Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Au fost premiați 29 de olimpici naționali și profesorii coordonatori

De Ziua orașului Oradea

Au fost premiați 29 de olimpici naționali și profesorii coordonatori

Miercuri, de Ziua orașului Oradea, conducerea Primăriei și Consiliul Local s-au ținut de cuvânt și au premiat elevii orădeni care s-au situat pe locul I, II sau III la etapa națională a olimpiadelor școlare sau la alte concursuri naționale și internaționale, așa cum au făcut-o și anul trecut.

„Am decis să acordăm în fiecare an de Ziua orașului premii pentru elevii olimpici, ca un semn de recunoaștere față de munca lor. Aș vrea să le mulțumesc părinților acestora pentru efortul depus și profesorilor care i-au îndrumat”, a subliniat primarul Ilie Bolojan, la ediția de anul trecut, când au fost premiați 49 de elevi.
Anul acesta, au fost premiați 29 de elevi, dar și profesorii coordonatori.
Jurj Paul Bogdan, Mercea Dan Mihai, Trifa Sebastian și Boța Bogdan (de la C.N. „Emanuil Gojdu”) și profesorii coordonatori: Poinar Ana, Luncan Anița, .Maria și Adrian Niță, precum și Marin Bica – de la Șc. „Dacia” (prof. coordonator al lui Sebi Trifa); Ujvarosi Eszter și Takacs Tamas, precum și prof. coordonatori Ferko Emilia și Ridi Eniko (de la Lic. T. „Ady Endre”); Diamant Cristina Costina, Alexandra Simion, Patricia Reștea (de trei ani, consecutiv, Patricia este olimpică națională, dar tot la altă disciplină: în 2009 la fizică, în 2010 la română, iar acum la religie; în 2012 ea estimează că va fi olimpică națională la biologia), Biro Arpad Levente, Nagy Evelin, Kerezsi Gyorgyi și Kenyeres Aletta (toți 7 de la C.N. „Mihai Eminescu”) și prof. Igaș Vid Mihai, Șerban Brigitta, Ias Violeta, Agoston Palko Emese (prof. coordonator a trei olimpici: Biro, Nagy și Kerezsi) și prof. Nagy Istvan; Alexandru Carțiș  și pr. prof. Radu Rus (de la Liceul Teologic Ortodox „episcop Roman Ciorogariu”); Sergiu Moza și prof. coordonatori Lavinia Muntean și Claudia Cotuna (de la C. E. „Partenie Cosma”); Mădălina Costea și prof. Ana Dura (de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu”); Jozsa Lidia și Veress Emoke și prof. Papp Aniko și Bere Zsuzsanna (de la Lic. Teologic Reformat „Lorantfy Zsuzsanna”); Telegdi Eunike, Laura Antal, Cătălin Darian Vasile Toma și Gavril Zaica, precum și prof. Marinela Filip, Marcela Mihoc, Gabriela Liberț, Maria Morgovan, Mariana Chiș, Stela Muraru, Ovidiu Popa și Horea Abrudan (de la C.T. „Mihai Viteazul”);Valentina Rebaciuc și prof. Rodica Pop (de la C.N. „Iosif Vulcan”); Victoria Cormoș și Romancsak Alexandra, precum și prof. Adriana Pop și Maria David (de la Liceul de Artă); Diana Petronela Crețiu și prof. Carmen Camelia Bubela (de la Lic. T. „Aurel Lazăr”); Georgiana Coman și prof. Mihaela Șilinca (de la Lic. T. „Lucian Blaga”); Mihai S. Gherman și prof. insp. Luminița Citrea (de la Lic. T. „Onisifor Ghibu”); Mitache Alexandra Ilinca Yolanda și prof. Liana Teaha ( de la Lic. T. German „Fr. Schiller”).
Pe lângă premiile și diplome, olimpicii vor beneficia și de o excursie peste hotare. (Ov. Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Au fost premiați 29 de olimpici naționali și profesorii coordonatori.

Trimite email
sâmbătă, 3 octombrie 2026 la 23:31:11 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) România are onoarea să vă invite astăzi, sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 12, la MOMENTUL FESTIV prilejuit de desfășurarea la Oradea a finalei Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ȘCOALA DE GUST 2026. Evenimentul are loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea. (Nicolae POP)