Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, precum și nouă companii private și asociații: SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics România SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, Asociația Bihor West Professional și Asociația Firmelor Bihorene.
Proiectul are o valoare totală de 146.183.346 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro. Finanțarea este asigurată din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 Educație, Reforma 4 - Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior și din bugetul local, după cum se precizează în comunicatul Consiliului Județean Bihor.
Ovidiu Dan
Doar pe Facebook OviDan, pagină de educaţie, veţi găsi, în două înregistrări video, alocuţiunile rostite de ministrul Educaţiei, doamna Ligia Deca şi preşedintele Senatului României, domnul Nicolae Ionel Ciucă...

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 10:35:18 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.