Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Vestea despre „Re-Creația de vară” a ajuns până la Șuncuiuș!

Șase săptămâni de distrație îndrumată

Vestea despre „Re-Creația de vară” a ajuns până la Șuncuiuș!

În prima săptămână a celei de-a doua ediții a „Re-Creației de vară” de la Școala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Oradea, la ateliere, au participat și copii de la alte unități de învățământ din Oradea și județ: de la grădinițele nr. 44, 55 și 42 – „Maria”, școlile „Dacia”, „Oltea Doamna” și „Nicolae Bălcescu”, colegiile naționale „Emanuil Gojdu” și „Iosif Vulcan”, Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, ba chiar și din județ, de la Bălnaca – Șuncuiuș...

Așadar, proiectul Școlii „Avram Iancu” din Oradea se bucură de un succes teribil, adunând tot mai mulți copii și din afara școlii, copii din întreg cartierul aflați în vacanță la bunici, dar nu numai...
Activitățile organizate, îndrumate de dascălii școlii și nenumărați colaboratori, au priză la cei mici (copii și școlari, de la 5 la 13 ani). Chiar dacă e vacanță, mulți copii preferă să vină la Școala „Avram Iancu” să se joace, că creeze și să se distreze împreună cu copii din alte clase și alte școli, sub îndrumarea unor dascăli, care fac muncă patriotică, adică muncesc în regim de voluntariat. Poiectul (aflat în al doilea an de derulare) este finanțat de Primăria Oradea și Consiliul local.
Desen și culoare
De luni (20 iunie 2011), din prima zi de vacanță, în sala de clasă a dnei prof. Monica Toader, a intrat în funcțiune atelierul „Desen și culoare” (coordonat de Monica și echipa sa de profesori voluntari, alcătuită din prof. Ramona Anghel, Lucia Caciora și Ana Mărcuț, Lucia și Ana fiind educatoare la Grădinița nr. 44); zilnic, de luni, până vineri, inclusiv, între orele 9 și 12.30, peste 30 de copii au fost prezenți la cele două ateliere organizate în prima săptămână de vacanță (atelierul „Desen și culoare” și atelierul „Artă decorativă”). La actuala ediție, „Re-Creația de vară” ține șase săptămâni; la prima ediție durata a fost de patru săptămâni. În cadrul atelierului „Desen și culoare”, elevilor li se pun la dispoziție toate materialele necesare pentru a realiza lucrările sugerate de tema zilei. Materialele au fost procurate din banii cu care a fost finanțat proiectul. „Copiii au la dispoziție, la alegere, după preferința fiecărui copil, creioane colorate, carioca, acuarele, creioane grafice, precum și diferite materiale din natură și coli de hârtie... În realizarea lucrărilor, copiii aplică diferite tehnici cunoscute sau învață tehnici noi: dactilopictură, mandala etc. În pauze, dna prof. Iulia Gavriș organizează jocuri în aer liber. Ei pot alege jocuri cu mingea, coarda, discul, cercurile, popicele...”, după cum aveam să aflăm de la prof. Monica Toader.
Cel de-al doilea atelier („Artă decorativă”) este îndrumat de prof. Stelieana Cârciumaru și echipa sa: Florica Mare (de la Lic. de Artă), Felicia Goina și Claudia Span. În cadrul acestui atelier se lucrează în tehnica origami, animale și tablouri (broscuțe, vulpe, cocoș și o lebădă uriașă, de peste un metru înălțime), precum și noduri decorative. Profesorii și instructorii colaboratori din această vară sunt de la grădinițele nr. 44, 55 și 27, Liceul de Artă, Școala „Nicolae Bălcescu”, Florin și Andrei Culda, de la clubul „Exclusive”, precum și Dorel Bolog, de la Săcădat. În Anul Internațional al Voluntariatului, dascălii se dovedesc a fi din nou campionii voluntariatului. Așa după cum vă spuneam, vineri (24 iunie 2011), printre copiii participanți la cele două ateliere și la recreația din curte, aveam să reperăm copii de la alte școli și de la grădinițe: pe Georgiana Andreea Vereș („pedagogista” dnei prof. Maria Donca), Giulia Maria Miclea (de la Grădinița nr. 55) - cel mai tânăr artist din cadrul atelierelor, Cezara Borșoș (de la „Oltea Doamna”), Sebi Anghel (de la Grădinița nr. 42 – „Maria”), Anamaria Groza (din Bălnaca – Șuncuiuș)...
În timp ce ne aflam în atelierul de artă decorativă, numai ce ne-am trezit cu o ceată de vizitatori care au trecut pragul atelierului. Erau copiii de la Grădinița nr. 55, însoțiți de ed. Cornea Anca și asistenta Violina Fericean. Puțin speriați la vederea atâtor artiști, micii „pelerini” și-au revenit curând și au prins a dialoga cu gazdele, întrebând de una, de alta...
Încă cinci săptămâni de Re-Creație
Cu amabilitatea-i caracteristică, Stelieana Cârciumaru ne-a oferit spre studiu și publicare programul complet al celor șase săptămâni de „Re-Creație de vară”.
În perioada (săptămâna) următoare (27 iunie – 1 iulie), vor funcționa alte două ateliere: „Arta colajului” (atelier coordonat de înv. Lovas Marta și prof. Ioana Mihele, colaborator, Florica Bodea, de la Gr. nr. 44) și „Cântecele verii” (atelier coordonat de prof. Elena Bejușca, având trei colaboratori: Mihaela Vidican – Gr. 55, Dorina Copăcean și Alexandra Sava – Gr. 44), iar activitățile recreative din curte vor fi organizate de Lakatos Gyongyike.
Între 4 și 8 iulie: trei ateliere – „Mâini îndemânatice” (coordonator prof. Ana Luncan, colaboratori: Jakab Corina și Marioara Cardoș – Gr. 55 și Maria Tănase – Gr. 44), „Dans popular” (coordonatori: Mariana și Constantin Negruț, colaborator, Viorica Toia) și Atelier de informatică (coordonat de cei doi directori: prof. dr. Gheorghina Bârlădeanu și prof. Cosmin Velimirovici – director adjunct); activități recreative – Loredana Jurcan.
Între 11 și 15 iulie: un atelier – „Icoane pe sticlă” (coord. Violeta Jăhăleanu) și încă un atelier „Tainele limbii române”, dar în Cipru, condus de prof. Cozma Aurica, pentru copiii românilor din Cipru; activități recreative – Doru Bolog (prof. din Săcădat).
Între 18 și 22 iulie: două ateliere – „Mișcare și ritm” (aerobic), coordonat de Claudia Covaci și Doru Bolog, și „Icoane pe sticlă” (Violeta Jăhăleanu); activități recreative – Claudia Covaci.
Între 25 și 29 iulie: șapte ateliere – Artă decorativă pentru avansați (Stelieana Cârciumaru, Felicia Goina), colab. Daniela Pop (Șc. „N. Bălcescu”; Micul cercetător și Micul actor (ateliere coordonate de Claudia Span); Arta colajului - Lucia Zsah; În pași de dans – dans de societate (Florin și Andrei Culda – clubul „Exclusive”); Cântecele verii – Aurelia Bora; activități recreative – Irina Totorean. (Ovi Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Vestea despre „Re-Creația de vară” a ajuns până la Șuncuiuș!

Trimite email
sâmbătă, 31 octombrie 2026 la 16:02:37 Ora standard a Europei de Est