Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

N-am fost doctor la Auschwitz, am fost vizitatorul cu nr. 3…456 care a retrăit o filă neagră a istoriei, după 66 de ani!

Ștefana Popa

N-am fost doctor la Auschwitz, am fost vizitatorul cu nr. 3…456 care a retrăit o filă neagră a istoriei, după 66 de ani!

Mai aveam o zi, iar noi elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea ne pregăteam atât sufletește cât și psihic să ajungem în Polonia…Doar o zi și îmi doream atât de mult să ajung acolo …la Auschwitz. Să dezvălui adevărul ce-mi pătrundea sufletul de atâta timp.

Căci știam puțin din istoria ce aveam să o aflu. Și iată că acea zi a sosit! Am văzut filme bazate pe acest subiect, am citit, am văzut documentare, am învățat la școală și totuși vroiam să ajung, să văd totul cu ochii mei. Pot să spun că era un vis de-al meu care a devenit realitate. Am plecat de acasă și mi-am spus: „Ștefana! Totul va fi bine! În sfârșit vei afla cu adevărat ce s-a întâmplat acolo. Nimic nu poate fi rău în asta. Poate că poveștile pe care le-ai auzit au fost puțin exagerate. Totul va fi bine”. Și totuși, locul mi-a demonstrat contrariul. Am ajuns acolo după o noapte lungă și plăcută în care am povestit, am cântat, dar totuși simțeam o neliniște pe dinăuntru…și poate că nu eram singura. Pe cât de gălăgioși și efervescenți fuseserăm pe drum, pe-atât de tăcuți și curioși eram când am ajuns…Locul părea atât de simplu la început. La urma urmei, mergeam să vizităm, nu-i așa? Am obținut căștile la care ascultam povestea tulburătoare, ne-am ales propriul ghid și am pornit spre „aventură”. La intrare, am constatat că astrul auriu ce cuprindea cerul s-a transformat dintr-o dată parcă într-o bilă neagră cu spini, vântul călduț și plăcut s-a întruchipat într-o ceață profundă și zgomotoasă, vocea de femeie care ne povestea trecutul Auschwitzului suna precum miile de țipete ale oamenilor care și-au pierdut viața acolo…Iar eu eram acolo sănătoasă și fericită că acum cunosc această poveste, dar nu am trăit-o. Acel loc îmi împlânta spini în gâtul plăpând, îmi încețoșa imaginea tristă a acelui loc, căci ajunsă acolo îmi doream să nu mai văd nimic și să nu mai spun nimic…Priveam în urma mea pași lăsați pe cărarea pietroasă și nu puteam să înțeleg motivul pentru care un om ar putea crea iadul pe pământ. A fost o excursie cu adevărat extraordinară, din toate punctele de vedere! Am vizitat împrejurimile, am văzut toate lucrurile lăsate în urmă ale oamenilor care au sfârșit acolo: genți, haine, oale, covoare din păr uman, cutii de creme, munți de pantofi, inclusiv jucării de-ale copiilor... A fost un moment atât de trist atunci când am privit jucăriile copiilor. Căci la urma urmei cu toții știm ce înseamnă să fii copil. Am văzut pereți întregi de fotografii cu oameni care au trăit în acel infern…tărâm înfiorător. În dreptul unor imagini se aflau flori. Semn că cineva a fost acolo și și-au amintit probabil de coșmarul pe care l-a trăit aproapele său. Simțeam un gol pe dinăuntru. Iar explicația era simplă. Eram la Auschwitz. Ajunși la Birkenau, nici măcar nu ne-a trecut prin cap că ar putea fi un loc atât de mare. În poze cum de altfel ați văzut probabil cu toții, pare un loc minuscul. Însă nu este așa. Spațiul este aproximativ de 175 de hectare. Vă dați seama care a fost reacția noastră când am pătruns în Birkenau! Câmp al groazei, câmp al morții, sol cu cenușă umană! A fost dureros să simțim cruda realitate, palpabilă a istoriei! Speraserăm să fie legendă, să nu fi fost nimic adevărat! Dar ghidul ne biciuia timpanele cu cinism și bicele erau atât de reale! Am privit cu capul sus și ne-am spus că singurul lucru care îl avem acum de făcut este să sperăm că niciodată nu se va mai naște un al doilea Adolf  Hitler sau Mengele. La Birkenau mirosul era diferit față de Auscwhitz. Aici pot să spun cu adevărat că am simțit pentru prima oară, miros de „MOARTE”. Am fost impresionați să vedem faptul că aici existau plăcuțe din metal comemorative, în memoria victimelor Holocaustului, în limbile țărilor de proveniență a victimelor. Ne-am adunat în jurul plăcuței noastre și am așezat multe lumânărele care în ciuda vântului puternic, ardeau viguros. Plecând capetele, am ascultat rugăciunea sfântă a morților evrei și anume Kadishul, pe care l-a citit Vali, un coleg de-al nostru de liceu. Vreau să specific faptul că aceea a fost cea mai deosebită clipă din toată excursia, cea mai emoționantă. Era o liniște profundă ce se scufunda în sufletele noastre. Nimeni nu spunea nimic. Numai ascultam! Pentru ei, pentru morții noștri și ai altora, Evrei! Doar câte un oftat și acela parcă îngreunat… Iar lacrimile ne-au umezit  genele, chiar dacă nimeni nu a plâns. Mai apoi, ne-am strâns cu toții într-un grup să ne facem o poză cu tricolorul. Deși simțeam că nu este cel mai potrivit moment căci nimeni nu era în stare măcar să schițeze un zâmbet… Însă a fost o excursie minunată și nu ne puteam întoarce acasă fără poze. În final, pot să spun că am plecat de la Auschwitz cu capul sus și poate cu mii de gânduri care se zbat prin rațiunea mea copilărească, dar am învățat un lucru:Viața…este viață! Apăr-o! Și tot viața este un muzeu cu oameni de ceară, care fug speriați de umbre, topindu-se…Nemărginite gânduri nu-i așa? Căutând să aflu părerea fiecărui elev care a fost alături de mine la Auschwitz, am constatat că eram cu toții de aceeași opinie. Pe scurt ar suna cam așa: Noi, elevii din liceul Mihai Eminescu Oradea, vrem să le mulțumim domnilor profesori Duma Daniela și Butiri Alexandru pentru această excursie palpitantă și plină de emoții, care practic ne-a făcut pe toți să ne trezim la realitate, să privim lumea cu alți ochi! Iar pentru cei ce nu au vizitat Auschwitzul, nu le putem spune decât să meargă, cu tot sufletul, să cunoască un capitol al istoriei contemporane, care pe majoritatea, ne-a marcat profund!

Trimite email

miercuri, 23 octombrie 2019

Poza zilei

Lansare album de debut - Adrian Bojan

Ziua de 3 noiembrie 2019 va încununa pentru solistul de muzică populară Adrian Bojan nu mai puțin de șase ani de stăruință și muncă.
Acesta își va lansa albumul de debut intitulat „Maica me când m-o făcut", în cadrul unui eveniment organizat de Asociația ,,Culanii" Sânnicolau Român, în satul natal al acestuia, Sânnicolau Român.