Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

BizTech Oradea 2012 a adus la Oradea cele mai mari companii IT

Joi și vineri, la Hotel Ramada

BizTech Oradea 2012 a adus la Oradea cele mai mari companii IT

Cu adevărat, timp de două zile, în 27 și 28 septembrie 2012, la Hotel Ramada din România am avut parte de „evenimentul de business și tehnologie al anului în Transilvania”, așa după cum ne prevenise dna Adina Nicoleta Rada, director general al Companiei CG&GC HiTech Solutions SRL.

În cadrul celei de-a doua ediții a BizTech Oradea, organizatorii au reușit să ne surprindă plăcut invitând la evenimentul nr.1 al anului în domeniul IT,  11 dintre cele mai mari companii IT prezente în România: Cisco, Intel, HP, Microsoft, Canon, BitDefender, Total Soft, Kaspersky, Samsung, Lenovo, N.O.D, peste 60 de specialiști din IT.
Implicarea Intel în educație
La cele trei secțiuni (Educație, Tehnologie și Business), ne-au captat și încântat cu informații de ultimă oră, oferind soluții și programe educaționale în cadrul workshop-urilor educaționale, Adrian Cioroianu, de la Intel (care ne-a vorbit despre Direcția industriei IT. Cum va arăta lumea în 2020. „Practic, rolul Intel în industria IT este de a da o direcție; încercăm, practic, să arătăm ceea ce noi vom face în viitor, astfel încât să oferim inspirație și companiilor locale și celorlalți producători de echipamente; Implicarea Intel în educație, în preuniversitar, pentru că avem foarte multe programe, atât pentru profesori, cât și pentru elevi”.).
Lansare Lenovo Thinkpad la Oradea
Diana Georgescu a venit să ne prezinte soluții Levono pentru educație și nu numai, pentru că în dimineața zilei de joi, Diana ne-a surprins deosebit de plăcut, prezentându-ne, în premieră națională, cel mai nou, mai rapid și mai elegant ultrabook (mai subțire de 1 inch, care pornește în 2 secunde din standby, iar cam în 7 secunde, intră în Windows).
„Sunt foarte fericită. Astăzi (joi, 27 septembrie – n.n.), lansăm acest produs în România și este un eveniment extraordinar. Mă uitam dimineață la televizor, deja a început să apară. Acesta este primul. Avem doar două exemplare în țară. Au venit ieri, la ora 12, din care unul este aici. Mi se pare o ocazie deosebită și pentru noi și pentru voi și pentru toată lumea. La ora 12 va fi lansat, iar noi vom reuși să-l deschidem cu o oră înainte. Deci, la ora 11, Lenovo Thinkpad, vom sărbători împreună 20 de ani de Lenovo Thinkpad și cu această ocazie, lansarea acestui thinkpad carbon în România...”; Silviu Hotăran (GKTI Semper Human) – Workshop resurse umane, despre talent management; Cristian Popescu (general manager Cisco România), despre Inovație și tehnologie în evoluția afacerilor; Anamaria Gonczi – „Povestea” Intel în România; Marius Filipaș (Microsoft România) – Direcțiile strategice ale Microsoft, precum și noutățile anului 2012; Valentin Jurcuț (BitDefender), despre securitatea în mediile virtualizate. „Suntem aici să arătăm că o tehnologie românească poate să ajungă numărul unu în lume!” Mircea Bardac (Intel România), despre programele Intel în mediul academic; Mihai Constantin-Pau (Intel), despre oportunități de dezvoltare în IT& C pentru tinerii din România, posibil HUB tehnologic.    
 „Obiectivul principal al BizTech este de a conexa viitorul cu evoluția tehnică și managementul, antreprenoriatul și educația”, avea să sublinieze Adina Nicoleta Rada, director general al CG&GC HiTech Solutions, organizatorul BizTech
Am ajuns și în sala serverelor, unde ne-au fost prezentate exemplare de ultimă generație, Generația 8, lansate de câteva luni; față de vechea generație, s-a redus consumul cu 30 la sută; un complex de servere de genul celui care ni s-a prezentat a fost estimat la circa 60 de mii de euro.
Camionul cu tehnologie
Joi, pe platoul din fața Hotelului Ramada, putea fi admirat camionul-trailer Samsung plin cu tehnologie, o premieră în Oradea și România. Noi l-am pozat din toate unghiurile și pozițiile și veți avea ce vedea. În centrul atenției, s-a aflat măsuța interactivă multituch, iar curioșii s-au înghesuit să vadă cum funcționează. Din arsenalul ingenios prezentat în camion, precum într-o veritabilă expoziție IT, nu au lipsit ecranele, de diferite mărimi (între care și un ecran care poate fi conectat la laptop) și imprimantele de ultimă generație...
 „Vom sprijini întotdeauna acest parteneriat”
La deschiderea evenimentului au onorat cu prezența în prezidiul manifestării: dl Claudiu Pop – prefectul județului Bihor, dl Ovidiu Mureșan – viceprimar al municipiului Oradea, rectorul Universității Oradea, dl prof. univ. dr. Constantin Bungău, precum și Silviu Hotăran, fost manager Microsoft România.
Claudiu Pop, prefectul județului, a felicitat organizatorii și i-a asigurat de tot sprijinul.
După o experiență de 20 de ani în telecomunicații, dl viceprimar Ovidiu Mureșan privește cu alți ochi acest eveniment. „Aș vrea să cred că tot ce discutați aici, soluțiile vor putea fi aplicate în cel mai scurt timp în viața publică, iar autoritățile locale vor trebui să țină cont de acestea...”
Dl rector Constantin Bungău consideră că instituția pe care o conduce nu trebuie să lipsească dintre partenerii acestui eveniment. „Consider că Universitatea din Oradea are un rol foarte-foarte important și trebuie să fie un partener continuu. Vom sprijini întotdeauna acest parteneriat și el să se dezvolte foarte bine în teritoriu...”
„Mă simt mândru că sunt orădean”
Dl Silviu Hotăran („un orădean întors acasă” - vorba dnei Adina Rada) s-a arătat bucuros să participe la acest eveniment. „Am multe motive de bucurie, astăzi, și cred că această capacitate de a ne bucura ne conectează la o sursă personală de energie pozitivă. Vă urez din suflet să vă bucurați! De ce mă bucur eu astăzi? Mă bucur că sunt aici la Oradea, alături de dumneavoastră. Mă simt mândru că sunt orădean și spun asta cu drag oricui mă-ntreabă... Mă bucur să-i văd pe bunii mei colegi de la Microsoft. Mă bucur s-o văd pe Adina și echipa ei. Ce entuziasm, ce energie, ce misiune și câtă voință au pentru a demonstra că se poate în pofida oricărui context... Este un act de educație ceea ce se întâmplă, iar pentru mine educația înseamnă foarte-foarte mult!” (Ovidiu DAN)

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 14:49:46 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.