Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Festivalul „Cântați Domnului cântare nouă”, ediția a II-a

Duminică, la Roșia

Festivalul „Cântați Domnului cântare nouă”, ediția a II-a

Duminică, 21 martie 2010, s-a desfășurat la Roșia, ediția a II-a a festivalului „Cântați Domnului cântare nouă”.

Parte a proiectului „Păstrătorii tradiției”, acest festival, inițiat de inst. Gheorghe M. David, reprezintă materializarea fructuoasă a colaborării între trei instituții din comună: Școala cu clasele I – VIII – director pr. prof. Emil Bota, Primăria comunei Roșia – primar Florin Bonca și Biserica Ortodoxă – pr. paroh Dorel Haiduc. La această manifestare au fost prezenți invitați de marcă: Dumitru Voloșeniuc – vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, prof. Tecsi Francisc - inspector școlar general adjunct la I.S.J. Bihor, prof. Elisaveta Roșu și prof. Florin Negruțiu – inspectori școlari de specialitate, și nu în ultimul rând prof. Crăciun Parasca, din partea Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bihor.
Simpozion – „Roșia în prag de Paști”
Festivalul a debutat cu simpozionul „Roșia – în prag de Paști”, desfășurat în sala de sport a școlii unde s-a amenajat și o expoziție de icoane pictate de elevii de la școala din Roșia și cei de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, coordonați de către inst. Maria Ujoc, respectiv prof. Pavel Bența. În cadrul simpozionului au susținut comunicări: pr. prof. Emil Bota, prof. Valentina Silaghi, prof. Abrudan Romeo, inst. Irina Ușvat, inst. Mirela David, inst. Gheorghe M. David. La încheierea simpozionului prof. Tecsi Francisc a spus că este încântat să revină după 20 de ani în școala în care și-a început cariera de dascăl și să constate că Roșia a rămas aceeași puternică vatră folclorică și culturală.
Recital de pricesne și cântece bisericești
Activitatea s-a mutat apoi în incinta Bisericii Ortodoxe Roșia, unde, în fața a peste 200 de credincioși s-a desfășurat un recital de pricesne și cântece bisericești, susținut de grupurile de elevi de la Școala cu clasele I - IV Lazuri de Roșia – inst. Gheorghe M. David, Școala cu clasele I - VIII Căbești – prof. Abrudan Romeo, Școala cu clasele I - VIII Uileacul de Beiuș – prof. Borta Mihai, Școala cu clasele I-VIII „Miron Pompiliu” Ștei – prof. Mușet Georgeta, Școala cu clasele I-VIII Tărcaia – prof. Codruța Bota, Clubul Copiilor Beiuș – prof. Irina Mihoc-Vutan, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș – prof. Alina Bota, Ciprian Pordea, Gabriela Briscan, Ramona Bota, Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș – prof. Remus Lazea, Școala cu clasele I - VIII Roșia – pr. prof. Emil Bota, prof. Valentina Silaghi, inst. Maria Ujoc, Colegiul Tehnic Vadu-Crișului – prof. Șunea Matei, Liana Boț, Maria Mălai, Școala cu clasele I-VIII „Nicolae Popoviciu Beiuș – prof. Daniela Rada, prof. Maria Horge, prof. Doina Pituț, Școala cu clasele I - VIII Remetea – Boiț Ioan și Școala cu clasele I - VIII Răbăgani- prof. Emanuel Lezeu. Alături de aceștia au mai evoluat Paula Lezeu, Raul Leuca, frații Alexandra și Alexandru Haiduc, Sebastian Hahău, Daniela Rada, surorile Mariana și Simona Tomele, grupul coral al Bisericii Ortodoxe Roșia, coordonat de pr. Dorel Haiduc, grupul bărbătesc din Lazuri de Roșia, coordonat de pr. Dorel Haiduc și inst. Gh. M. David.
Au fost momente înălțătoare, momente de suflet, dăruite de interpretarea plină de sensibilitate a surorilor Tomele și a Danielei Rada, autenticitatea și frumusețea costumelor populare, cu o mențiune aparte pentru Roșia, Lazuri de Roșia și Clubul Copiilor Beiuș, vocile cristaline și emoțiile specifice unui festival, atât la cei mari, cât și la cei mici.
Ca răsplată pentru prestația lor, toți copiii au primit din partea Primăriei Roșia câte un pachețel care conținea dulciuri și o carte de rugăciuni. În încheiere, primarul Florin Bonca a subliniat nivelul ridicat al festivalului față de ediția precedentă, necesitatea transmiterii tradițiilor și obiceiurilor copiilor, ca prin ei să mergem mai departe și a promis renașterea ansamblului folcloric al comunei Roșia. Consider acest festival ca o realizare remarcabilă atât datorită nivelului calitativ ridicat, cât și a participării de amploare – 14 unități de învățământ, interpreți și grupuri extrașcolare (în total peste 200 de  persoane) și nu în ultimul rând o organizare desăvârșită. (Simion Suciu)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Festivalul „Cântați Domnului cântare nouă”, ediția a II-a.

Trimite email
miercuri, 16 septembrie 2026 la 22:03:04 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Mihai Mărgineanu

În concert
la Hard Rock Cafe
București
joi, 17 septembrie 2026,
ora 21.00