Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Declarațiile ministrului Educației, Cătălin Baba

Conferința de presă din 4 mai

Declarațiile ministrului Educației, Cătălin Baba

Bună ziua, doamnelor și domnilor.
Vă mulțumesc că ați venit astăzi la o conferință de presă care vrea, pe de o parte, să prezinte un scurt bilanț al celor 78 de zile în care am avut onoarea să fiu ministrul Educației Naționale și membru al Guvernului Ungureanu și, pe de altă parte, să fie o informare în ceea ce privește programele de viitor, calendarele care ar trebui urmărite în perioada imediat următoare.

O să încerc să sintetizez în 10 minute, după care voi răspunde întrebărilor dumneavoastră, pentru că sunt sigur că aveți multe întrebări. În primul rând, aș dori să vorbesc despre învățământul preuniversitar și, în special, despre învățământul profesional. Știți că Legea Educației Naționale are o nouă viziune asupra învățământului profesional și tehnic, o viziune care se concretizează într-o structură al cărei final este obținerea nivelului de calificare european, ceea ce se numește EQF 3. Cu alte cuvinte, cei care vor alege filiera profesională sunt cei care, la sfârșitul a doi ani de zile, vor obține un nivel de calificare 3, nivelul recunoscut european. După cum vă aduceți aminte, pregătisem aproximativ 20.000 de locuri pentru această formă de învățământ, însoțită, dacă vă mai aduceți aminte, de Bursa Constantin Brâncuși”. Am spus că cei care intră în acest program urmează să primească și burse. Am trecut la constituirea Corpului Național de Experți, tot în această perioadă. Practic, selecția a constat în promovarea a 10.250 de cadre didactice care au intrat în Corpul Național de Experți. Conform Legii Educației Naționale, știți că din acest corp de experți, pe bază de concurs, consiliile școlare formate din părinți, din profesori și din reprezentanți ai autorităților locale, își vor alege directorii de școală. Altfel spus, alegerea directorilor de școală nu mai este o chestiune politică care se ia de la nivelul Ministerului Educației, ci trece complet la nivelul autorităților locale. Și, sigur, s-a constituit acest corp de experți din care se vor alege, așa cum am mai spus, directorii, inspectorii școlari generali, inspectori. Săptămâna „Școala altfel” a fost o acțiune pe care dumneavoastră ați prezentat-o. Ea s-a desfășurat în perioada 2- 6 aprilie și avem 10 școli premiate în funcție de rezultatele competițiilor pe fiecare domeniu. Codul Național de Etică în învățământul preuniversitar a fost lansat în 13 aprilie 2012. E pentru prima dată când avem un Cod Etic al învățământului preuniversitar, un cod care deschide drumuri în ceea ce privește comportamentul cadrelor didactice, felul în care trebuie să se comporte directorii, de ce nu?, legătura care trebuie să existe între părinți, profesori și elevi.
Suntem în etapa a patra a înscrierilor în clasa pregătitoare și înscrierii în clasa I și sperăm că aceasta se va încheia cu succes. După cum ați văzut, numărul de locuri prevăzut de Ministerul Educației este mai mare decât numărul de cereri. Cu alte cuvinte, așa cum am promis, nici un copil nu va ajunge în situația în care să nu se poată înscrie la școală. Sunt examenele-pilot, acele evaluări pilot despre care, din nou, vă aduceți aminte că am discutat într-o conferință de presă.
Practic, pe 9 mai se lansează evaluarea pentru clasa a IV-a, în 16 mai, pentru clasa a VI-a, iar în perioada 22-23 mai, clasa a II-a. De asemenea, știți că am dat un ordin și am discutat cu inspectorii școlari generali: instalarea camerelor video va fi obligatorie pentru bacalaureatul din acest an, un bacalaureat care sper să se desfășoare în aceleași condiții de seriozitate și de transparență ca și în anul trecut. Evaluarea clasei a VIII-a va avea loc între 25 și 27 iunie. Este un eveniment important.
În ceea ce privește învățământul superior, s-a lansat Codul Drepturilor și Obligațiilor Studentului, un document în premieră în România, care prevede drepturile studentului și care a fost semnat de toate cele trei mari structuri asociative studențești din România. Am continuat discuțiile în ceea ce privește evaluarea ierarhizării programelor de studii și, într-o întâlnire pe care am avut-o în urmă cu trei săptămâni cu rectorii nou aleși și confirmați din instituțiile de învățământ superior din România, am discutat despre faptul că este posibil și este dezirabil să se realizeze o nouă ierarhizare în toamna acestui an. Deci, cu alte cuvinte, clasificarea să rămână cea pe care o știți, dar ierarhizarea domeniilor de studii să înceapă a fi făcută din această vară, astfel încât, în luna septembrie, să avem o nouă structură de ierarhizare a programelor. Practic, toți rectorii sunt confirmați, alegerile s-au desfășurat în condiții cât se poate de corecte și de transparente și am fost în situația, desigur fericită, de a confirma practic toți rectorii din universitățile de stat și cele particulare. Am emis ordinul privind constituirea Consiliului de Prognoză și Statistică, obligație ce decurgea din Legea Educației Naționale. Am emis, de asemenea, un ordin privind Consiliul de Etică și Management, organismul care va trebui să evalueze, de exemplu, plagiatele, în cazul în care apar reclamații, dar și felul în care rectorii conduc din punct de vedere managerial universitățile lor. Aici trebuie să recunosc că m-am abținut să fac numiri pentru că acest ordin a fost emis de curând și cred că noul ministru va trebui să ia deciziile care se impun. Ordinul privind admiterea la studii l-ați expus și vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați dat mie și ministerului pe parcursul acestor zile. Dacă vă aduceți aminte, ordinul vorbea despre posibilitatea introducerii examenelor scrise la admiterea la facultate, lăsând universităților posibilitatea să ia deciziile. 
