Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Rădăcini în pământ și în educație verde, digitalizată

Prin activități locale cu impact internațional

Rădăcini în pământ și în educație verde, digitalizată

Pe parcursul anului școlar 2024-2025, elevii de la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu" din Oradea au avut ocazia să participe la Proiectul național „Educație despre biodiversitate în spații urbane", cofinanțat prin Erasmus+ - European Platform for Urban Greening (EPLUG), având ca parteneri Fundația WorldSkills România, Asociația Peisagiștilor din România și Lerero (Learning Reengineered).

Sub coordonarea prof. de educație muzicală - anticipând predarea subiectului legat de muzica descriptivă, povestind despre legătura dintre această disciplină de studiu și natura care reprezintă o veșnică sursă de inspirație pentru compozitori și totodată, sunete ei sunt ca o relaxare pentru sufletul trudit - implicând prof. de biologie, geografie, istorie, limba română, matematică, fizică, informatică alături de clase de gimnaziu s-a inițiat ca prin interdisciplinaritate să se exploreze teme esențiale legate de biodiversitate, protejarea spațiilor verzi urbane și importanța dezvoltării durabile, teme care s-au gândit a fi extinse și la elevi din liceu, susținute prin mijloace digitale moderne cu sprijinul partenerilor.
Educația verde digitală nu este doar un concept, ci și o cale de a duce mai departe misiunea proiectului: aceea de a forma elevi conștienți de valoarea naturii, capabili să folosească tehnologia în mod responsabil pentru a proteja mediul înconjurător. În timpul webinariilor și workshopurilor la care profesorii alături de clasele de elevi au participat în cadrul proiectului, s-a conturat întrebarea esențială Cum putem duce mai departe aceste idei, cu ajutorul digitalizării. Pentru aflarea răspunsului la aceasta ne-am înscris în Proiectul Educațional Internațional „Conectat la Natură, Conectat la Viitor: Educație Verde și Digitală" în cadrul căruia elevii au participat la Concursul Internațional „Educația verde în educația digitală", iar din echipa profesorilor din proiect am ales alături de domnul director să scriem lucrarea „Educația verde în educația digitală pentru un viitor sustenabil" prezentată la simpozionul internațional. Cadrele didactice au mers mai departe în căutarea răspunsului participând la Talkshow-ul internațional „Green Talent Recruitment: Inspire Action, Drive Change" și webinariile „Basics of Worlds of Green, Best Practices, The Gameplan, Let's Go Viral" unde prin schimburile de bune practici s-a găsit că, ar fi câteva direcții clare în care educația digitală poate sprijini obiectivele educației verzi: elevii pot folosi aplicații de recunoaștere a plantelor și animalelor; se pot documenta despre ecosisteme urbane și pot crea hărți interactive ale biodiversității locale; pot participa la activități de plantare de pomi, de ecologizare; elevii din diverse regiuni pot colabora prin platforme online în proiecte comune, schimbând idei și bune practici legate de conservarea naturii în mediul urban; integrarea jocurilor digitale care promovează comportamente ecologice și stimularea gândirii critice în fața problemelor de mediu.
Pe lângă activitățile teoretice și digitale, școala noastră a inițiat acțiuni concrete în sprijinul naturii, profesorii, elevii, părinții, chiar și personalul didactic auxiliar participând la acțiuni de plantare de copaci în perimetrul școlii, ba chiar și în comunitate alături de jandarmerie, oferind un exemplu viu de implicare și responsabilitate ecologică. Aceste activități au contribuit la consolidarea legăturii dintre elevi și mediul înconjurător și au încurajat formarea unei atitudini active față de protejarea naturii. Deci, s-au prins rădăcini în pământ și în educație prin activități locale cu impact.
În cadrul activităților din Săptămâna verde și Școala altfel, elevii au participat activ la activități muzicale în mijlocul naturii, dând dovadă cu entuziasm de oportunitatea de a cânta în aer liber imnul creat de prof. de educație muzicală, în care sunt cuprinse elementele naturii cu beneficii directe asupra omenirii.
Aflându-ne la finalizarea proiectului, educația verde în educația digitală nu are aici punctul final, deoarece unele cadre didactice dornice de perfecționare s-au înscris la cursul „Pedagogie digitală în educație" finanțat de Uniunea Europeană și astfel, drumul început se dorește să-și urmeze continuarea firească, ca prin puterea combinată a tehnologiei și a respectului pentru natură, alături de elevii voluntari să putem construi un viitor educațional sustenabil.
Prof. Bondar Zita

Trimite email
sâmbătă, 31 octombrie 2026 la 16:04:06 Ora standard a Europei de Est