Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

31 octombrie 2025

Pe 1 noiembrie are loc cel mai amplu eveniment educațional de robotică din România, dedicat elevilor pasionați de tehnologie, programare și inovație:
Finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025 (P)
Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, are loc la Palatul ASE din București, Piata Romana 6, finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025. Noutatea acestei ediții este că elevii vor expune proiectele lor pentru public pe durata întregii zile, oferind vizitatorilor ocazia să descopere inovațiile lor în mod direct.
Concursul este organizat de Asociația ,,Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub” (CKC), fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București, în parteneriat cu Colegiul Național ,,Sf. Sava” din București. Banca Comercială Română este sponsor principal la nivel național al acestui program, alături de care contribuie și compania SAP România si EdAstra Tech.
Sprijinul logistic este oferit de start-up-ul Nextlab.tech.
Nextlab.tech este cel mai mare concurs de robotică din România și este înregistrat în calendarul Ministerului Educației și Cercetării.
La acest eveniment educațional de robotică din România, dedicat elevilor pasionați de tehnologie, programare și inovație sunt așteptați sute de tineri din întreaga țară care își vor prezenta creațiile în cadrul probelor de Robotică Creativă, Robotică Sustenabilă și Verde, Line Follower și Labirint.
Participanții vor avea în continuare ocazia să își testeze roboții și să participe la sesiuni de jurizare organizate de specialiști din domeniul IT și educațional. Punctajele vor fi anunțate la finalul zilei, iar festivitatea de premiere se va desfășura a doua zi în format hibrid.
Vizitatorii sunt bineveniți să participe și să exploreze lumea fascinantă a roboticii educaționale.
Agenda finalei Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025
Data: 1 – 2 noiembrie 2025
Locația: Academia de Studii Economice din București (ASE) – Piața Romană 6, et. 3-4, București 010552
Sâmbătă, 1 noiembrie 2025
8:00 –9:00 – Acces invitați și participanți / Deschiderea înscrierilor
9:00 – 9:30 – Festivitatea de deschidere (în AMFITEATRU I din clădirea Ion N Angelescu ASE)
9:30 – 10:00 – Pregătirea proiectelor pentru prezentare în zonele alocate de organizatori
10:00 – 13:00 – Jurizarea proiectelor (program specific în funcție de probă)
13:00 – 13:30 – Pauză de masă
13:30 – 17:00 – Jurizarea proiectelor (program specific în funcție de probă)
17:15 – Termen limită pentru depunerea contestațiilor

18:00 – Afișarea rezultatelor parțiale (la probele concursului)
18:00 – 18:45 – Organizarea și desfășurarea probelor de baraj
Duminică, 2 noiembrie 2025
10:00 – Afișarea rezultatelor finale pe site-ul oficial al concursului:
12:00 – Premierea participanților în format hibrid.
Vă așteptăm să fiți alături de tinerii inovatori care modelează viitorul roboticii în România!

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

6 mai 2025

Studenții, masteranzii și doctoranzii ar putea primi burse de studiu în străinătate, printr-un concurs național organizat de Ministerul Educației – proiect de Hotărâre de Guvern

Tinerii români interesați să studieze în afara țării ar putea să primească burse finanțate din bugetul de stat și din fonduri speciale ale Ministerului Educației și Cercetării, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare publică. Bursele sunt destinate pentru licență, masterat, doctorat, dar și pentru cercetare sau cursuri de vară și vor fi acordate prin concurs național, prevede proiectul.
Fondul de burse „se poate constitui atât din sume de la bugetul de stat cât și din veniturile proprii ale Ministerului Educației și Cercetării provenite din procentul de 5% din încasările în valută aferente taxelor percepute de instituțiile de învățământ superior de stat de la studenții și cursanții străini”, este menționat în proiectul de hotărâre.
Bursele în străinătate pot acoperi, total sau parțial, cheltuielile cu taxele de școlarizare, cazare, hrană, întreținere în străinătate etc.
Potrivit notei de fundamentare, bursele vor fi disponibile pentru:
studii universitare complete și parțiale de licență, de masterat și de doctorat;
studii postuniversitare și postdoctorale;
stagii de cercetare/specializare;
stagii de formare postuniversitară și postdoctorală;
cursuri de vară.
Bursele se vor obține prin concurs național organizat de Ministerul Educației și Cercetării, iar regulamentul de concurs urmează să fie elaborat.
Numărul de luni de bursă, tipurile de bursă, domeniile pentru care se acordă bursele, precum și cuantumul bursei lunare, în euro, pe țări/pe tip de bursă se vor stabili anual prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, care se publică în Monitorul Oficial al României.
Mai mult, „Ministerul Educației și Cercetării asigură o sumă necesară acoperirii
asigurării medicale, doar în cazul în care aceasta nu este acoperită de regulamentele
europene în vigoare, precum și transportul internațional din România până la locul de
stagiu și retur, o singură dată pe an universitar, dacă acesta nu este asigurat de partea
primitoare”, mai este menționat în documentul oficial.
Domeniile de interes pentru România, pentru care vor fi acordate bursele, sunt următoarele:
energie; bioeconomie; tehnologia informațiilor și a comunicațiilor; spațiu și securitate; mediu și schimbări climatice; eco-nano-tehnologii și materiale avansate; sănătate…

