Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Ziua școlii la “Alexandru Roman” Oradea

Vineri, 23 noiembrie

Ziua școlii la “Alexandru Roman” Oradea

Dascălii și elevii Școlii cu clasele I-VIII “Alexandru Roman” din Oradea vor sărbători astăzi (vineri, 23 noiembrie 2007) Ziua școlii, aniversând ziua de naștere a patronului spiritual – Alexandru Roman (născut în 26 noiembrie 1826, la Aușeu), îndrumător cultural, publicist, profesor, membru fondator al Academiei Române...

În 1994, la 125 de ani de existență, Școala Generală nr. 2 din Oradea avea să-și reia numele de odinioară –“Alexandru Roman”, iar anul școlar trecut a debutat cu "o realizare fantastică" (vorba dnei profesoare Lucia Cociubei, directorul de atunci al școlii) - inaugurarea clădirii renovate de pe strada Clujului nr.106, unde învață elevii din ciclul primar.
Programul zilei
Manifestările vor începe la ora 9.00, fiind deschise de noul director al școlii, prof. Anca Piscoi, care va saluta invitații (reprezentanți ai Primăriei Oradea și Inspectoratului Școlar), precum și foștii profesori și elevi care au ținut să fie prezenți la manifestarea de suflet.
Programul zilei cuprinde (așa după cum am aflat de la prof. Felicia Holhoș, consilier educativ) o suită de activități interesante: *Doina lui Iosif Vulcan – o poezie dedicată de Iosif Vulcan lui Alexandru Roman (momentul artistic a fost pregătit de prof. Gheorghina Lemnian, împreună cu elevi  din clasa a VI-a A); *concurs de pliante pentru promovarea imaginii școlii (vor participa 20 de elevi din clasele V-VIII), acțiunea a fost pusă la cale de prof. Felicia Holhoș, împreună cu prof. Mihai Agud, Gheorghina Lemnian și Aurica Șimon; *concurs tematic: “Alexandru Roman – fiu al Bihorului și patron spiritual al școlii noastre”, vor participa cinci echipaje, din clasele a VII-a și a VIII-a; *program artistic, își vor da concursul: “Năzdrăvanii” (recitatori ai Grădiniței nr. 22, îndrumați de ed. Florica Balaj și Marioara Bumb), “Fiicele Noului An” (sceneta elevilor din clasa a II-a A, înv. Diana Vidican), "Fata babei și fata moșului" (scenetă prezentată de actorii clasei a III-a A, înv. Ana Lăzurean), un număr de dans sportiv (realizat de elevi din clasa a IV-a A, înv. Alina Firtean), dans modern (cowoboy din Vestul american al clasei a V-a B, înv. Melinda Stanca); *expoziție-concurs (Cel mai reușit portret al patronului spiritual), activitate îndrumată de prof. Emilia Negru; *concurs de frumusețe (fete-băieți): defilare și prezentare; *premierea câștigătorilor întrecerilor și jocurilor sportive, organizate în cursul săptămânii de prof. Nicolae Băcioiu și Ioan Danciu (alergare în sac, trasul frânghiei, baschet și tenis de masă); *serată dansantă (în sala de sport). (Ovi D.)

Trimite email
sâmbătă, 19 septembrie 2026 la 10:56:11 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album