Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Despre Programul anual de screening și Centrele multifuncționale

La conferința de presă de ieri, de la Primărie

Despre Programul anual de screening și Centrele multifuncționale

Marți, 18 octombrie 2011, viceprimarul Biro Rozalia și directorul ASCO, dna Koncsek Zita au susținut o conferință de presă despre Programul anual de screening și Centrele multifuncționale.

Aflăm (și cităm) din Raportul final al Programului anual de screening al stării de sănătate a elevilor din clasele I și a V-a din municipiul Oradea.
„Pentru creșterea accesului la servicii de sănătate a elevilor, în special în contextul presiunilor socio-economice la care este supusă familia în această perioadă, grupul de consilieri UDMR a susținut necesitatea unui screening anual al stării de sănătate a elevilor din clasele întâi și a cincea. Acest program presupune efectuarea unor investigații medicale care au ca scop depistarea copiilor cu anemie, lambliaza, tulburări de refracție, tulburări de auz și probleme stomatologice.
Urmare a acestei intervenții, Administrația Socială Comunitară Oradea, prin Serviciul Programe Sociale în subordinea căruia se găsesc cabinetele medicale școlare, a demarat o primă etapă în implementarea programului, etapă care a cuprins următoarele activități: * întocmirea și tipărirea formularelor prin care părinții elevilor își exprimă sau nu acordul cu privire la participarea copiilor lor la investigațiile medicale vizate: hemoleucograma, ex. coproparazitologic, consultație stomatologică, examen oftalmologic și audiogramă *mobilizarea cadrelor medicale școlare în vederea informării conducerii școlilor, învățătorilor claselor întâi și diriginților claselor a cincea cu privire la acest program *distribuirea formularelor învățătorilor și diriginților, care au urmărit ca acestea să fie consultate și semnate de părinți *întocmirea listelor cu elevii care au acordul părinților pentru a participa la investigațiile medicale vizate *întocmirea unei situații centralizatoare cuprinzând numărul elevilor care vor participa la program *organizarea de întâlniri cu medicii din cabinetele școlare, în cadrul cărora aceștia au fost instruiți de către personalul specializat al Spitalului Municipal „dr. Gavril Curteanu”, cu privire la condițiile de derulare a programului și la modul de interpretare a rezultatelor * programarea elevilor, în colaborare cu medicii din cabinetele școlare și personalul Spitalului Municipal „dr. Gavril Curteanu”, pentru recoltarea probelor biologice pe durata a 40 de zile lucrătoare în perioada aprilie - iunie 2011.
În etapa următoare, ASCO a încheiat un contract de furnizare de servicii medicale cu Spitalul Municipal „dr. Gavril Curteanu” (pentru analizele de laborator).
Pentru recoltarea probelor necesare analizelor de laborator, personalul specializat al Spitalului Municipal s-a deplasat la 27 din cele 30 (31) de unități școlare, conform programării, iar elevii școlilor în care nu există cabinet medical, respectiv Șc. cu clasele I-VIII „Ion Bogdan” (24 de elevi),  „Juhasz Gyula” (35 de elevi) și „Ioan Slavici” (78 de elevi) au fost transportați la Spitalul Municipal în zilele de 16 și  27 mai 2011, cu sprijinul  S.C. OTL S.A.
Fondurile alocate Programului anual de screening al stării de sănătate a elevilor din clasele întâi și a cincea din municipiul Oradea, au fost de 110.000 de lei și cuprind: analizelele de laborator – hemoleucograma și examenul coproparazitologic – (18 lei/elev), transportul elevilor de la unitățile școlare la Spitalul Municipal „dr. Gavril Curteanu” și retur (2,2 lei / km +TVA),
Din totalul de 3.614 elevi din clasele I și a V-a din 30 de școli orădene, au participat la programul de screening 1.293 de elevi din clasa întâi și 1.196 de elevi din clasa a V-a.
Programul de screening a început în săptămâna 4 - 8 aprilie 2011...”
În perioada iulie – septembrie 2011 au avut loc mai multe întâlniri ale grupului de lucru compus din coordonatorii programului și medici, pentru evaluarea rezulatelor primei ediții a Programului  și a oportunității continuării și dezvoltării lui. Grupul de lucru a ajuns la următoarele concluzii: În urma aplicării hemoleucogramei s-au depistat la timp cazuri de anemie; examenul coproparazitologic este foarte important pentru depistarea parazitozelor și a complicațiilor acestora, în special ținând seama de faptul că sunt contagioase și prezintă un risc pentru întreaga colectivitate; la examenul oftalmologic mulți copii au fost depistați cu tulburări de refracție; consultațiile stomatologice arată că există mulți copii cu carii dentare, anomalii dentomaxilare și alte afecțiuni; în ceea ce privește examenul ORL și audiograma, grupul de lucru a constatat că în cadrul acestor investigații nu au fost depistate tulburări grave sau boli cronice, în consecință propune eliminarea lor. În schimb se propune depistarea precoce a obezității, nanismului și viciilor de postură (deficiențe ale coloanei vertebrale) și înregistarea parametrilor în raportul Programului de screening.
„În ceea ce privește depistarea precoce a deficiențelor de coloană vertebrală, propunem ca finalitate a Programului de screening întocmirea unui memoriu adresat Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, cu recomandarea introducerii în programa școlară de educație fizică a orelor de gimnastică medicală pentru corectarea acestor deficiențe”.
Extinderea serviciilor oferite de aceste Centre multifuncționale
În cadrul conferinței de presă, dna Koncsek Zita, directorul Administrației Sociale Comunitare Oradea, s-a referit la activitatea celor cinci centre sociale multifuncționale din Oradea pentru persoane vârstnice (din Rogerius, str. Sf. Apostol Andrei, nr. 58; Nufărul, str. Nufărului nr. 47, Ioșia, str. Cazaban, nr. 51; Rogerius 2, str. ep.Ioan Suciu nr. 1, și Căminul Multifuncțional Bocskai Istvan, str. Ciucașului nr.11) , care au ca obiectiv principal „organizarea și implementarea unor programe de protecție socială, consilierea individuală, precum și activități recreative și de petrecere a timpului liber.
În acest an, peste 19.000 de cetățeni au beneficiat de serviciile oferite de Centrele sociale multifuncționale. Statisticile arată că este nevoie de aceste centre și de serviciile oferite de ele”, a susținut  directorul ASCO.
Pentru perioada următoare se va avea în vedere extinderea serviciilor oferite de aceste centre multifuncționale. „Din luna decembrie în Centrele din Episcopia Bihor și Nufărul, cetățenii vor putea depune și cereri către Primăria Oradea”.
Mai mult decât atât, așa după cum a ținut să sublinieze dna viceprimar Biro Rozalia „Administrația locală dorește ca în viitor unele dintre centrele multifuncționale să se transforme în servicii de relații cu publicul; dorim ca cetățenii să aibă posibilitatea depunerii actelor și în aceste centre”. (Ov. Dan)

Trimite email
sâmbătă, 3 octombrie 2026 la 23:32:15 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) România are onoarea să vă invite astăzi, sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 12, la MOMENTUL FESTIV prilejuit de desfășurarea la Oradea a finalei Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ȘCOALA DE GUST 2026. Evenimentul are loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea. (Nicolae POP)