Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Echipajele de la Șuncuiuș - pe prima treaptă a podiumului județean

„Educația rutieră – Educație pentru viață!”

Echipajele de la Șuncuiuș - pe prima treaptă a podiumului județean

Miercuri, 30 mai 2011, echipajele de la gimnaziu și liceu ale dlui director Virgil Matei de la Grupul Școlar Industrial din Șuncuiuș au ocupat prima treaptă a podiumului la etapa județeană a concursului de siguranță rutieră „Educația rutieră – Educație pentru viață”.

Potrivit tradiției, etapa județeană s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, fiind jurizată de o echipă de polițiști, alcătuită din comisar Ioana Indrieș – coordonatorul de proiect, comisar-șef Claudiu Ciuclea, inspector principal Flaviu Iova și agent-șef adjunct Florin Spătaru - reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.
Clasamentul
La gimnaziu
Locul I – Gr. Șc. Ind. Șuncuiuș
Locul II –Școala cu clasele I-VIII din Avram Iancu
Locul III – Școala din Borod
Mențiuni: echipajele școlilor din Sîntandrei, „Oltea Doamna”, Oradea, Școala din Talpoș, C.N. „Avram Iancu” din Ștei și Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea.
La liceu
Locul I – echipajul Grupului Școlar Industrial din Șuncuiuș
Locul II – echipajul Colegiului Național „Avram Iancu” din Ștei
Locul III – echipajul Liceului Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea
La probele individuale
Și la probele individuale, reprezentanții Șuncuiușului s-au clasat pe primul loc, după cum urmează: la secțiunea parc-școală eleva Andreea Cătană, iar la poligon elevul Raul Gavriluț; tot la poligon, pe primul loc, s-a situat și Laurențiu Faur de la Școala din Avram Iancu, cu un timp mai bun decât Raul, cei doi având același număr de puncte penalizare.
„Învățați copii să circulați corect pe stradă!”
Cu acest îndemn li s-a adresat membrilor echipajelor dl comisar-șef Claudiu Ciuclea, în cadrul festivității de premiere. Astfel, comandantul Poliției Rutiere a ținut să tragă un semnal pentru respectarea cu strictețe a regulilor și normelor rutiere, a semnificației indicatoarelor de circulație pentru a nu se expune accidentelor de circulație pe drumurile publice. Au fost amintite apoi proiectele pe care municipalitatea le dezvoltă cu partenerii din Ungaria pentru a construi piste internaționale de biciclete. Bucuria acestei ediții județene a concursului este dată de participarea în premieră a nenumărate echipaje la gimnaziu și regretul că la liceu nu s-au  calificat la etapa județeană decât trei echipaje.
Pe îndrumătorii echipajelor dl comisar-șef Claudiu Ciuclea i-a îndemnat să ia exemplul dlui profesor director Virgil Matei de la Grupul Școlar Industrial din Șuncuiuș, care de ani buni este lider de piață cu echipajele școlii din Șuncuiuș, la nivel județean, la toate concursurile de educație rutieră, deținând un palmares impresionant.
Chiar zilele acestea, noi am publicat, pe ovidan.ro și în revista „OviDan” nr. 74, bilanțul strălucitor al celor 20 de ani de activitate rutieră cu rezultate de excepție la Grupul Școlar Industrial din Șuncuiuș. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Echipajele de la Șuncuiuș - pe prima treaptă a podiumului județean.

Trimite email
luni, 16 noiembrie 2026 la 00:09:08 Ora standard a Europei de Est