Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Moment Eminescu la Școala cu clasele I-VIII „Alexandu Roman” din Oradea

Cu flori la statuie...

Moment Eminescu la Școala cu clasele I-VIII „Alexandu Roman” din Oradea

Vineri, 14 ianuarie 2011, doamna învățătoare Alina Firtean și elevii clasei a III-a A au făcut o depunere de flori la statuia lui Mihai Eminescu, unde și-au adus împreună aminte despre personalitatea poetului și au recitat poeziile acestuia.

Elevii claselor a VII-a A și a VIII-a A, coordonați de prof. de limba română Ioana Matei și prof. de limba engleză Georgeta Iepure, au comemorat ziua marelui geniu literar Mihai Eminescu. La sfârșitul orelor de curs, elevii școlii și cadrele didactice s-au adunat în sala de sport pentru a se lăsa pătrunși, ca în fiecare an, de minunatele versuri ale poetului. Programul a început cu prezentarea biografiei eminesciene, de către Ioana Firtean, biografie pusă în paralel cu o prezentare în power point, care i-a dezvăluit auditoriului o serie de poze cunoscute sau mai puțin cunoscute ale lui Mihai Eminescu. De asemenea, Szabo Monica a prezentat marile teme ale creației eminesciene. Între timp, elevii care s-au pregătit să urce pe scenă au recitat sau au cântat poeme aferente temelor prezentate. În recital, s-au implicat elevii clasei a VII-a A, și anume: Anca Chirilă, Florina Pupăză, Andreea Tășcan, Daniel Sferle, Raul Șagău, Cristian Biro, Ionuț Marian, Alexandru Ardelean și Ioana Beleneși. Clasa a VIII-a A s-a remarcat prin punerea în scenă a două scenete, reprezentând fragmente din poeziile Scrisoarea III și Luceafărul. Bogdan Popa, elev în clasa a VIII-a A, a încântat publicul cu vocea sa, cântând „Sara pe deal”, „Pe lângă plopii fără soț”, „Revedere”. Programul s-a încheiat cu prezentarea episodului Emin-Veronica, care le-a oferit copiilor șansa de a descoperi lucruri mai puțin știute din intimitatea celor doi iubiți și tragismul morții lor. (Ioana Matei)

Trimite email
vineri, 24 ianuarie 2025, 05:35:07 Ora standard a Europei de Est