Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Importanța rolului familiei în formarea copilului

Educatoare: Enoiu Andreia, Grădinița nr. 53, Oradea

Importanța rolului familiei în formarea copilului

Cea mai mare responsabilitate a părinților este aceea de a le asigura copiilor un cămin plin de dragoste și de fericire. Simbolul vieții în familie îl reprezintă căminul, casa. Casa delimitează un spațiu al familie;

În casă viața decurge după un anumit ritm, cu anumite reguli. Între membrii familiei sunt interacțiuni în cadrul cărora se construiesc personalități. Așadar, casa delimitează și reprezintă un spațiu și un timp al familiei, al normalității. În simbolica psihanalizei viselor, casa, căminul reprezintă femeia.
Viața familiei se organizează în spațiul casei, iar femeia, mama este cea în jurul căreia cresc copiii, care garantează împlinirea funcțiilor primare ale familiei; centrul căminului. Ea este și aceea care organizează satisfacerea nevoilor tuturor membrilor familiei. Căminul reprezintă, așadar, un arhetip ,,un model ideal” adânc structurat în subconștientul și inconștientul ființei umane. Căminul asigură și deci reprezintă în imaginația individului uman, schimbările emoționale securizate, interacțiunile cooperante care pun bazele normalității individului. Cea mai importantă relație dintr-o familie este relația soț-soție deoarece securitatea copilului și calitatea relației părinte-copil este în mare măsură dependentă de calitatea relației soț-soție, care constituie baza unei mai bune comunicări cu copilul. Fiecare copil are nevoie de părinți a căror relație să fie stabilă, bazată pe respect, dragoste și o bună comunicare. O situație foarte des întâlnită este inversarea rolurilor, situație în care un părinte pretinde copilului să-i împlinească nevoile emoționale. Deși acest lucru se poate întâmpla în orice familie, totuși cazurile sunt mult mai frecvente acolo unde copilul are un singur părinte. În familiile formate dintr-un singur părinte și copil, părintele este tentat să folosească copilul drept confident sau coleg. Este foarte dificil pentru părinte să rezolve această problemă, deoarece nu are un partener adult cu care să împărtășească grijile căminului. Din cauza singurătății, a depresiei, a sentimentului de a nu fi la înălțimea rolului pe care îl au sau datorită altor cauze, părinții singuri nu se pot abține să nu se raporteze la copiii lor ca la oamenii de vârsta lor, împărtășindu-le probleme intime, pe care un copil nu le poate încă înțelege. Astfel de părinți tind să fie ,,cei mai buni prieteni” cu copiii lor, în loc să mențină o relație ,,părinte-copil” sănătoasă. Un părinte, fie că este singur, fie că este căsătorit, trebuie să-și mențină întotdeauna poziția de autoritate față de un copil și are obligația să vină în întâmpinarea nevoilor copilului său. Dacă se inversează această lege și părinții se așteaptă ca să li se satisfacă nevoile emoționale, copiii vor fi răniți și astfel se va distruge relația cu ei. Nu trebuie să se găsească hrana emoțională la copii.
Copiii pot fi comparați cu niște oglinzi: în general, ei reflectă dragostea, dar nu o generează; dacă li se arată dragoste, sunt capabili s-o înapoieze. Dacă nu li se arată, atunci nu au nimic de dat în schimb. Dragostea necondiționată este reflectată necondiționat, iar dragostea condiționată este înapoiată tot condiționat. Din punct de vedere  emoțional, copiii sunt tot copii. Și copilul de doi ani are tendința de a fi independent și are un gen de rezervor emoțional. Acesta va căuta independența folosindu-și energia din acest rezervor. Când el se va goli, copilul se va întoarce la părinți să și-l umplă și să poată astfel să-și găsească din nou independența.
 De asemenea, este nevoie de timp pentru a-ți concentra atenția asupra copilului, iar acest lucru implică timpul petrecut cu el. Azi, ca niciodată până acum în istoria lumii, copiii sunt foarte mult influențați de forțele din afara familie. Autoritatea părinților, exercitată cu dragoste, este sănătoasă pentru copii și familiile lor. De ce Biblia sprijină cu atâta vigoare autoritatea părintească? În I Timotei 3:4,5 se precizează El (se referă la tată) trebuie ,,să-și chivernisească bine casa și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința”. Coloseni 3:20 exprimă acest principiu divin pentru generația tânără: ,,Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului”. Nu este nici un loc în Biblie în care să se recomande ca micuțele odrasle să se așeze cu părinții la masa negociatorilor, pentru a decide ce vor și ce nu vor să accepte din partea generației mai în vârstă. Conducerea părintească joacă un rol semnificativ în procesul dezvoltării copilului. Învățând să se supună autorității (conducerii) iubitoare a părinților săi, copilul învață să se supună și altor forme de autoritate cu care va veni în contact mai târziu. Modul în care își apreciază părinții va determina atitudinea sa ulterioară față de profesori, directori de școală, poliție, vecini și șefi la serviciu. Lipsa respectului față de autoritate conduce la haos, anarhie și la o stare confuză pentru toți cei afectați. Și, bineînțeles respectul autorității părintești îi va învăța pe copii și respectul față de autoritatea plină de dragoste a lui Dumnezeu Însuși. Se cunoaște faptul că părinții sunt identificați ca și copii ai lui Dumnezeu. Cei mai mulți părinții Îl percep pe Dumnezeu  după felul cum îl văd pe tatăl lor (într-o mai mică măsură pe mama).
Bibliografie:
*Biblia, traducerea Cornilescu
*Champbell, R., Adolescentul – copilul  meu, Ed. Logos, Cluj 1994
*Dobson, J., Copilul îndărătnic, Ed. Misiunea Creștină, Noua Speranță, Timișoara 1995
*Muntean, A., Note de curs – Familii în dificulate, Ed. Mirton, Timișoara 2001

Trimite email

luni, 24 iunie 2019