Pe urmele strămoșilor... mai aproape de cer!
De la Avram Iancu la Sarmizegetusa
|
Pe urmele strămoșilor... mai aproape de cer! |
Moto: „Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângele È™i întărit cu oasele înaintaÈ™ilor noÈ™tri”. |
|
|
Oriunde ne-am îndrepta paÈ™ii, nu există colÈ› de È›ară, în care urmele unui zbuciumat È™i glorios trecut să nu se îngemăneze cu arhitectura modernă a prezentului, în care vechiul È™i noul să nu se îmbine într-o armonie ce ne-a îngăduit să dăinuim de veacuri pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, ce ne-au fost È™i ne-au rămas adăpost, refugiu, casă, credință, leagăn bucuriilor È™i plânsului în aceeaÈ™i măsură... Profitând de relaxarea pe care „Școala altfel” a permis-o în derularea procesului de învățământ, un grup de copii din clasele I- IV, de la Școala cu clasele I-VIII din comuna Avram Iancu, însoÈ›iÈ›i de doamnele învățătoare Blaj Doina, Șule Nicoleta, Goina Ana È™i Cotro Ana, a pornit într-o călătorie pe urmele strămoÈ™ilor, menită să aducă în faÈ›a copiilor urme de viață trecută È™i prezentă dintr-o zonă cu o puternică încărcătură a istoriei, geografiei È™i religiei neamului românesc. ÃŽnarmaÈ›i cu nerăbdare È™i entuziasm, am pornit la drum înainte ca prima geană de lumină să ne dea bineÈ›e, pentru că È™tiam că ne aÈ™teaptă un drum lung È™i anevoios, la capătul căruia aveam să ne întoarcem acasă mai bogaÈ›i cu un gând, cu o lacrimă... Cel dintâi popas l-am făcut la Cetatea Devei, monument istoric È™i de arhitectură laică, construit la mijlocul sec. XIII, pe Dealul Cetății, pe locul unei aÈ™ezări dacice. Drumul până sus, în interiorul cetății, a fost greu, dar superb, iar oboseala urcuÈ™ului a fost răsplătită cu una dintre cele mai frumoase panorame: Valea MureÈ™ului, cu satele înÈ™irate de-o parte È™i de alta a râului, de jur împrejur, cercul de munÈ›i È™i dealuri ce înconjoară zona, iar la poalele cetății, oraÈ™ul Deva, pe toată întinderea È™i splendoarea lui... Am ajuns apoi la Hunedoara. Aici ne-am îndreptat paÈ™ii spre Castelul Huniazilor, marca turistică a oraÈ™ului. Alcătuit din turnuri, bastioane È™i un donjon, aveam să aflăm că a fost ridicat în sec. al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul ZlaÈ™ti. Castelul adăposteÈ™te între zidurile sale numeroase vestigii preÈ›ioase asupra cărora timpul È™i-a pus amprenta într-un mod aparte... Din umbra zidurilor, aveam senzaÈ›ia că se ridică până la noi râsul cristalin al vreunei domniÈ›e sau înflăcărarea vreunui mândru cavaler în armura-i strălucitoare, È™i nu puteam să nu ne întrebăm câte nu ne-ar povesti dacă ar putea să vorbească! Fiind în această zonă, nu puteam ocoli Sarmizegetusa, sălaÈ™ul zeilor, bastionul spiritualității È™i perenității neamului dac pe aceste locuri sacre. Aflată pe vârful unei stânci, la 1200 m înălÈ›ime, fortăreaÈ›a a fost centrul strategic al dacilor din M-È›ii Orăștiei. La fiecare pas printre ruinele cetății, întorceam capul pentru a vedea dacă vreunul dintre vajnicii eroi ai Columnei, nu ne zâmbeÈ™te șăgalnic din umbra pădurilor din jur... O poartă deschisă spre rai Sătui de aglomeraÈ›ie, am vrut să ne rupem de tot ce ne înconjoară, să găsim un loc mai curat, mai aproape de Dumnezeu, mai ales că, suntem atât de aproape de una dintre cele mai mari sărbători creÈ™tine. Astfel, am ajuns la Mănăstirea Prislop, o poartă deschisă spre rai... Cu suflete rugă am pășit pe poarta mănăstirii, lăsând toate grijile afară... Totul aici are un farmec aparte. Poate nu este atât de impresionantă ca alte lăcaÈ™uri, dar totul este ridicat cu suflet È™i credință. Și poate ce ne-a impresionat mai mult, a fost faptul că vizita la cimitirul mănăstirii n-a fost o vizită care să dea fiori, ci dimpotrivă, o stare de liniÈ™te, de înÈ›elegere a faptului că toÈ›i suntem trecători prin viață... ObosiÈ›i, dar cu sufletul încărcat de mulÈ›imea emoÈ›iilor de peste zi, odată cu înserarea ce-a cuprins întinderile, am poposit la OrÈ™ova, oraÈ™ul aÈ™ezat pe malul lacului de acumulare „PorÈ›ile de Fier I”, de pe Dunăre, în zona de vărsare a râului Cerna în Dunăre. Ne-am cazat È™i în aÈ™teptarea binefăcătoare a somnului, fiecare a închis în colÈ› de suflet impresii din această primă zi... ÃŽn dimineaÈ›a următoare, ne-am pregătit pentru călătoria cu vaporul pe undele „Dunării albastre”. A fost o experiență nouă, mulÈ›i dintre noi aflându-se pentru prima dată pe vapor... Plimbarea de-a lungul bătrânului fluviu ne-a făcut să fredonăm în gând acordurile nemuritoare ale valsului „Valurile Dunării”. Am ascultat zbuciumul Dunării la „cazane”, am admirat marea hidrocentrală în care apele zăgăzuite produc curentul electric... RevigoraÈ›i, ne-am urcat în autocar pregătindu-ne de drumul spre întoarcerea în sat. Pe tot parcursul zilei, nu È™tiam încotro să ne mai îndreptăm privirile, cu ce să ne umplem sufletul, atât de nou, frumos È™i primitor era totul! A fost o excursie pe care nu o vom uita curând, peste tot am simÈ›it pulsând urme ale trecutului È™i de viață prezentă. Vestigii È™i amintiri ne-au vorbit despre frumuseÈ›ea È™i veÈ™nicia acestor meleaguri... Dincolo de încărcătura emoÈ›ională, am petrecut două zile deosebite, în care ne-am relaxat, am dat frâu liber copilului din noi È™i ne-am bucurat, închizând bucuria în căuÈ™ul palmelor È™i-n suflete... (Ana Cotro)P.S. Pentru mai multe poze, accesaÈ›i Galeria foto: Pe urmele strămoÈ™ilor... mai aproape de cer! |
|
|
sâmbãtã, 23 februarie 2019
|
|