Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

N-am fost doctor la Auschwitz, am fost vizitatorul cu nr. 3…456 care a retrăit o filă neagră a istoriei, după 66 de ani!

Ștefana Popa

N-am fost doctor la Auschwitz, am fost vizitatorul cu nr. 3…456 care a retrăit o filă neagră a istoriei, după 66 de ani!

Mai aveam o zi, iar noi elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea ne pregăteam atât sufletește cât și psihic să ajungem în Polonia…Doar o zi și îmi doream atât de mult să ajung acolo …la Auschwitz. Să dezvălui adevărul ce-mi pătrundea sufletul de atâta timp.

Căci știam puțin din istoria ce aveam să o aflu. Și iată că acea zi a sosit! Am văzut filme bazate pe acest subiect, am citit, am văzut documentare, am învățat la școală și totuși vroiam să ajung, să văd totul cu ochii mei. Pot să spun că era un vis de-al meu care a devenit realitate. Am plecat de acasă și mi-am spus: „Ștefana! Totul va fi bine! În sfârșit vei afla cu adevărat ce s-a întâmplat acolo. Nimic nu poate fi rău în asta. Poate că poveștile pe care le-ai auzit au fost puțin exagerate. Totul va fi bine”. Și totuși, locul mi-a demonstrat contrariul. Am ajuns acolo după o noapte lungă și plăcută în care am povestit, am cântat, dar totuși simțeam o neliniște pe dinăuntru…și poate că nu eram singura. Pe cât de gălăgioși și efervescenți fuseserăm pe drum, pe-atât de tăcuți și curioși eram când am ajuns…Locul părea atât de simplu la început. La urma urmei, mergeam să vizităm, nu-i așa? Am obținut căștile la care ascultam povestea tulburătoare, ne-am ales propriul ghid și am pornit spre „aventură”. La intrare, am constatat că astrul auriu ce cuprindea cerul s-a transformat dintr-o dată parcă într-o bilă neagră cu spini, vântul călduț și plăcut s-a întruchipat într-o ceață profundă și zgomotoasă, vocea de femeie care ne povestea trecutul Auschwitzului suna precum miile de țipete ale oamenilor care și-au pierdut viața acolo…Iar eu eram acolo sănătoasă și fericită că acum cunosc această poveste, dar nu am trăit-o. Acel loc îmi împlânta spini în gâtul plăpând, îmi încețoșa imaginea tristă a acelui loc, căci ajunsă acolo îmi doream să nu mai văd nimic și să nu mai spun nimic…Priveam în urma mea pași lăsați pe cărarea pietroasă și nu puteam să înțeleg motivul pentru care un om ar putea crea iadul pe pământ. A fost o excursie cu adevărat extraordinară, din toate punctele de vedere! Am vizitat împrejurimile, am văzut toate lucrurile lăsate în urmă ale oamenilor care au sfârșit acolo: genți, haine, oale, covoare din păr uman, cutii de creme, munți de pantofi, inclusiv jucării de-ale copiilor... A fost un moment atât de trist atunci când am privit jucăriile copiilor. Căci la urma urmei cu toții știm ce înseamnă să fii copil. Am văzut pereți întregi de fotografii cu oameni care au trăit în acel infern…tărâm înfiorător. În dreptul unor imagini se aflau flori. Semn că cineva a fost acolo și și-au amintit probabil de coșmarul pe care l-a trăit aproapele său. Simțeam un gol pe dinăuntru. Iar explicația era simplă. Eram la Auschwitz. Ajunși la Birkenau, nici măcar nu ne-a trecut prin cap că ar putea fi un loc atât de mare. În poze cum de altfel ați văzut probabil cu toții, pare un loc minuscul. Însă nu este așa. Spațiul este aproximativ de 175 de hectare. Vă dați seama care a fost reacția noastră când am pătruns în Birkenau! Câmp al groazei, câmp al morții, sol cu cenușă umană! A fost dureros să simțim cruda realitate, palpabilă a istoriei! Speraserăm să fie legendă, să nu fi fost nimic adevărat! Dar ghidul ne biciuia timpanele cu cinism și bicele erau atât de reale! Am privit cu capul sus și ne-am spus că singurul lucru care îl avem acum de făcut este să sperăm că niciodată nu se va mai naște un al doilea Adolf  Hitler sau Mengele. La Birkenau mirosul era diferit față de Auscwhitz. Aici pot să spun cu adevărat că am simțit pentru prima oară, miros de „MOARTE”. Am fost impresionați să vedem faptul că aici existau plăcuțe din metal comemorative, în memoria victimelor Holocaustului, în limbile țărilor de proveniență a victimelor. Ne-am adunat în jurul plăcuței noastre și am așezat multe lumânărele care în ciuda vântului puternic, ardeau viguros. Plecând capetele, am ascultat rugăciunea sfântă a morților evrei și anume Kadishul, pe care l-a citit Vali, un coleg de-al nostru de liceu. Vreau să specific faptul că aceea a fost cea mai deosebită clipă din toată excursia, cea mai emoționantă. Era o liniște profundă ce se scufunda în sufletele noastre. Nimeni nu spunea nimic. Numai ascultam! Pentru ei, pentru morții noștri și ai altora, Evrei! Doar câte un oftat și acela parcă îngreunat… Iar lacrimile ne-au umezit  genele, chiar dacă nimeni nu a plâns. Mai apoi, ne-am strâns cu toții într-un grup să ne facem o poză cu tricolorul. Deși simțeam că nu este cel mai potrivit moment căci nimeni nu era în stare măcar să schițeze un zâmbet… Însă a fost o excursie minunată și nu ne puteam întoarce acasă fără poze. În final, pot să spun că am plecat de la Auschwitz cu capul sus și poate cu mii de gânduri care se zbat prin rațiunea mea copilărească, dar am învățat un lucru:Viața…este viață! Apăr-o! Și tot viața este un muzeu cu oameni de ceară, care fug speriați de umbre, topindu-se…Nemărginite gânduri nu-i așa? Căutând să aflu părerea fiecărui elev care a fost alături de mine la Auschwitz, am constatat că eram cu toții de aceeași opinie. Pe scurt ar suna cam așa: Noi, elevii din liceul Mihai Eminescu Oradea, vrem să le mulțumim domnilor profesori Duma Daniela și Butiri Alexandru pentru această excursie palpitantă și plină de emoții, care practic ne-a făcut pe toți să ne trezim la realitate, să privim lumea cu alți ochi! Iar pentru cei ce nu au vizitat Auschwitzul, nu le putem spune decât să meargă, cu tot sufletul, să cunoască un capitol al istoriei contemporane, care pe majoritatea, ne-a marcat profund!

Trimite email
marți, 14 aprilie 2026 la 18:41:21 Ora de vară a Europei de Est