Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Pe urmele strămoșilor... mai aproape de cer!

De la Avram Iancu la Sarmizegetusa

Pe urmele strămoșilor... mai aproape de cer!

Moto: „Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângele È™i întărit cu oasele înaintaÈ™ilor noÈ™tri”.

Oriunde ne-am îndrepta pașii, nu există colț de țară, în care urmele unui zbuciumat și glorios trecut să nu se îngemăneze cu arhitectura modernă a prezentului, în care vechiul și noul să nu se îmbine într-o armonie ce ne-a îngăduit să dăinuim de veacuri pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, ce ne-au fost și ne-au rămas adăpost, refugiu, casă, credință, leagăn bucuriilor și plânsului în aceeași măsură...
Profitând de relaxarea pe care „Școala altfel” a permis-o în derularea procesului de învățământ, un grup de copii din clasele I- IV, de la Școala cu clasele I-VIII din comuna Avram Iancu, însoÈ›iÈ›i de doamnele învățătoare Blaj Doina, Șule Nicoleta, Goina Ana È™i Cotro Ana, a pornit într-o călătorie pe urmele strămoÈ™ilor, menită să aducă în faÈ›a copiilor urme de viață trecută È™i prezentă dintr-o zonă cu o puternică încărcătură a istoriei, geografiei È™i religiei neamului românesc.
Înarmați cu nerăbdare și entuziasm, am pornit la drum înainte ca prima geană de lumină să ne dea binețe, pentru că știam că ne așteaptă un drum lung și anevoios, la capătul căruia aveam să ne întoarcem acasă mai bogați cu un gând, cu o lacrimă...
Cel dintâi popas l-am făcut la Cetatea Devei, monument istoric și de arhitectură laică, construit la mijlocul sec. XIII, pe Dealul Cetății, pe locul unei așezări dacice. Drumul până sus, în interiorul cetății, a fost greu, dar superb, iar oboseala urcușului a fost răsplătită cu una dintre cele mai frumoase panorame: Valea Mureșului, cu satele înșirate de-o parte și de alta a râului, de jur împrejur, cercul de munți și dealuri ce înconjoară zona, iar la poalele cetății, orașul Deva, pe toată întinderea și splendoarea lui...
Am ajuns apoi la Hunedoara. Aici ne-am îndreptat pașii spre Castelul Huniazilor, marca turistică a orașului. Alcătuit din turnuri, bastioane și un donjon, aveam să aflăm că a fost ridicat în sec. al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Castelul adăpostește între zidurile sale numeroase vestigii prețioase asupra cărora timpul și-a pus amprenta într-un mod aparte... Din umbra zidurilor, aveam senzația că se ridică până la noi râsul cristalin al vreunei domnițe sau înflăcărarea vreunui mândru cavaler în armura-i strălucitoare, și nu puteam să nu ne întrebăm câte nu ne-ar povesti dacă ar putea să vorbească!
Fiind în această zonă, nu puteam ocoli Sarmizegetusa, sălașul zeilor, bastionul spiritualității și perenității neamului dac pe aceste locuri sacre. Aflată pe vârful unei stânci, la 1200 m înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al dacilor din M-ții Orăștiei. La fiecare pas printre ruinele cetății, întorceam capul pentru a vedea dacă vreunul dintre vajnicii eroi ai Columnei, nu ne zâmbește șăgalnic din umbra pădurilor din jur...
O poartă deschisă spre rai
Sătui de aglomerație, am vrut să ne rupem de tot ce ne înconjoară, să găsim un loc mai curat, mai aproape de Dumnezeu, mai ales că, suntem atât de aproape de una dintre cele mai mari sărbători creștine. Astfel, am ajuns la Mănăstirea Prislop, o poartă deschisă spre rai... Cu suflete rugă am pășit pe poarta mănăstirii, lăsând toate grijile afară... Totul aici are un farmec aparte. Poate nu este atât de impresionantă ca alte lăcașuri, dar totul este ridicat cu suflet și credință. Și poate ce ne-a impresionat mai mult, a fost faptul că vizita la cimitirul mănăstirii n-a fost o vizită care să dea fiori, ci dimpotrivă, o stare de liniște, de înțelegere a faptului că toți suntem trecători prin viață...
ObosiÈ›i, dar cu sufletul încărcat de mulÈ›imea emoÈ›iilor de peste zi, odată cu înserarea ce-a cuprins întinderile, am poposit la OrÈ™ova, oraÈ™ul aÈ™ezat pe malul lacului de acumulare „PorÈ›ile de Fier I”, de pe Dunăre, în zona de vărsare a râului Cerna în Dunăre. Ne-am cazat È™i în aÈ™teptarea binefăcătoare a somnului, fiecare a închis în colÈ› de suflet impresii din această primă zi...
ÃŽn dimineaÈ›a următoare, ne-am pregătit pentru călătoria cu vaporul pe undele „Dunării albastre”. A fost o experiență nouă, mulÈ›i dintre noi aflându-se pentru prima dată pe vapor... Plimbarea de-a lungul bătrânului fluviu ne-a făcut să fredonăm în gând acordurile nemuritoare ale valsului „Valurile Dunării”. Am ascultat zbuciumul Dunării la „cazane”, am admirat marea hidrocentrală în care apele zăgăzuite produc curentul electric... RevigoraÈ›i, ne-am urcat în autocar pregătindu-ne de drumul spre întoarcerea în sat.
Pe tot parcursul zilei, nu știam încotro să ne mai îndreptăm privirile, cu ce să ne umplem sufletul, atât de nou, frumos și primitor era totul!
A fost o excursie pe care nu o vom uita curând, peste tot am simțit pulsând urme ale trecutului și de viață prezentă. Vestigii și amintiri ne-au vorbit despre frumusețea și veșnicia acestor meleaguri... Dincolo de încărcătura emoțională, am petrecut două zile deosebite, în care ne-am relaxat, am dat frâu liber copilului din noi și ne-am bucurat, închizând bucuria în căușul palmelor și-n suflete... (Ana Cotro)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Pe urmele strămoșilor... mai aproape de cer!

Trimite email

Pentru mai multe poze click aici
sâmbãtã, 23 februarie 2019