Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Conferința „Scriitorul și globalizarea”, susținută de scriitorul Petru Popescu

Luni, la Universitatea din Oradea (sala C23)

Conferința „Scriitorul și globalizarea”, susținută de scriitorul Petru Popescu

Facultatea de Litere din cadrul Universității din Oradea organizează luni, 26 octombrie 2009, conferința intitulată „Scriitorul și globalizarea”, susținută de scriitorul american de origine română, Petru Popescu. Evenimentul va avea loc de la ora 10, în sala C23, la parter, corpul C, sediul Facultății de Litere.

În prezența studenților și cadrelor didactice ale Facultății de Litere și Facultății de Științe Politice și Științele Comunicării, scriitorul își va lansa cartea intitulată „Supleantul”, carte care se va bucura de o dublă lansare în Oradea. Prezentarea va fi susținută de decanul Facultății de Litere, prof. univ. dr. Ion Simuț. Conferința de luni este parte a programului de cercetare științifică a Facultății de Litere și constituie o acțiune comună cu Facultatea de Litere a Universității de Vest Timișoara. Prezența scriitorului Petru Popescu la Universitatea din Oradea nu este singulară. Acesta a mai vizitat instituția și în anul 2008, cu ocazia susținerii unei conferințe în domeniul literaturii.
Evenimentul face parte dintr-o serie mai largă de manifestări culturale organizate în municipiul Oradea de către Universitatea din Oradea, revista „Familia” și fundația „Academia civică”. Mai precis, după-amiază, de la ora 18, în sala mare a Primăriei municipiului Oradea, scriitorul se va întâlni cu publicul și oamenii de cultură și își va lansa a doua oară cartea.
Petru Popescu, născut la 1 februarie 1944 în  București, este un romancier, scenarist și realizator de filme, american de origine română. După terminarea liceului „Spiru Haret” din Capitală, se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine germanice, obținându-și licența în anul 1967 cu specializarea literatură comparată. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”, pentru ca în 1969, să apară „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine. A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena (1971- 1972). În 1974, acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional (International Writing Program), ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară. Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood. (Olimpia Popoviciu)

Trimite email
sâmbătă, 20 decembrie 2025 la 00:32:26 Ora standard a Europei de Est