Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Andrada Tulvan - punctaj maxim la „Varietăți bihorene”

O nouă confirmare

Andrada Tulvan - punctaj maxim la „Varietăți bihorene”

Participând în fiecare an la Festivalul - concurs „Varietăți bihorene”, începând din anul 2000, Andrada Tulvan, din Salonta, a adunat numai premii I și II. La recenta ediție (din 8 noiembrie 2009), ea a obținut punctaj maxim.

Andrada Tulvan are 16 ani și este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Arany Janos” din Salonta (specializarea filologie). A început să cânte de la vârsta de șase ani, fiind îndrumată de educatoarea Ligia Ghertan și mai apoi de un distins profesor, doamna Paraschiva Cărbunar, un suflet mare și un artist talentat afirmat (care a înnobilat zeci de suflete de copii, dându-le aura unor vrednici moștenitori și mlădițe de tezaur românesc). A ajuns apoi pe mâna unui alt interpret de muzică populară, Sandu Condoroș. Fiind de-acum suficient de obișnuită cu scena, Andrada a început să participe la spectacole și festivități, apărând și pe micile ecrane.
  Timp de trei ani, a activat la Casa de Cultură „Zilahy Lajos” din Salonta, în calitate de membru al ansamblului folcloric „Miorița”, condus de maestrul coregraf Florea Crișu. Aflată pe drumul afirmării și consacrării, Andrada a primit numeroase invitații. Așa a ajuns să cânte la nenumărate serbări ale comunelor și orașelor, la Remetea, Criștioru de Jos, Vadu - Crișului, Beiuș, Oradea, dar și acasă, la Salonta.
La Concursul național de muzică, etapa județeană, desfășurată în 9 mai 2009, la sala festivă a Liceului Teologic Greco - Catolic din Oradea, Andrada a obținut două premii (premiul I la muzică populară fără acompaniament și premiul II la muzică ușoară cu acompaniament înregistrat). A fost invitată să cânte la Gala tinerelor talente, la Festivalul - concurs „Cântă, cântă gură scumpă”, de la Beiuș... 
Din septembrie, Andrada a început să pună preț și pe perfecționarea sa artistică, în sensul de a urma și o școală de muzică Astfel, din această toamnă, urmează cursurile Școlii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, secția canto - popular, în clasa prof. Antonela Ferche Buțiu, înregistrând câteva piese personale, cu care a apucat să iasă pe scenă, acompaniată de solistul instrumentist Marius Popa.
Dansează și pictează icoane pe sticlă...
Andrada manifestă multă sensibilitate, pe care și-o exprimă nu doar prin cântec, ci și prin pictură și dans. Este membru al unei trupe locale de dans modern și pictează icoane pe sticlă. În luna mai, profesorul Ciprian Ilieș i-a trimis câteva lucrări la expoziția cu tema „Patimile lui Hristos”, organizată la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, iar în urma jurizării, una din icoanele pictate de ea a fost aleasă între primele 10.
Sensibilitatea Andradei se manifestă și în plan literar. În 2006, participând la etapa județeană a Concursului național „Mihai Eminescu” (altfel spus la olimpiada de limba și literatura română), Andrada Tulvan s-a ales cu locul II pe județ (cu media 9,33). La clasă, nota de la limba română nu a coborît sub 10, iar media de absolvire a clasei a IX-a a fost 9,30, situându-se printre primii 10 elevi din clasă (dintr-un efectiv de 33).
 Succesele sale nu-i dau, însă, motive de îngânfare. Andrada nu pozează în vedetă și nu se laudă. Se consideră un copil normal, cu mulți prieteni și cu poftă de viață, având gânduri mari, pe care le ține, deocamdată, sub cheie. „Orice voi face,  n-am să renunț niciodată la muzică”, conchide Andrada Tulvan. (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Andrada Tulvan - punctaj maxim la „Varietăți bihorene”.

Trimite email
miercuri, 21 octombrie 2026 la 13:44:29 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Tania, la Sala Palatului

Miercuri, Tania Turtureanu va concerta la Sala Palatului din Bucureşti
Strada Ion Câmpineanu, nr. 28
miercuri, 21 octombrie, la ora 20.00, acces de la ora 19.00
Tania Turtureanu pregăteşte un nou show pentru fani, sub titulatura TANIA - Timpul apropie necunoscutul, Inima alege...