Referitor la relațiile internaționale, un domeniu vast de altfel, Conferința miniștrilor educației din România, Conferința Programului Bologna și Bologna Policy Forum au avut ecouri foarte bune. Ministerul Educației și țara noastră a fost apreciată în ceea ce privește organizarea, dar cel mai important lucru din punctul meu de vedere este că acel comunicat de la București este un comunicat puternic, este un comunicat pe care dumneavoastră l-ați prezentat, este un comunicat care stabilește niște jaloane foarte precise pentru dezvoltarea spațiului european al învățământului superior și al cercetării științifice. Gândiți-vă că această conferință are loc o dată la doi ani de zile, a fost a opta ediție și, practic, Bucureștiul și România intră pe harta politicilor educaționale în învățământul superior. Trebuie să spun că, de asemenea, am mai semnat câteva protocoale, memorandumuri de înțelegere, probabil că cel mai important din punctul meu de vedere a fost cel cu Federația Rusă. După cum știți, mai bine de 15 ani România nu a avut un protocol de colaborare pentru învățământ cu Federația Rusă. Din păcate, a venit moțiunea de cenzură și nu am mai avut posibilitatea să semnez acordul cu Republica Moldova, dar el este pregătit. Mai sunt și alte documente aflate în acest moment pe traseu, de pildă Hotărârea de Guvern cu cifra de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior, care pune în aplicare Legea Educației Naționale. În ceea ce privește învățământul profesional, am spus, sunt cele 20.000 de locuri, în ceea ce privește învățământul superior apare această idee a finanțării multianuale pe bază de granturi și nu de locuri. Are toate avizele, dar după cum știți, a fost depusă la Secretariatul General al Guvernului, dar nu a putut să intre în ședință pentru că, guvernul odată demis, nu poate să ia decizii care să angajeze noul guvern.
De asemenea, are toate semnăturile Hotărârea de Guvern privind metodologia ARACIS de evaluare externă a programelor de licență și de master, o hotărâre importantă, pe baza căreia ar trebui să se facă evaluarea și acreditarea acestor programe. De asemenea, este pe traseu, adică la avizare, Hotărârea de Guvern privind deblocarea posturilor din învățământul superior. Este o hotărâre de pe care am văzut că și premierul desemnat și noul guvern și-o propun. Mai trebuie să spun, că este în curs de avizare la Ministerul Administrației și Internelor un memorandum privind deblocarea posturilor unice, numai a posturilor unice din învățământul preuniversitar. Practic, toate aceste documente eu le voi preda noului ministru, urmând ca în funcție de politicile guvernamentale, acestea să fie promovate sau modificate sau, de ce nu?, înlocuite complet. Ar mai fi un lucru pe care aș dori să vi-l spun, pentru că am citit Programul de guvernare în ceea ce privește crearea, sau mai exact construirea laserului de la Măgurele. Este foarte bine că noul guvern își propune să continue acest proiect. Proiectul a fost depus în februarie 2012 la Comisia Europeană și este în procedură de analiză. Va fi cel mai puternic laser din lume la ora actuală. Domnul președinte al ANCS, Dragoș Ciuparu, va fi marți la Bruxelles, într-o întâlnire cu specialiștii CE pentru a vedea răspunsul lor. Practic, ne așteptăm la un răspuns pozitiv, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană va deschide linie de finanțare pentru acest proiect. E un proiect care a început de multă vreme, care a avut multe faze în 2010-2011 și este un proiect esențial, cea mai mare infrastructură de cercetare pe care o are România. Nu pot decât să salut faptul că el se află între prioritățile noului guvern. Trebuie să spun că până la ora actuală s-au făcut investiții de 5 milioane de euro, avansate din bugetul Educației și Cercetării, investiții care, însă, sunt complet rambursate. Deci, în momentul în care va începe construcția acestui proiect, banii vor fi rambursați, vor fi recuperați de la Uniunea Europeană. Ar mai fi foarte multe lucruri de spus, dar aș dori să răspund întrebărilor dumneavoastră. Vă mulțumesc!
Transcriere efectuată de către BIROUL DE PRESĂ
București, 5 mai 2012

Trimite email
sâmbătă, 23 mai 2026 la 15:17:37 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Compact

Concert Compact Paul Ciuci 
joi, 21 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București