Profesorul ca actor politic

Predarea ca activitate politică


Profesorul ca actor politic
Joi, 13 octombrie 2011, în Aula Magna a Universitatii din Oradea, a avut loc conferința publică „Predarea ca activitate politică – profesorul ca actor politic, organizată de Departamentul pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului Didactic, în colaborare cu Facultatea de Științe Socio-Umane, Facultatea de Litere și Centrul de educație continuă și dezvoltare a resurselor umane (CECDRU), cu participarea Casei Corpului Didactic Bihor.

Invitatul evenimentului a fost profesorul Alistair Ross, profesor emerit al Institutului pentru Studiul Politicilor Educaționale din cadrul Universității London Metropolitan.

„Tema de astăzi se referă la o dilemă a cadrului didactic, care nu este dacă să acționeze, ci cum să acționeze. În demersul profesiei lor, dascălii au de făcut alegeri critice, decizii legate de cum să acționeze, cum să educe. Deciziile trebuie luate și voi demonstra faptul că aceste decizii sunt critice pentru modul în care ne raportăm la inegalități, cum educăm tinerii și cum dezvoltăm, împreună cu ei, conceptele de drepturi ale omului. Cadrele didactice sunt actori politici, curriculumul este o declarație politică și activitatea de predare este una politică, spune Alistair Ross.

Educația nu este niciodată o activitate neutră. Ea poate reproduce modele sociale existente, așa cum au susținut Stan Bowles și Herb Gintis, care au urmărit corespondența dintre structurile politicilor educaționale și nevoia unei societăți capitaliste de muncitori conformiști și motivați. Pierre Bordieu a identificat modul în care sistemele educaționale privilegiază și transmit forme particulare de capital social. Michael Apple ne trimite la modul în care sistemele educaționale contribuie la menținerea inegalităților celor aflați la putere. Voi susține ideea conform căreia educația și cadrele didactice au puterea de a transforma societatea, de a promova egalitate și justiție socială.

Educația are un rol esențial în dezvoltarea societății. Se susținea faptul că rolul educației este acela de a transmite structuri sociale existente: de a reproduce modele sociale, structuri și relații. Cu un secol în urmă, Durkheim a caracterizat educația ca fiind „imaginea și reflecția societății, o imită și reproduce pe cea de-a doua în formă abreviată, nu o creează”. Se consideră că educația este o oglindă a societății, reproducând comportamente sociale și modele. Dar educația poate avea și un rol transformator. Poate schimba societatea, nu numai să o reproducă. Poate deschide noi oportunități indivizilor și grupurilor, dezvoltând abilitatea lor de a participa în comunitate – economic, politic și social. Excluzia socială poate fi micșorată, inegalitățile reduse și accesul la putere influențat și implicarea mărită. Educația civică, în mod particular, poate dezvolta abilități și atitudini particulare care sunt foarte importante pentru dezvoltarea unei culturi civice între tineri.

Acum câțiva ani, ministrul Daney al Educației a provocat sistemul educațional pentru a dezvolta democrația socială: „Dacă educația trebuie pregătită pentru democrație, trebuie să fie organizată democratic… nu sugerăm o conexiune între democrație și educație: insistăm asupra ei.”

