Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Gina Camelia Roman – locul I

Concursul de eseuri „România mea - Þara controverselor”

Gina Camelia Roman – locul I

Gina Camelia Roman, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Vaslui s-a clasat pe locul I la concursului de eseuri „România mea - Þara controverselor”, organizat de PNL Vaslui, concurs la care au participat 52 de concurenți.

Mi se spune că sunt un copil îndrăzneț aflat pe treptele maturizării… Frumoasă caracterizare…
Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic și mă gândesc că aș putea să decupez scurte fragmente de viață autentic românească, într-o dimineață frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odată binoclul și privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, această țară teribil de simplă și frumoasă, trecută adesea prin focurile unor războaie, despre care am învățat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamată și blamată, și oacheșă, cu oameni care visează să trăiască în altă țară. Iluzoriu? Nu știu ce să zic de la înălțimea celor 17 ani ai mei...
Este țara mea, țară scăpată din mână ce se îndreaptă spre un declin sadic creat de propriile mentalități? Ar fi absurd să pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în măsură să învinuiesc țara pentru nimic ci doar să atrag atenția către „umilul” megieș român.
Este cert faptul că într-o zi voi putea părăsi această țară... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fața propriei uși fără cheie… Cutez  a-mi părăsi țara și a începe viața într-o țară perfectă? Este România o țară perfectă? Cum ar arăta o țară perfectă, cu oameni perfecți? România este locul unde am crescut, am împărțit bucurie, tristețe, am învățat să iubesc, să dau frâu liber imaginației, să cred în forțele proprii, să mă exprim, să ajut, să caut răspunsuri, să ignor, să sper că într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o țară ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
 Mă simt prinsă în mrejele țării care, cu o ultimă sforțare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzăpezite iarna, prin adierea florilor de primavară, cu aerul ei de fecioară adormită de bogăția verii și dezmierdată de o bătrână toamnă târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivată cu sapa și cu calul, de oameni care s-au chinuit să-și dea un rost propriei vieți. Purtăm cu noi veacul frumuseții, a dorului de drumeții, a muncii obositoare de la câmp care ne curge parcă prin vene deși glasul biroului și ora 7 pândește perfid… De undeva, din inima țării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uită să trăiască, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau păreri tardive, puse față în față cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilități insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pițipoance cu sex appeal, faptul că pentru clasa politică suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecență înseamnă echivalența vot – pește congelat, că noi deși nu avem suficiente case... construim monumente, că bunele maniere par a se găsi la intelectuali sau în aparență la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni că la capătul sărăciei se află viața, clubul, luxul. Cumplit este faptul că fiecare dintre noi avem idealuri și sentimente, suntem o întreagă națiune ce ne căutăm valori și încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viață care să nu se transforme în tipul de hrană fără condiment.
Aș vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ține de noi, redresarea ține de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pământ. Aș vrea să se trezească în noi spiritul civic și să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învățați să vorbească românește, sunt educați și purtați de mână în grǎdinițe, apoi la școală.
Dacă m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranță aș ști să răspund: din Vaslui, de pe o stradă anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fără nicio noimă, colț cu maneaua vecinului de la parter și cu bormașina celui de la 3 care sparge și meșterește de cel puțin un an. Mă uit în oglindă analitic, cred că arăt bine, părul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamă. Cobor scările prudent, mi-e teamă să nu alunec, a spălat proaspăt femeia noastră de serviciu. La capătul culoarului deja zăresc aceleași siluete, vecinii mei care ascultă muzică pusă în casă de afară. Încerc să-i ignor, așa cum ignor și replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abține să nu exclame „Ce dracu or face ăștia toată ziua în fața blocului? Alții de vârsta lor au și copii. Mai târziu îți dau în cap pentru o bucată de pâine!” În naivitatea ei, speră... să nu ajung și eu ca ei.
Înaintez spre ieșirea din scară. Vali, un urecheat ciudat, mă salută zâmbind cu gura plină de semințe. Schițez un zâmbet, mă mai întreabă ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc să aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mă întreb dacă vreunul o fi avut în viața lui emoții la română, sau s-o fi străduit la matematică. Îmi vine un gând și mai ciudat în minte. Cum or fi arătat când erau bebeluși, moi și pufoși? Ce așteptări o fi având de la ei niște mămici nedormite? Unde, pe ce scară a societății ar trebui să-i așez?  Sunt scursuri, sunt plevușcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca și mine! Asta nu pot ignora. Ce șanse primesc ei și de la cine? Ce șanse primesc eu și de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obișnuitǎ, ei – din familii la fel de obișnuite, ca și mine! Lăsați de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca și ei, eu din Vaslui, ca și ei, eu din România ca și ei… Din România mea și din România lor…
Mergând spre școală, mă gândesc brusc la ce aș vrea să mă fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puțin bulversante: „Școala româneascǎ scoate tâmpiți”! Oi fi și eu unul dintre ei? Cu siguranță! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, și e la modă să te tratezi în străinătate”... Toate fetele de vârsta mea vor să se facă modele sau... nu știu... Ceva care să le aducă mulți bani și faimă.
Îmi atrage brusc, deodată, atenția un afiș publicitate rupt. Încă se mai observă zâmbetul „ca pentru poză” al celui care promitea ca și alții... marea cu sarea! Mă întreb, n-o fi și el un produs al școlii românești. Dacă da, avem același numitor comun, eu și cu domnul din afișe, suntem tâmpiți. De ce aș vota un tâmpit?
Drumul către școală e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu să văd ceva, o părticică din țara asta. În acest moment văd o femeie cărând o sacoșă, însoțită de soțul care fumează o țigară… și simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…

Trimite email
marți, 19 mai 2026 la 18:26:41 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Compact

Concert Compact Paul Ciuci 
joi, 21 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București