Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
22 decembrie 2025

SURSE: Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul


Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor Edupedu.ro.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, este cotat cu cele mai mari șanse de a prelua portofoliul cel mai dur lovit de măsurile de austeritate aplicate deja prin Legea Bolojan și cu un dosar fierbinte pe masă, și anume controversata programă de limbă română ce readuce cronicarii spre a fi studiați de elevii de 14-15 ani, la clasa a IX-a.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Festivalul copiilor, la ediția a IV-a

Sâmbătă, în Orășelul copiilor

Festivalul copiilor, la ediția a IV-a

Administrația Imobiliară Oradea, prin Biroul Administrare Baze Sportive și de Agrement și Compartimentul Activități Socio-Pedagogice pentru Copii, organizează sâmbătă, 1 octombrie 2011, a IV-a ediție a Festivalului copiilor, la Orășelul copiilor Oradea.

Programul manifestărilor
ora 10.00 – simultan de șah cu maestrul FIDE Dan Raț 
ora 10.00 – concurs de tenis de masă
* categorii de vârstă 10 – 12 ani, 13 – 15 ani (separat fete, băieți)
ora 11.00 – concurs de badminton
* categorii de vârsă 10 – 12 ani, 13 – 15 ani (separat fete, băieți)
ora 11.30 – demonstrație de gimnastică
ora 12.00 – concurs de aruncări la coșul de baschet
* categorii de vârstă 10 – 12 ani, 13 – 15 ani (fete și băieți)
ora 13.00 – concurs de abilități pe circuite
* categorii de vârstă 6 – 8 ani (fete și băieți), 9 – 11 ani (fete și băieți) 12 – 14 ani (separat fete, băieți)
ora 15.00 – concurs de jocuri logice
* categorii de vârstă 10 – 14 ani
ora 16.00 – spectacol de teatru în limba maghiară
ora 16.30 – vernisaj expoziție de pictură
ora 17.00 – concurs de creație cu tema “Culorile toamnei”
* categorii de vârstă 5 – 8 ani, 9 – 12 ani
ora 17.30 – spectacol de teatru în limba română
ora 18.45 – moment muzical folcloric cu Andreea Codrean
ora 19.00 – spectacol de magie cu iluzioniștii Eduard și Bianca
ora 19.45 – mini disco
*Înscrierile la concursuri se fac pe loc
Participarea la toate manifestările este liberă și gratuită pentru toți copiii. (B. P.)

Trimite email
miercuri, 7 ianuarie 2026 la 11:21:26 Ora standard a Europei de Est