Democrația este bazată pe drepturi și vreau să examinez, în această primă parte a prelegerii, dezvoltarea drepturilor omului și relația lor cu educația. Drepturile omului sunt un construct social, realizat de către oameni, individuali și grupuri. Ideea că toți oamenii au drepturi este un concept relativ nou. Thomas Hobbes, în secolul XVII, a spus că fără o guvernare civilă viața oamenilor ar fi „solitară, săracă, urâtă, brutală și scurtă”, dar că oricum oamenii s-au născut cu drepturi: dreptul la viață și libertate. John Locke a adăugat la acestea dreptul la proprietate...

Apoi, profesorul Alistair Ross ne-a supus atenției trei scriitori care au dezvoltat idei referitoare la drepturile omului: T H Marshall în anii 50, Karel Vasak la sfârșitul anilor 70, și John Urry în anii 90...

Drepturile politice sunt date și garantate de o entitate mai mare decât națiunea-stat. Sugerez că ceea ce va interesa elevii în ceea ce privește drepturile, nu este atât să învețe despre acele drepturi care au fost obținute în trecut – deși nu sugerez că ei nu ar trebui să înțeleagă datoria pe care o avem față de cei care au obținut acele drepturi – dar îndeosebi cum sunt extinse aceste drepturi, dezvoltate și puse în aplicare peste tot în lume. Pentru că aceste noi drepturi nu se referă la democrație, ci la echitate.

Trăim în societăți inechitabile și vreau să demonstrez faptul că sistemul educațional este nu doar complice la această situație, un privitor tacit, dar multe practici și politici educaționale întăresc aceste inegalități, le reproduc, le justifică și scuză.

Ce vreau să spun prin inegalități? Mă voi concentra în special pe nivelele diferite de succes și participare la educație, elevii din grupuri dezavantajate fiind mai puțin probabil să își termine complet educația sau să rămână în sistem după terminarea educației obligatorii: lipsa resurselor economice și culturale ale părinților din clase sociale de jos, mai puțin capabili de a-și susține copiii la studii sau să îi facă conștienți de potențialele beneficii ale continuării educației...

Toamna trecută Comisia Europeană a publicat o Carte verde care a evidențiat toate variațiile în rezultatele educaționale în țări diferite. Graficul arată, în funcție de țară, diferențele în ceea ce privește competențele de citire ale primei generații, a doua generație și ale studenților nativi. Al doilea grafic arată proporția tinerilor între 18 și 24 de ani care au beneficiat doar de educația obligatorie și care nu sunt cuprinși în nici o altă formă de educație...

Dacă membrii unui grup au atins o distribuție mai puțin favorabilă a rezultatelor educaționale decât majoritatea populației, atunci susțin că este justificat să fac o presupunere inițială că au existat inegalități în politicile sociale și educaționale. Obiectivul politicii ar trebui să fie asigurarea faptului că toate grupurile din cadrul societății au profile asemănătoare de cunoștințe/deprinderi. Pentru a atinge acest scop s-ar putea să fie nevoie de un tratament diferențiat (inegal) al unui anume grup. Sarcina ar trebui să fie a celor responsabili pentru politicile educaționale, anume, să demonstreze că există toate măsurile necesare pentru a realiza acest lucru. Faptul că diverse grupuri continua să fie supuse unor dezavantaje educaționale, în ciuda inițiativelor de contracarare a acestui fapt, sugerează că oricare ar fi intențiile, sistemele educaționale sunt instituțional discriminatorii față de cei dezavantajați...

Predarea este o activitate importantă, vitală. Fiecare profesor, prin acțiunile sale individuale, poate transforma viața elevilor săi sau îi poate împiedica, acționând în moduri care reproduc inechitatea. Sunt de părere că predarea este un act politic, pentru că produce modificări care pot fi descrise ca fiind politice. Harold Lasswell, un eminent teoretician, a definit politica în acest fel: „cine primește ce, când și cum?”

În viziunea acestei definiții, ne putem întreba ce predăm, cum predăm, când predăm și cine predă? Răspunsurile la aceste întrebări vor avea consecințe în echitatea socială și educațională și drepturile omului într-o anume societate.

