Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Profesorul ca actor politic

Predarea ca activitate politică

Profesorul ca actor politic

Joi, 13 octombrie 2011, în Aula Magna a Universitatii din Oradea, a avut loc conferința publică „Predarea ca activitate politică – profesorul ca actor politic, organizată de Departamentul pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului Didactic, în colaborare cu Facultatea de Științe Socio-Umane, Facultatea de Litere și Centrul de educație continuă și dezvoltare a resurselor umane (CECDRU), cu participarea Casei Corpului Didactic Bihor.

Invitatul evenimentului a fost profesorul Alistair Ross, profesor emerit al Institutului pentru Studiul Politicilor Educaționale din cadrul Universității London Metropolitan.
„Tema de astăzi se referă la o dilemă a cadrului didactic, care nu este dacă să acționeze, ci cum să acționeze. În demersul profesiei lor, dascălii au de făcut alegeri critice, decizii legate de cum să acționeze, cum să educe. Deciziile trebuie luate și voi demonstra faptul că aceste decizii sunt critice pentru modul în care ne raportăm la inegalități, cum educăm tinerii și cum dezvoltăm, împreună cu ei, conceptele de drepturi ale omului. Cadrele didactice sunt actori politici, curriculumul este o declarație politică și activitatea de predare este una politică, spune Alistair Ross.
Educația nu este niciodată o activitate neutră. Ea poate reproduce modele sociale existente, așa cum au susținut Stan Bowles și Herb Gintis, care au urmărit corespondența dintre structurile politicilor educaționale și nevoia unei societăți capitaliste de muncitori conformiști și motivați. Pierre Bordieu  a identificat modul în care sistemele educaționale privilegiază și transmit forme particulare de capital social. Michael Apple ne trimite la modul în care sistemele educaționale contribuie la menținerea inegalităților celor aflați la putere. Voi susține ideea conform căreia educația și cadrele didactice au puterea de a transforma societatea, de a promova egalitate și justiție socială.
Educația are un rol esențial în dezvoltarea societății. Se susținea faptul că rolul educației este acela de a transmite structuri sociale existente: de a reproduce modele sociale, structuri și relații. Cu un secol în urmă, Durkheim a caracterizat educația ca fiind „imaginea și reflecția societății, o imită și reproduce pe cea de-a doua în formă abreviată, nu o creează”. Se consideră că educația este o oglindă a societății, reproducând comportamente sociale și modele. Dar educația poate avea și un rol transformator. Poate schimba societatea, nu numai să o reproducă. Poate deschide noi oportunități indivizilor și grupurilor, dezvoltând abilitatea lor de a participa în comunitate – economic, politic și social. Excluzia socială poate fi micșorată, inegalitățile reduse și accesul la putere influențat și implicarea mărită. Educația civică, în mod particular, poate dezvolta abilități și atitudini particulare care sunt foarte importante pentru dezvoltarea unei culturi civice între tineri.
Acum câțiva ani, ministrul Daney al Educației a provocat sistemul educațional pentru a dezvolta democrația socială: „Dacă educația trebuie pregătită pentru democrație, trebuie să fie organizată democratic… nu sugerăm o conexiune între democrație și educație: insistăm asupra ei.”
Democrația este bazată pe drepturi și vreau să examinez, în această primă parte a prelegerii, dezvoltarea drepturilor omului și relația lor cu educația. Drepturile omului sunt un construct social, realizat de către oameni, individuali și grupuri. Ideea că toți oamenii au drepturi este un concept relativ nou. Thomas Hobbes, în secolul XVII, a spus că fără o guvernare civilă viața oamenilor ar fi „solitară, săracă, urâtă, brutală și scurtă”, dar că oricum oamenii s-au născut cu drepturi: dreptul la viață și libertate. John Locke a adăugat la acestea dreptul la proprietate...
