Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Tineri și vulcanici”- număr aniversar

De 10 ani pe piață

„Tineri și vulcanici”- număr aniversar

Revista Colegiului Național „Iosif Vulcan” din Oradea („Tineri și vulcanici”) a împlinit 10 ani.

E posibil ca numărul aniversar să le întreacă pe toate, cel puțin prin belșugul de culori și bogăția informațiilor. Fiecare din cele 36 de pagini te surprinde plăcut prin culorile potrivite ca la carte de un ochi de artist, iar conținutul acoperă o arie largă de subiecte, de la simpozionul național, cu participare internațională și concursul național de creație literară și artistico-plastică, la Ziua Pământului, Balul bobocilor, Festivalul luminii, Voluntariat și olimpicii vulcanici...
Numărul aniversar oferă tuturor câte ceva, în egală măsură iubitorilor de poezie, melomanilor, actorilor și artiștilor, dansatorilor și pictorilor...
La ceas aniversar, cei mai mici o alintă („Revista, revistuța mea” – Antonia Șandor) și-i urează viață lungă!
Făcând un slalom uriaș printre articole, vom puncta doar, atât cât să se perceapă  sunetul diapazonului. Bogdan Silaghi e norocosul...aflat la ora debutului (cu Minunea zilelor noastre). Adela Martin e luată în obiectiv după mențiunea specială obținută la etapa națională a Olimpiadei de chimie (de la Pitești), Daria Lele pentru mențiunea de la Olimpiada de religie (de la Suceava), iar Bogdan Gîrdan pentru etapa națională a concursului de Științele Pământului. Ei sunt olimpicii naționali ai colegiului, care fac cinste școlii ca și voluntarii SNAC. Pentru cei care fac greșeli de ortografie, prof. Ana-Maria Pali a pregătit o „rețetă”... spre vindecare. Dacă nu l-ați cunoscut pe Insolică, nu ați piedut nimic. Pentru toți și pentru toate, însă, se dau câteva reguli cuprinse în „Codul bunelor maniere”. Și dacă tot e la modă top 10, iar numărul 10 e omniprezent în numărul aniversar (Capcana lui 10, 10 sfaturi pentru un licean, Elevi de nota 10, 10 modele de nota 10, 10 noțiuni de info, 10 lucruri pe care le poate face oricine, Zece negri mititei...), să conchidem prin a spune că avem în față o revistă de nota 10! (Ovidiu DAN)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:54:27 Ora de vară a Europei de Est