Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 februarie 2024

Statul plătește suplimentar 56 de universități de stat și particulare, în acest an, ca să formeze peste 32 de mii de viitori profesori. Cea mai mare creștere față de anul universitar precedent e la Universitatea din Oradea – 700 de locuri în plus

În anul universitar 2023-2024, statul vrea să formeze peste 32.200 de studenți care ar putea să devină profesori, potrivit datelor din ordinul ministrului Educației nr. 6.234/2023. Este vorba despre ordinul prin care a fost aprobată lista universităților cu programe de formare psihopedagogică. Numărul locurilor a crescut cu aproape 20% față de anul trecut, cu mențiunea că anul trecut în listă nu figura numărul de locuri pentru o serie de universități, iar o universitate particulară este nouă pe această listă – Universitatea „Tibiscus” din Timișoara, care primește 100 de locuri.
Amintim că 56 de universități vor organiza programe de formare psihopedagogică pentru profesori, în anul universitar 2023-2024. Acest lucru înseamnă că pot fi școlarizați 32.250 de studenți care vor să devină profesori.

În anul universitar 2023-2024, la fel ca în fiecare an, universitățile cu cei mai mulți studenți care pot fi școlarizați sunt următoarele:

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – 3.500;
Universitatea din București – 3.000;
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 2.400;
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – 1.600;
Universitatea din Craiova – 1.500;
Universitatea din Oradea – 1.500;
Universitatea de Vest din Timișoara – 1.500;
Universitatea „Transilvania” din Brașov – 1.100;
Academia de Studii Economice din București – 1.000;
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 1.000;
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – 1.000;
În anul universitar 2022-2023, numărul maxim de studenți care au putut fi școlarizați a fost de 26.880. Creșterea cu 5.370 de studenți este influențată de faptul că pe lista de anul trecut în dreptul a 6 universități era afișat „N/A”. Dacă aceste 6 universități și-a menținut cifra de școlarizare pentru modulul psihopedagogic, atunci noutățile ar fi doar în dreptul Universității Tehnice de Construcți București, care primește 50 de locuri în plus, la Univeristatea din Oradea, care are o creștere de 700 de locuri și la Universitatea din Petroșani – 30 de locuri în plus.

Regulile de finanțare pentru universități prevăd că pentru un student la licență, care urmează modulul de pregătire pedagogică, instituția de învățământ primește cu 16% din alocația pentru finanțarea de bază pe student echivalent unitar mai mult decât pentru un student care nu urmează acest modul. Pentru un student la master, care urmează de regula modului II pedagogic, finanțarea este cu 32% peste alocația pentru finanțarea de bază pe student echivalent unitar.

Gina Camelia Roman – locul I

Concursul de eseuri „România mea - Þara controverselor”

Gina Camelia Roman – locul I

Gina Camelia Roman, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Vaslui s-a clasat pe locul I la concursului de eseuri „România mea - Þara controverselor”, organizat de PNL Vaslui, concurs la care au participat 52 de concurenți.