Apoi, profesorul Alistair Ross ne-a supus atenției trei scriitori care au dezvoltat idei referitoare la drepturile omului: T H Marshall în anii 50, Karel Vasak la sfârșitul anilor 70, și John Urry în anii 90...
Drepturile politice sunt date și garantate de o entitate mai mare decât națiunea-stat. Sugerez că ceea ce va interesa elevii în ceea ce privește drepturile, nu este atât să învețe despre acele drepturi care au fost obținute în trecut – deși nu sugerez că ei nu ar trebui să înțeleagă datoria pe care o avem față de cei care au obținut acele drepturi – dar îndeosebi cum sunt extinse aceste drepturi, dezvoltate și puse în aplicare peste tot în lume. Pentru că aceste noi drepturi nu se referă la democrație, ci la echitate.
Trăim în societăți inechitabile și vreau să demonstrez faptul că sistemul educațional este nu doar complice la această situație, un privitor tacit, dar multe practici și politici educaționale întăresc aceste inegalități, le reproduc, le justifică și scuză.
Ce vreau să spun prin inegalități? Mă voi concentra în special pe nivelele diferite de succes și participare la educație, elevii din grupuri dezavantajate fiind mai puțin probabil să își termine complet educația sau să rămână în sistem după terminarea educației obligatorii: lipsa resurselor economice și culturale ale părinților din clase sociale de jos, mai puțin capabili de a-și susține copiii la studii sau să îi facă conștienți de potențialele beneficii ale continuării educației...
Toamna trecută Comisia Europeană a publicat o Carte verde care a evidențiat toate variațiile în rezultatele educaționale în țări diferite. Graficul arată, în funcție de țară, diferențele în ceea ce privește competențele de citire ale primei generații, a doua generație și ale studenților nativi. Al doilea grafic arată proporția tinerilor între 18 și 24 de ani care au beneficiat doar de educația obligatorie și care nu sunt cuprinși în nici o altă formă de educație...
Dacă membrii unui grup au atins o distribuție mai puțin favorabilă a rezultatelor educaționale decât majoritatea populației, atunci susțin că este justificat să fac o presupunere inițială că au existat inegalități în politicile sociale și educaționale. Obiectivul politicii ar trebui să fie asigurarea faptului că toate grupurile din cadrul societății au profile asemănătoare de cunoștințe/deprinderi. Pentru a atinge acest scop s-ar putea să fie nevoie de un tratament diferențiat (inegal) al unui anume grup. Sarcina ar trebui să fie a celor responsabili pentru politicile educaționale, anume, să demonstreze că există toate măsurile necesare pentru a realiza acest lucru. Faptul că diverse grupuri continua să fie supuse unor dezavantaje educaționale, în ciuda inițiativelor de contracarare a acestui fapt, sugerează că oricare ar fi intențiile, sistemele educaționale sunt instituțional discriminatorii față de cei dezavantajați...
Predarea este o activitate importantă, vitală. Fiecare profesor, prin acțiunile sale individuale, poate transforma viața elevilor săi sau îi poate împiedica, acționând în moduri care reproduc inechitatea. Sunt de părere că predarea este un act politic, pentru că produce modificări care pot fi descrise ca fiind politice. Harold Lasswell, un eminent teoretician, a definit politica în acest fel: „cine primește ce, când și cum?”
În viziunea acestei definiții, ne putem întreba ce predăm, cum predăm, când predăm și cine predă? Răspunsurile la aceste întrebări vor avea consecințe în echitatea socială și educațională și drepturile omului într-o anume societate.
Programa școlară nu este un dat. Este o construcție socială unde concepte ca subiecte, discipline, cunoștințe, aptitudini, atitudini și abilități sunt invenții sau construcții ce aparțin și sunt acceptate de  membrii unei anumite societăți. Așa cum susțin Berger și Luckman, noi construim realitatea prin interacțiunile noastre zilnice. Această părere este în contrast cu cei care susțin că programa și cunoștințele au ceva real și esențial în ele: idei de acest fel există doar în mintea noastră. Atunci cum am participat noi (o altă construcție care trebuie deslușită) la construirea a ceea ce concepem și acceptăm ca programă ? Nu pledez în favoarea relativismului cultural al programelor: când construcția noastră de cunoștințe este funcțională pentru noi, o vom accepta pragmatic ca pe o realitate cu care putem/trebuie să trăim. Faptul că adevărul poate fi specific unui anume loc și timp nu înseamnă că nu este un adevăr necesar pentru viața noastră socială în acel loc și în acel moment...
