„Pelerini la Santiago de Compostela”

Jurnalul celor 900 de km parcurși pe jos din Pirinei până la Atlantic

În 1987, Camino de Santiago a fost declarat Drum Cultural European, iar din 1993 este trecut pe lista moștenirilor culturale UNESCO. Acesta este drumul pe care sute de pelerini îl parcurg anual, indiferent de vârstă, de 1500 de ani încoace, pentru a căuta ceva. 
Ramona a început drumul din Pirineii sudului Franței și împreună cu Mark, bunul ei prieten, a mers până la Atlantic, în Vestul Spaniei, la Finisterre (la Capătul Pământului).   Autoarea surprinde în jurnalul său, cu o rigoare demnă de invidiat, trăirile și momentele  importante de pe traseul celor 40 de zile. Pentru ea, redactarea jurnalului înseamnă mai degrabă o metodă de autocunoaștere și introspecție.
Ramona s-a îndrăgostit de Spania, în ciuda greutăților fizice care i-au apărut la tot pasul, pe traseul celor 25-30 de km parcurși zilnic, în ciuda oboselii fizice adunate, la care s-au adaugat răceala, ploaia și vântul. Toate acestea au pălit însă în fața bucurie și fericirii generale pe care le-a simțit în permanență. Satisfacția de zi cu zi i-a dat aripi și puterea de a continua fără șovăire.
De ani de zile, Ramona practică Tai Chi și Qigong, în fiecare dimineață, la ora 7.00, în Grădina Botanică din Timișoara. Acest fapt i-a întărit conștiința că este superantrenată și că are un corp fizic în formă maximă. În plus, la Camino nu poți ajunge cu prejudecăți, pentru că și așa trebuie să le abandonezi de urgență. Chiar și orgoliul său de sportivă a costat-o săptămâni de bășici și șchiopătat, după cum recunoaște în carte. Când a renunțat la ego și la „ fumurile” de supersportivă, Camino a vindecat-o de rănile știute și neștiute, a hrănit-o și a protejat-o. Renunțând la forțare și la „ eu”, Ramona a descoperit ce înseamnă să devii una cu drumul, simțind cum curge energia pe calea vieții.
La o lecturare mai atentă, se pot distinge trei atitudini esențiale: cea a pelerinului ce  râde de el însuși în situații dificile, atitudinea de învingător, care înaintează oricât de greu ar fi, dar și acceptarea ca și nonreactivitate, atitudine care te ajută să-i înțelegi și să-i stimezi pe cei de lângă tine, fără a încerca să îi schimbi, pentru că toți sunt minunați în felul lor.
Timp de 40 de zile, Ramo și Mark au trăit fără televizor, calculator, telefon, și fără nici un mijloc de transport, pentru ca, astfel, întâlnirea cu Dumnezeu să fie o binecuvântare, și o transformare de sine.
„Indiferent pe unde vă trece calea vieții, vă doresc tuturora „ Bon Camino”! Să citim semnele, să le învățăm, să le descifrăm, să fim deschiși, să iubim și să înțelegem că întâlnim exact ceea ce creăm și atragem prin gândurile, faptele și vorbele noastre”, scrie Ramona la final.
Și încă ceva.