Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

S-au prezentat 12 formații, toate-premiul I

Vineri, la Festivalul național „Asta-i datina străveche”

S-au prezentat 12 formații, toate-premiul I

Vineri seara (16 dec. 2011), în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Național de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Asta-i datina străveche”, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor au evoluat 12 formații: trei din Oradea, patru din județ, patru din țară și una din Ungaria.

Asociația Pro Bambini (organizatorul festivalului) și „armata” de colaboratori s-au mobilizat exemplar pentru ca totul să iasă ca la carte.
Înainte să urce pe scenă, formațiile au făcut un tur de forță prin centrul municipiului, participând la Parada portului popular. Ajunși, la Primărie, dl primar, ing.Ilie Bolojan, i-a primit cu colindul.
În deschiderea festivalului, doamna subprefect Adelina Coste, prezentă la microfon, alături de Crina Dobocan (președintele Asociației Pro Bambini), avea să-și exprime satisfacția, dar și convingerea că folclorul e pe mâini bune. „Cred că folclorul și datinile nu vor dispărea niciodată!” Domnia sa a îndemnat publicul să doneze câte un bănuț pentru fiecare colind!
Onoarea de a deschide festivalul au avut-o beiușenii dnei prof. Anca Banda – Ansamblul „Muguri și mlădițe de tezaur”, al Casei de Cultură „Ioan Ciordaș” din Beiuș; i-au urmat „Sânzâienele”, ansamblul Clubului Copiilor din Negrești-Oaș, județul Satu Mare, îndrumat de prof. Maria Tripon; din județul vecin (Maramureș), din Budești, au coborât „Florile Cosăului”, crescute și îngrijite de prof. Petru și Daniela Dunca. Ele au înflorit sub ochii dnei prof. Dorina Daubner; din grădina Școlii „Dacia”, prof. Dana Avram și instructorul de dans Ciprian Dinicu au cules cele mai grozave mlădițe orădene pe care le-au înnobilat, dându-le un nume „Dacia”, devenit un renume și un brand, cu care se mândrește și dl director, prof. dr. Florian Hava; din Căianul Mic, județul Bistrița-Năsăud, au venit colindători vestiți, vreo 30, dar o singură voce; ei își spun „Miorița”. Grupul a fost înființat de solistul Alexandru Pugna, iar acum sunt coordonați de prof. Mihaela Retegan și Grigore Bolboș; Szechenyi Istvan Tagiskola Tanccsoport - ungurii catolici din Berettyoujfalu (Ungaria) au prezentat pe scena festivalului un obicei (Adventul) din postul Crăciunului; grupul folcloric „Krevleanca”, al Căminului Cultural Repedea, județul Maramureș, coordonat de prof. Maria Veciunca, promovează colinda tradițională ucraineană de pe Valea Ruscovei; vestitul „Mugurel” al Școlii „Dimitrie Cantemir” crește și înflorește an de an în ochii și sub îndrumarea dnei profesor Doina Lung; din Valea Cerului am fost onorați de titratul Ansamblu „Cerovina” (înființat chiar de dl deputat Adrian Merka, în 2004). Acum grupul este coordonat de Zetocha Iaroslav și Slavomir Ondejka; Ansamblul „Brătcuța”, al Liceului Teoretic din Bratca, coordonat de Viorel Caba, a prezentat în festival obiceiul popular „Vergelul”; membrii Ansamblului „Rezgo” din Uileacu de Beiuș, coordonați de coregraful Udvari Robert, din Miercurea Ciuc, au înnodat un obicei legat de sărbătorile de iarnă; regalul folcloric a fost încheiat de titrații dansatori ai dnei prof. coregraf  Florica Negrău – „Florile Bihorului” (flori de flori, acompaniate instrumental de grupul orchestral condus de prof. Marius Marcu și Petru Șinca).
Până juriul a deliberat, la microfon a colindat Luminița Tomuța, care a ținut să ne atenționeze: Greu va fi odată/ Când Dumnezeu va face judecată!
Ca reprezentat al juriului, dl consilier Crăciun Parasca ne-a asigurat că juriul a evaluat drept atunci când a acordat 12 premii I, întrucât toți au fost minunați... „cu sufletul deschis la sărbătoarea Nașterii Domnului”. Primii chemați (pe scenă) pentru premiere au fost membrii ansamblurilor „Mugurelul” și „Dacia”, pentru complexitatea scenariului...
După cinci ore de show (fără pauză), se cuvine a felicita și a mulțumi echipei de proiect: prof. Stela Tăut (manager), prof. Valeria Bunica (asistent manager), prof. Elena Pavel (responsabil cultural), Crinei Dobocan și dlui prof. Ioan Șereș (responsabili administrativi), dar și colaboratorilor: prof. Rodica Foltuț, Romelia Ciarnău, Daniela Dohotariu, Luciana Morlocan și Ienei David Laura (de la Școala „Oltea Doamna” – director, prof. Mircea Mitran); prof. Simona Mihalca, Vasilica Ienei și Iulia Radu (Șc. „N. Bălcescu”); prof. Lucia Galan, Maria Ile și Borbely Monica (Lic. de Artă); prof. Mădălina Mihuța (C.N. „E. Gojdu”); prof. Maria Duma (C.N. „I. Vulcan”); maistrul instr. Lungu Ibolya și elevele:  Cristina Begher, Ghiocel Monica și Lorincz Paula (de la C.E. „P. Cosma). (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: S-au prezentat 12 formații, toate-premiul I.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 09:04:51 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)