Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

A apărut nr. 41 al revistei „OviDan”

Semnal

A apărut nr. 41 al revistei „OviDan”

Marți, 14 iunie 2011, a apărut nr. 41 al revistei „OviDan”.
Ediția conține știri, fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.

Numărul se deschide cu absolvenții gimnaziști gojdiști... gimnaziști care au pornit la drum, în clasa a V-a, două clase și au absolvit trei; marți, la „No Problem”, a venit rândul Școlii nr. 16 din Oradea să-și scoată la înaintare artiștii de artiști; în pagina „Eveniment” – aflăm că elevii și dascălii Școlii „Dacia” din Oradea au încheiat anul școlar cu un nou record de premii – 1.248; elevii și dascălii Școlii din Ciumeghiu au sărbătorit Ziua Eroilor; examenul de maturitate e în derulare, marți (7 iunie 2011), în cea de-a doua zi de desfășurare a bacalaureatului (proba A – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba și literatura română), am luat pulsul evenimentului la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea; la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca s-au înmânat noi permise de conducere a calculatorului - certificate ECDL; la concursul „Fructele în școli”, la C.N. „Iosif Vulcan” au fost premiate opt lucrări (dintr-un total de 43); prof. Ioana Chiorean, de la Școala din Rieni, ne-a scris despre proiectul interjudețean „Fiecare este special”, proiect derulat cu Centrul Școlar din Arad; prof. Anna Cotro (un dascăl de excepție și un minunat reporter) a privit cu sufletul și a relatat despre ultimul sunet de clopoțel pentru o nouă generație de copii, absolvenți ai clasei a VIII-a de la Școala din comuna Avram Iancu, dar și despre un rezultat onorant, locul al doilea, obținut de echipajul școlii la etapa județeană a concursului „Educația rutieră – educație pentru viață”; dascălii Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, în frunte cu Ramona și Florin Iștoc, au obținut finanțare din partea Primăriei Oradea pentru un nou proiect de mediu, intitulat „Promovarea unui comportament ecologic adecvat în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”; marți (7 iunie) și joi (9 iunie), am participat la două evenimente semnificative derulate la Aleșd și Groși. La Casa de Cultură din Aleșd, directorul Grădiniței „Holcim” din localitate, dna prof. Florica Vesa, a organizat prima ediție a Mini-Carnavalului aleșdean, iar la Groși, în curtea școlii, s-a derulat cea de-a X-a ediție a concursului dintre grădinițele comunei Aușeu, cu participarea „Prietenilor veseliei” din Oradea, eveniment sugestiv intitulat „Zâmbet, magie și culoare”; Grădinița nr. 20 din Oradea (director, prof. Rodica Toda) a organizat pe terenul de sport al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” cea de-a doua ediție a concursului de biciclete, cu participarea a patru grădinițe (20, 44, 37 și 53); la Grădinița nr. 36, Viața are prioritate! Aprecierea și adevărul exprimat în fapte sunt coordonatele doamnei director, prof. Lidia Petrica; de 1 Iunie, preșcolarii de la Grădinița nr. 55 au sărbătorit evenimentul în Grădina veseliei; elevii clasei a IV-a de la Școala din Gurbediu (structura Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca) au participat, miercuri, la ultima etapă din cadrul proiectului național „Să ocrotim natura!” Prof. Maria Laura Balota ne-a scris despre cele patru evenimente care au avut loc la Grupul Școlar „George Barițiu” din Oradea, în 3 iunie; la „Cântarea zilei”, Adrian Crăciunaș ne-a „fredonat” „Duhule Sfinte”. O dăscăliță de excepție și un interpret îndrăgit de muzică populară, Viorica Bulzan Marc, ne-a făcut o surpriză la care nici nu puteam visa: a relatat în versuri (într-un limbaj neaoș bihorenesc) excursia făcută cu elevii clasei pe urmele dacilor liberi, la Þebea, Deva – cetate și Alba Iulia, versurile fiind apoi cântate cu elevii săi de la Școala din Sînmartin. Așa ceva nu ni s-a mai întâmplat, de când lucrăm în presă (din 1988)! Prof. Amalia Florentina Þoca, de la Școala din Oșorhei, ne-a povestit, cu lux de amănunte, despre Concursul național de film pentru promovarea turismului școlar; vineri, 10 iunie, aveam să fim martori la ultimul sunet de clopoțel, eveniment „capital” pentru absolvenții claselor a VIII-a. I-am admirat și i-am pozat, mai întâi, pe absolvenții Școlii din Sînmartin, iar după două ore, aveam să-i „călcăm” și pe gojdiștii orădeni. Fotoreportajul (cu 13 poze) de la Sînmartin și „Gojdu” l-am publicat în paginile 1,14 și 16.
P.S.
Cu acest număr (41), ne luăm rămas bun până în toamnă, dorindu-vă o vacanță plină de soare, sănătate, împliniri și voie bună!
Vom fi prezenți, însă, la parte din evenimentele verii, despre care vă vom relata pe ovidan.ro, cu multe-multe poze, așa după cum v-am obișnuit.
Toate cele bune!
Moise-Ovidiu DAN  

Trimite email
sâmbătă, 26 septembrie 2026 la 07:52:18 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...