Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Cel de-al 10-lea Centru de resurse pentru educație și dezvoltare (C.R.E.D.) din Bihor

Joi, la Grădinița nr. 2 din Marghita, a fost inaugurat

Cel de-al 10-lea Centru de resurse pentru educație și dezvoltare (C.R.E.D.) din Bihor

La nivelul județului Bihor au fost înființate 10 centre de resurse pentru educație și dezvoltare (C.R.E.D.), câte unul la Oradea (la Grădinița nr. 48 - structura Grădiniței nr. 34), Săcuieni, Aleșd și Valea lui Mihai, Ștei și Vașcău, Nucet, Salonta și Beiuș, iar joi (11 martie 2010) și la Marghita (în cadrul Grădiniței nr. 2, grădiniță cu program prelungit).

Centrate pe nevoile, interesele și potențialul copiilor preșcolari, aceste centre urmăresc îmbunătățirea calității infrastructurii sistemului de educație preșcolară, dezvoltarea serviciilor educaționale oferite de grădinițe prin perfecționarea competențelor personalului care lucrează în aceste unități de învățământ, dotarea acestora cu aparatură modernă de ultimă generație, crearea de servicii educaționale complementare grădiniței, toate pentru o educație de calitate, la standarde europene. La nivel național, vor funcționa 325 de centre (C.R.E.D.), adevărate centre pentru informarea și perfecționarea a 350.000 de educatoare, 2.500 de manageri și 15.000 de persoane (din cadrul personalului auxiliar), după cum aveam să aflăm din cuvântul dnei prof. Voichița Vancu, expert C.R.E.D. al județului Bihor. Pentru crearea lor, Banca Europeană de Dezvoltare și Guvernul României au investit 105 milioane de euro. Numai într-un singur centru, aparatura modernă de ultimă generație și mobilierul aferent sunt estimate la 30.000 de lei noi. Dincolo de aceste cifre semnificative, dna Voichița Vancu s-a referit la toate cele trei componente, direcții ale rețelei de centre C.R.E.D. (reabilitarea infrastructurii unităților de învățământ, mai ales ale celor din mediul rural, multe fiind improprii desfășurării procesului de învățământ, iar altele retrocedate, îmbunătățirea și diversificarea serviciilor de educație oferite copiilor, perfecționarea cadrelor didactice și consilierea părinților). Beneficiarii acestor centre sunt, în egală măsură, copiii, dascălii, dar și părinții.
Primarul Marghitei, Dorel Talpoș, prezent la inaugurare
Cunoscându-l pe primarul municipiului Marghita, Dorel Talpoș, ca un apropiat al dascălilor, eram sigur că va onora evenimentul (în toamnă, l-am întâlnit la deschiderea anului școlar la Clubul Copiilor din Marghita)... Alături de dl primar, din partea Primăriei Marghita, au mai fost prezenți: Cornelia Demeter – secretarul primăriei, Ioana Burlibașa, reprezentantul PAPI Marghita, precum și doi inspectori, Elena Ciupe și Lia Mierea. De la Oradea, au onorat prof. Voichița Vancu, expert C.R.E.D. al județului Bihor și prof. Georgeta Druță, formator național, mentor PRET. Coordonatorii locali ai acestui proiect (dna prof. Maria Hurban – directorul Grădiniței nr. 2 din Marghita, Mariana Ardelean și Daniela Rojan) au fost onorați să-i aibă alături la inaugurare aproape pe toți conducătorii unităților școlare din Marghita (și nu numai): prof. Moise Ilieș - directorul Gr. Șc. Agricol „Horea”, prof. Cristian Dragomir – directorul Școlii cu clasele I-VIII din Marghita, prof. Gheorghe Chiș - directorul Școlii cu clasele I-VIII din Păgaia, dna Eugenia Orban – directorul Grădiniței nr. 1, dna Valeria Costruț - directorul Grădiniței nr. 4, dna Irina Curtui - directorul Clubului Copiilor din Marghita, doctorul pediatru Olah Eniko, psihologii Ribana Costelaș și Camelia Ghiulai, dl Petru Ardelean, reprezentant al Universității „Vasile Goldiș”, dna Elena Roman, din partea Asociației Kiwanis, dna Lidia Micula – Fundația Elim, dna Lia Cecan, de la Creșa de copii, educatoare, învățători, profesori și părinți.
„Împreună vom reuși”
Coordonatorii C.R.E.D. Marghita au prezentat (în power point) scopul și obiectivele, principiile și serviciile oferite, precum și activitățile care se vor derula în și prin acest centru.
„Centrul va furniza servicii integrate de educație, îngrijire și protecție a copiilor mai mici de 7 ani și sprijin în alcătuirea materialelor educaționale necesare activităților cu părinții și copiii. De asemenea, vor fi oferite servicii de formare, informare, diseminare, consiliere pentru părinți și familii, pentru resursele umane din unitățile de educație timpurie sau comunitate, cu accent pe aprofundarea relației copii-părinți. Centrul a fost dotat cu: videoproiector, telefon cu fax, ecran de proiecție, multiplicator multifuncțional, aparat foto, televizor LCD, microsistem audio, DVD player, mașină de îndosariat flip-chart și mobilier adecvat”, după cum a ținut să sublinieze dna Maria Hurban, directorul Grădiniței nr. 2, organizatorul principal al evenimentului.
Primarul (Dorel Talpoș) s-a arătat încântat de noua investiție și bucuros să revină la grădinița pe care a absolvit-o, având toate motivele să sprijine coordonatorii C.R.E.D., în măsura în care fondurile alocate învățământului îi vor permite să finanțeze și acest centru.
Mărțișoare... muzicale
La finalul manifestării, copiii din grupa mare și grupa pregătitoare (ed. prof. Mariana Ardelean și ed. Elisabeta Oros, prof. Daniela Rojan și Corina Filimon) au arătat ce au învățat ei în cadrul opționalelor de dans modern și limba engleză (împreună cu Ioana Adăscăliții – instructor de dans și prof. de engleză Andrea Gheorghiu).
La plecare, invitații au fost cadorisiți cu frumoase mărțișoare făurite de copiii educatoarelor Ioana Manciu, Nadia Paca și Mirela Gut. (Ovidiu DAN)
P.S.Pentru mai multe poze (97 de poze), accesați Galeria foto: Cel de-al 10-lea Centru de resurse pentru educație și dezvoltare (C.R.E.D.) din Bihor.

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 13:32:01 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!