Mi se spune că sunt un copil îndrăzneț aflat pe treptele maturizării… Frumoasă caracterizare…
Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic și mă gândesc că aș putea să decupez scurte fragmente de viață autentic românească, într-o dimineață frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odată binoclul și privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, această țară teribil de simplă și frumoasă, trecută adesea prin focurile unor războaie, despre care am învățat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamată și blamată, și oacheșă, cu oameni care visează să trăiască în altă țară. Iluzoriu? Nu știu ce să zic de la înălțimea celor 17 ani ai mei...
Este țara mea, țară scăpată din mână ce se îndreaptă spre un declin sadic creat de propriile mentalități? Ar fi absurd să pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în măsură să învinuiesc țara pentru nimic ci doar să atrag atenția către „umilul” megieș român.
Este cert faptul că într-o zi voi putea părăsi această țară... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fața propriei uși fără cheie… Cutez  a-mi părăsi țara și a începe viața într-o țară perfectă? Este România o țară perfectă? Cum ar arăta o țară perfectă, cu oameni perfecți? România este locul unde am crescut, am împărțit bucurie, tristețe, am învățat să iubesc, să dau frâu liber imaginației, să cred în forțele proprii, să mă exprim, să ajut, să caut răspunsuri, să ignor, să sper că într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o țară ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
 Mă simt prinsă în mrejele țării care, cu o ultimă sforțare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzăpezite iarna, prin adierea florilor de primavară, cu aerul ei de fecioară adormită de bogăția verii și dezmierdată de o bătrână toamnă târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivată cu sapa și cu calul, de oameni care s-au chinuit să-și dea un rost propriei vieți. Purtăm cu noi veacul frumuseții, a dorului de drumeții, a muncii obositoare de la câmp care ne curge parcă prin vene deși glasul biroului și ora 7 pândește perfid… De undeva, din inima țării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uită să trăiască, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau păreri tardive, puse față în față cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilități insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pițipoance cu sex appeal, faptul că pentru clasa politică suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecență înseamnă echivalența vot – pește congelat, că noi deși nu avem suficiente case... construim monumente, că bunele maniere par a se găsi la intelectuali sau în aparență la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni că la capătul sărăciei se află viața, clubul, luxul. Cumplit este faptul că fiecare dintre noi avem idealuri și sentimente, suntem o întreagă națiune ce ne căutăm valori și încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viață care să nu se transforme în tipul de hrană fără condiment.
Aș vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ține de noi, redresarea ține de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pământ. Aș vrea să se trezească în noi spiritul civic și să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învățați să vorbească românește, sunt educați și purtați de mână în grǎdinițe, apoi la școală.
Dacă m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranță aș ști să răspund: din Vaslui, de pe o stradă anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fără nicio noimă, colț cu maneaua vecinului de la parter și cu bormașina celui de la 3 care sparge și meșterește de cel puțin un an. Mă uit în oglindă analitic, cred că arăt bine, părul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamă. Cobor scările prudent, mi-e teamă să nu alunec, a spălat proaspăt femeia noastră de serviciu. La capătul culoarului deja zăresc aceleași siluete, vecinii mei care ascultă muzică pusă în casă de afară. Încerc să-i ignor, așa cum ignor și replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abține să nu exclame „Ce dracu or face ăștia toată ziua în fața blocului? Alții de vârsta lor au și copii. Mai târziu îți dau în cap pentru o bucată de pâine!” În naivitatea ei, speră... să nu ajung și eu ca ei.
Înaintez spre ieșirea din scară. Vali, un urecheat ciudat, mă salută zâmbind cu gura plină de semințe. Schițez un zâmbet, mă mai întreabă ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc să aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mă întreb dacă vreunul o fi avut în viața lui emoții la română, sau s-o fi străduit la matematică. Îmi vine un gând și mai ciudat în minte. Cum or fi arătat când erau bebeluși, moi și pufoși? Ce așteptări o fi având de la ei niște mămici nedormite? Unde, pe ce scară a societății ar trebui să-i așez?  Sunt scursuri, sunt plevușcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca și mine! Asta nu pot ignora. Ce șanse primesc ei și de la cine? Ce șanse primesc eu și de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obișnuitǎ, ei – din familii la fel de obișnuite, ca și mine! Lăsați de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca și ei, eu din Vaslui, ca și ei, eu din România ca și ei… Din România mea și din România lor…
Mergând spre școală, mă gândesc brusc la ce aș vrea să mă fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puțin bulversante: „Școala româneascǎ scoate tâmpiți”! Oi fi și eu unul dintre ei? Cu siguranță! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, și e la modă să te tratezi în străinătate”... Toate fetele de vârsta mea vor să se facă modele sau... nu știu... Ceva care să le aducă mulți bani și faimă.
Îmi atrage brusc, deodată, atenția un afiș publicitate rupt. Încă se mai observă zâmbetul „ca pentru poză” al celui care promitea ca și alții... marea cu sarea! Mă întreb, n-o fi și el un produs al școlii românești. Dacă da, avem același numitor comun, eu și cu domnul din afișe, suntem tâmpiți. De ce aș vota un tâmpit?
Drumul către școală e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu să văd ceva, o părticică din țara asta. În acest moment văd o femeie cărând o sacoșă, însoțită de soțul care fumează o țigară… și simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…

Trimite email
joi, 28 martie 2024, 22:54:47 Ora standard a Europei de Est