Un fost ministru englez al educației a spus odată că programa este „grădina secretă” a meseriei de profesor. Acum,  cel puțin in UK, este  mai degrabă o grădină publică – în care politicienii dictează ceea ce trebuie predat - continuând metafora cu grădina, ceea ce trebuie plantat, cum trebuie cultivat și ce forma să ia. Această metaforă ne permite să vedem că diferența între buruieni și plantele cultivate poate fi un gust arbitrar sau o predilecție culturală și nu o deosebire impusă de sus, și acest lucru se aplică și la catalogul de plante care constituie programa. De ce anumite cunoștințe sunt privilegiate și considerate potrivite pentru a fi cultivate în mințile tinerilor, iar altele sunt socotite nepotrivite și trebuie stârpite? Chiar tipurile de grădină pot fi văzute ca o modă care ne spune multe și despre tipuri de programă...
Programele formale sunt politice. Ele stabilesc ceea ce trebuie învătat, iar ceea ce includ reprezintă unul dintre factorii dezvoltării unei adevărate subaprecieri ale drepturilor omului. Problema este că nu putem, ca profesori, să ne permitem luxul de a filosofa asupra a ceea ce predăm pentru că trebuie să ne pregătim pentru lecțiile de a doua zi – trebuie să ne interpretăm rolul în fiecare zi...
Ceea ce se predă este o parte esențială a ordinii de zi: dar în acest domeniu special, se poate argumenta că modul în care se predă este chiar mai important. Acesta este al doilea punct de pe lista lui Lasswell: cum ar trebui să predăm aceste tipuri de probleme? Curriculum-ul ascuns - experiențele de învățare care transmit mesaje importante cu privire la drepturi, persoane și respect - este critic.
Aceasta este ceea ce Longstreet și Shane definesc ca fiind „tipurile de învățare pe care copiii le extrag din însăși natura și stuctura organizatională a școlilor publice, precum și din comportamentele și atitudinile profesorilor și coordonatorilor ...”
Modul în care profesorii predau transmite mesaje copleșitor de puternice cu privire la poziția, statutul și puterea elevului. Practicile de predare variază enorm, dar studii repetate arată cât de autoritar este modul de predare, bazat pe un model de transmitere, și cât de plin de discursuri care-l privează pe elev de putere...
Cine predă este, de asemenea, o chestiune critică. Pentru început, asistenții ar trebui să fie apreciați și respectați de toți, atât în ​​relațiile și comunicarea lor cu colegii profesori cât și cu copiii.
Profesia de cadru didactic ar trebui să fie exercitată de persoane aparținând tuturor etniilor societății. În mod special, ar trebui să fie reprezentată de toate minoritățile unei țări...
Profesorii sunt o categorie deosebită și specială: ei constituie „chipul” societății civile pe care fiecare copil îl va întâlni, în fiecare zi din săptămână, de-a lungul  întregii lui educații formale. Prin urmare, este deosebit de critic faptul că acest „chip” al puterii civile este considerat, în mod vizibil și explicit, ca reprezentând toate aspectele societății noastre. În acest caz  incluziunea este esențială...
În încheiere ne întoarcem la Voltaire. Profesorii trebuie să fie politicieni și să acționeze in virtutea unui bine mai mare: trebuie să ne cultivăm grădina. Leonard Bernstein a transformat „Candide” într-o operă și iată finalul – fiți atenți la Voltaire însuși.
Să ne cultivăm grădina!” (Ov. D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Profesorul ca actor politic.

Trimite email
sâmbătă, 20 decembrie 2025 la 00:39:12 Ora standard a Europei de Est