Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Șezătoare literară

La Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller”

Șezătoare literară

Joi, 27 ianuarie 2011, elevii clasei a III-a A, coordonați de învățătoarea Huza Floare-Emilia, de la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” din Oradea au prezentat în fața părinților activitatea extracurriculară „Șezătoare literară”.

La această manifestare culturală au fost invitați: doamna director prof. Bunea Maria-Adriana, doamna bibliotecar, prof. Trofin Mariana, prof. Hanga Gheorghe și Mariana Lucaci, iar juriul a fost alcătuit din cinci elevi din clasa a VII-a A: Bursuc Alexandra, Chira Diana, Fazekas Lilla, Haghgou Daniel și Stănescu Răzvan
Pentru asigurarea festivității acțiunii, clasa a fost decorată cu scene din povești, citate despre carte și importanța ei, panouri bibliografice cu autori cunoscuți și fragmente din lecturile citite. Doamna bibliotecar a amenajat o mică expoziție de carte care a dat o valoare educativă ambianței.
Prima parte a activității a cuprins un mănunchi de întrebări din lecturile citite în semestrul I: „Spărgătorul de nuci”, „Fram, ursul polar”, „Domnu’ Trandafir” și „Pinocchio”.
Împărțiți în șase grupe, cei 30 de competitori au răspuns la probe ce verificau cunoașterea conținutului lecturilor și la alte activități care îi puneau într-o situație problemă: *Recunoaște lectura și autorul din fragmentul dat *Cine a spus așa și în ce împrejurare? *Completează versurile date cu rime potrivite! *Spune ghicitori, proverbe despre carte și învățătură! *Citește expresiv fragmentul extras din cutie! *Desenează Spărgătorul de nuci din lectura cu același nume!
După întrecere, elevii au fost răsplătiți de părinți cu multe bunătăți, moment în care elevii și părinții au audiat opera „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski.
În partea a doua, elevii au prezentat scurte scenete, dramatizări, din lecturile: „Dumbrava minunată”, „La cireșe”, „Pupăza din tei”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Moș Ion Roată și Cuza Vodă”, „Vizită” și monologul „Cumătra vulpe-i necăjită”.
Îmbrăcați în costume superbe, micii actori au reușit să trezească în sufletul spectatorilor emoții și bucurii de neuitat, iar sala i-a răsplătit cu aplauze.
La final, am apreciat comportarea elevilor și calitatea contribuției fiecăruia la reușita activității. Am acordat diplome, dulciuri și un semn de carte tuturor elevilor, iar doamna bibliotecar (Mariana Trofin) le-a oferit cărți, grupelor situate pe primele trei locuri.
Prin această activitate am dorit să-i acomodez pe elevi cu instrumentele muncii intelectuale, în primul rând cititul, deoarece concursurile literare reprezintă o modalitate foarte eficientă de îmbogățire a cunoștințelor și, implicit de cultivare a capacității de vorbire.
Mulțumim doamnei director Bunea Maria-Adriana și colegilor profesori care au fost alături de noi și ne-au sprijinit în această manifestare culturală. (Huza Floare-Emilia)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 15:19:37 Ora standard a Europei de Est