Programa școlară nu este un dat. Este o construcție socială unde concepte ca subiecte, discipline, cunoștințe, aptitudini, atitudini și abilități sunt invenții sau construcții ce aparțin și sunt acceptate de membrii unei anumite societăți. Așa cum susțin Berger și Luckman, noi construim realitatea prin interacțiunile noastre zilnice. Această părere este în contrast cu cei care susțin că programa și cunoștințele au ceva real și esențial în ele: idei de acest fel există doar în mintea noastră. Atunci cum am participat noi (o altă construcție care trebuie deslușită) la construirea a ceea ce concepem și acceptăm ca programă ? Nu pledez în favoarea relativismului cultural al programelor: când construcția noastră de cunoștințe este funcțională pentru noi, o vom accepta pragmatic ca pe o realitate cu care putem/trebuie să trăim. Faptul că adevărul poate fi specific unui anume loc și timp nu înseamnă că nu este un adevăr necesar pentru viața noastră socială în acel loc și în acel moment...

Un fost ministru englez al educației a spus odată că programa este „grădina secretă” a meseriei de profesor. Acum, cel puțin in UK, este mai degrabă o grădină publică – în care politicienii dictează ceea ce trebuie predat - continuând metafora cu grădina, ceea ce trebuie plantat, cum trebuie cultivat și ce forma să ia. Această metaforă ne permite să vedem că diferența între buruieni și plantele cultivate poate fi un gust arbitrar sau o predilecție culturală și nu o deosebire impusă de sus, și acest lucru se aplică și la catalogul de plante care constituie programa. De ce anumite cunoștințe sunt privilegiate și considerate potrivite pentru a fi cultivate în mințile tinerilor, iar altele sunt socotite nepotrivite și trebuie stârpite? Chiar tipurile de grădină pot fi văzute ca o modă care ne spune multe și despre tipuri de programă...

Programele formale sunt politice. Ele stabilesc ceea ce trebuie învătat, iar ceea ce includ reprezintă unul dintre factorii dezvoltării unei adevărate subaprecieri ale drepturilor omului. Problema este că nu putem, ca profesori, să ne permitem luxul de a filosofa asupra a ceea ce predăm pentru că trebuie să ne pregătim pentru lecțiile de a doua zi – trebuie să ne interpretăm rolul în fiecare zi...

Ceea ce se predă este o parte esențială a ordinii de zi: dar în acest domeniu special, se poate argumenta că modul în care se predă este chiar mai important. Acesta este al doilea punct de pe lista lui Lasswell: cum ar trebui să predăm aceste tipuri de probleme? Curriculum-ul ascuns - experiențele de învățare care transmit mesaje importante cu privire la drepturi, persoane și respect - este critic.
Aceasta este ceea ce Longstreet și Shane definesc ca fiind „tipurile de învățare pe care copiii le extrag din însăși natura și stuctura organizatională a școlilor publice, precum și din comportamentele și atitudinile profesorilor și coordonatorilor ...”
Modul în care profesorii predau transmite mesaje copleșitor de puternice cu privire la poziția, statutul și puterea elevului. Practicile de predare variază enorm, dar studii repetate arată cât de autoritar este modul de predare, bazat pe un model de transmitere, și cât de plin de discursuri care-l privează pe elev de putere...

Cine predă este, de asemenea, o chestiune critică. Pentru început, asistenții ar trebui să fie apreciați și respectați de toți, atât în relațiile și comunicarea lor cu colegii profesori cât și cu copiii.
Profesia de cadru didactic ar trebui să fie exercitată de persoane aparținând tuturor etniilor societății. În mod special, ar trebui să fie reprezentată de toate minoritățile unei țări...

Profesorii sunt o categorie deosebită și specială: ei constituie „chipul” societății civile pe care fiecare copil îl va întâlni, în fiecare zi din săptămână, de-a lungul întregii lui educații formale. Prin urmare, este deosebit de critic faptul că acest „chip” al puterii civile este considerat, în mod vizibil și explicit, ca reprezentând toate aspectele societății noastre. În acest caz incluziunea este esențială...

În încheiere ne întoarcem la Voltaire. Profesorii trebuie să fie politicieni și să acționeze in virtutea unui bine mai mare: trebuie să ne cultivăm grădina. Leonard Bernstein a transformat „Candide” într-o operă și iată finalul – fiți atenți la Voltaire însuși.
Să ne cultivăm grădina!” (Ov. D.)

P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Profesorul ca actor politic.