Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Pelerini la Santiago de Compostela”

Din Pirinei până la Atlantic

„Pelerini la Santiago de Compostela”

Este titlul cărții pe care Ramona Venturini, astrolog în Timișoara la Asociația de Metafizică Geea Life, a publicat-o recent în urma experienței pe care a avut-o în vara lui 2006. Decizia de a ajunge la Santiago de Compostela a luat-o în 2005, iar timp de un an a adunat banii necesari.

Jurnalul celor 900 de km parcurși pe jos din Pirinei până la Atlantic

În 1987, Camino de Santiago a fost declarat Drum Cultural European, iar din 1993 este trecut pe lista moștenirilor culturale UNESCO. Acesta este drumul pe care sute de pelerini îl parcurg anual, indiferent de vârstă, de 1500 de ani încoace, pentru a căuta ceva. 
Ramona a început drumul din Pirineii sudului Franței și împreună cu Mark, bunul ei prieten, a mers până la Atlantic, în Vestul Spaniei, la Finisterre (la Capătul Pământului).   Autoarea surprinde în jurnalul său, cu o rigoare demnă de invidiat, trăirile și momentele  importante de pe traseul celor 40 de zile. Pentru ea, redactarea jurnalului înseamnă mai degrabă o metodă de autocunoaștere și introspecție.
Ramona s-a îndrăgostit de Spania, în ciuda greutăților fizice care i-au apărut la tot pasul, pe traseul celor 25-30 de km parcurși zilnic, în ciuda oboselii fizice adunate, la care s-au adaugat răceala, ploaia și vântul. Toate acestea au pălit însă în fața bucurie și fericirii generale pe care le-a simțit în permanență. Satisfacția de zi cu zi i-a dat aripi și puterea de a continua fără șovăire.
De ani de zile, Ramona practică Tai Chi și Qigong, în fiecare dimineață, la ora 7.00, în Grădina Botanică din Timișoara. Acest fapt i-a întărit conștiința că este superantrenată și că are un corp fizic în formă maximă. În plus, la Camino nu poți ajunge cu prejudecăți, pentru că și așa trebuie să le abandonezi de urgență. Chiar și orgoliul său de sportivă a costat-o săptămâni de bășici și șchiopătat, după cum recunoaște în carte. Când a renunțat la ego și la „ fumurile” de supersportivă, Camino a vindecat-o de rănile știute și neștiute, a hrănit-o și a protejat-o. Renunțând la forțare și la „ eu”, Ramona a descoperit ce înseamnă să devii una cu drumul, simțind cum curge energia pe calea vieții.
La o lecturare mai atentă, se pot distinge trei atitudini esențiale: cea a pelerinului ce  râde de el însuși în situații dificile, atitudinea de învingător, care înaintează oricât de greu ar fi, dar și acceptarea ca și nonreactivitate, atitudine care te ajută să-i înțelegi și să-i stimezi pe cei de lângă tine, fără a încerca să îi schimbi, pentru că toți sunt minunați în felul lor.
Timp de 40 de zile, Ramo și Mark au trăit fără televizor, calculator, telefon, și fără nici un mijloc de transport, pentru ca, astfel, întâlnirea cu Dumnezeu să fie o binecuvântare, și o transformare de sine.
„Indiferent pe unde vă trece calea vieții, vă doresc tuturora „ Bon Camino”! Să citim semnele, să le învățăm, să le descifrăm, să fim deschiși, să iubim și să înțelegem că întâlnim exact ceea ce creăm și atragem prin gândurile, faptele și vorbele noastre”, scrie Ramona la final.
Și încă ceva.

Salutări, de pe Camino de Santiago, prin internet, către prietenii din România
 
„De 1500 de ani merg pelerini din toată lumea pe această cale pentru a căuta ceva. Sunt
oameni veniți de peste tot și te trezești că vorbești în toate limbile cunoscute și necunoscute. Devenim prieteni, ne salutăm de parcă ne-am ști de când lumea. Sufletul ți se deschide către cel de lângă tine, și simți cum toți formăm  o mare familie. La efort, suferi pe moment, dar treptat, realizezi că nu există limite, și că poți să faci orice. Ești liber. Zile întregi am fost copleșiți de tăcerea munților, a pădurilor de pin și a miriștilor care arată ca un deșert. Așa este pe Camino!
 Tuturor, Lumină, Pace și Iubire!”
Ramo și Mark
, din Spania


P.S. Pe Ramo și Mark îi puteți întâlni la Festivalul Expozodiac 2007, care se va desfășura între 25 și 27 mai, la Timișoara, unde vor  fi prezenți cu Asociația de Metafizică Geea Life. Pentru mai multe detalii accesați www.geealife.ro sau www.expozodiac.ro
Daniela MIHALCIAC

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 09:11:18 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!