Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Gina Camelia Roman – locul I

Concursul de eseuri „România mea - Þara controverselor”

Gina Camelia Roman – locul I

Gina Camelia Roman, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Vaslui s-a clasat pe locul I la concursului de eseuri „România mea - Þara controverselor”, organizat de PNL Vaslui, concurs la care au participat 52 de concurenți.

Mi se spune că sunt un copil îndrăzneț aflat pe treptele maturizării… Frumoasă caracterizare…
Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic și mă gândesc că aș putea să decupez scurte fragmente de viață autentic românească, într-o dimineață frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odată binoclul și privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, această țară teribil de simplă și frumoasă, trecută adesea prin focurile unor războaie, despre care am învățat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamată și blamată, și oacheșă, cu oameni care visează să trăiască în altă țară. Iluzoriu? Nu știu ce să zic de la înălțimea celor 17 ani ai mei...
Este țara mea, țară scăpată din mână ce se îndreaptă spre un declin sadic creat de propriile mentalități? Ar fi absurd să pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în măsură să învinuiesc țara pentru nimic ci doar să atrag atenția către „umilul” megieș român.
Este cert faptul că într-o zi voi putea părăsi această țară... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fața propriei uși fără cheie… Cutez  a-mi părăsi țara și a începe viața într-o țară perfectă? Este România o țară perfectă? Cum ar arăta o țară perfectă, cu oameni perfecți? România este locul unde am crescut, am împărțit bucurie, tristețe, am învățat să iubesc, să dau frâu liber imaginației, să cred în forțele proprii, să mă exprim, să ajut, să caut răspunsuri, să ignor, să sper că într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o țară ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
 Mă simt prinsă în mrejele țării care, cu o ultimă sforțare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzăpezite iarna, prin adierea florilor de primavară, cu aerul ei de fecioară adormită de bogăția verii și dezmierdată de o bătrână toamnă târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivată cu sapa și cu calul, de oameni care s-au chinuit să-și dea un rost propriei vieți. Purtăm cu noi veacul frumuseții, a dorului de drumeții, a muncii obositoare de la câmp care ne curge parcă prin vene deși glasul biroului și ora 7 pândește perfid… De undeva, din inima țării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uită să trăiască, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau păreri tardive, puse față în față cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilități insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pițipoance cu sex appeal, faptul că pentru clasa politică suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecență înseamnă echivalența vot – pește congelat, că noi deși nu avem suficiente case... construim monumente, că bunele maniere par a se găsi la intelectuali sau în aparență la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni că la capătul sărăciei se află viața, clubul, luxul. Cumplit este faptul că fiecare dintre noi avem idealuri și sentimente, suntem o întreagă națiune ce ne căutăm valori și încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viață care să nu se transforme în tipul de hrană fără condiment.
Aș vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ține de noi, redresarea ține de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pământ. Aș vrea să se trezească în noi spiritul civic și să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învățați să vorbească românește, sunt educați și purtați de mână în grǎdinițe, apoi la școală.
Dacă m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranță aș ști să răspund: din Vaslui, de pe o stradă anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fără nicio noimă, colț cu maneaua vecinului de la parter și cu bormașina celui de la 3 care sparge și meșterește de cel puțin un an. Mă uit în oglindă analitic, cred că arăt bine, părul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamă. Cobor scările prudent, mi-e teamă să nu alunec, a spălat proaspăt femeia noastră de serviciu. La capătul culoarului deja zăresc aceleași siluete, vecinii mei care ascultă muzică pusă în casă de afară. Încerc să-i ignor, așa cum ignor și replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abține să nu exclame „Ce dracu or face ăștia toată ziua în fața blocului? Alții de vârsta lor au și copii. Mai târziu îți dau în cap pentru o bucată de pâine!” În naivitatea ei, speră... să nu ajung și eu ca ei.
Înaintez spre ieșirea din scară. Vali, un urecheat ciudat, mă salută zâmbind cu gura plină de semințe. Schițez un zâmbet, mă mai întreabă ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc să aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mă întreb dacă vreunul o fi avut în viața lui emoții la română, sau s-o fi străduit la matematică. Îmi vine un gând și mai ciudat în minte. Cum or fi arătat când erau bebeluși, moi și pufoși? Ce așteptări o fi având de la ei niște mămici nedormite? Unde, pe ce scară a societății ar trebui să-i așez?  Sunt scursuri, sunt plevușcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca și mine! Asta nu pot ignora. Ce șanse primesc ei și de la cine? Ce șanse primesc eu și de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obișnuitǎ, ei – din familii la fel de obișnuite, ca și mine! Lăsați de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca și ei, eu din Vaslui, ca și ei, eu din România ca și ei… Din România mea și din România lor…
Mergând spre școală, mă gândesc brusc la ce aș vrea să mă fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puțin bulversante: „Școala româneascǎ scoate tâmpiți”! Oi fi și eu unul dintre ei? Cu siguranță! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, și e la modă să te tratezi în străinătate”... Toate fetele de vârsta mea vor să se facă modele sau... nu știu... Ceva care să le aducă mulți bani și faimă.
Îmi atrage brusc, deodată, atenția un afiș publicitate rupt. Încă se mai observă zâmbetul „ca pentru poză” al celui care promitea ca și alții... marea cu sarea! Mă întreb, n-o fi și el un produs al școlii românești. Dacă da, avem același numitor comun, eu și cu domnul din afișe, suntem tâmpiți. De ce aș vota un tâmpit?
Drumul către școală e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu să văd ceva, o părticică din țara asta. În acest moment văd o femeie cărând o sacoșă, însoțită de soțul care fumează o țigară… și simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…
Trimite email
joi, 5 martie 2026 la 22:58:18 Ora standard a Europei de Est