Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Ne dorim să fim un catalizator al procesului de inovare”

Despre educație, tehnologie și inovație la BizTech 2012

„Ne dorim să fim un catalizator al procesului de inovare”

BizTech 2012, evenimentul de business și tehnologie al anului în Transilvania a avut loc în perioada 27-28 septembrie la Hotel Ramada Oradea.

La deschiderea evenimentului au participat atât oficialități locale, precum prefectul județului Bihor Claudiu Pop, viceprimarul municipiului Oradea Ovidiu Mureșan, cât și orădeni cu care ne mândrim, precum Silviu Hotăran, fostul manager general al Microsoft România. Pe parcursul celor două zile, Oradea a devenit un centru de excelență în business și tehnologie, invitații având ocazia de a afla noile trenduri în materie de inovare și educație, informații despre parteneriatele triple-helix și proiectele de cercetare-dezvoltare, nelipsind nici sesiuni dedicate fiscalității și leadership-ului.
La BizTech 2012 au participat peste 400 de manageri, cadre didactice și oameni de afaceri din Bihor și județele învecinate, precum și o delegație de 80 de invitați din București și alte zone ale țării. În ceea ce privește echipamentele montate în cadrul evenimentului, participanții au avut ocazia de a testa soluții și produse a căror valoare a depășit suma de 150.000 de euro, cum ar fi o soluție de videconferință Cisco, peste 20 de ultrabook-uri performante echipate cu procesoare și software Intel, precum și un bladeSystem HP, evaluat la 100.000 de euro. Totodată, în premieră în Oradea, compania Samsung Electronics România a adus în orașul de pe Crișul Repede primul show-room mobil de tehnologie IT: Samsung IT B2B Road Show. Printre echipamentele care s-au bucurat de succes în rândul vizitatorilor amintim noile game de notebook-uri Samsung seriile 7 și 9, Surface Sur 40 (o masă interactivă multitouch ce recunoaște până la 54 de atingeri simultane), soluțiile de afișaj outdoor, Transparent Display și CMS – Hospitality TV.
În materie de echipamente ultraportabile, premiera ediției  a fost lansarea laptopului Lenovo ThinkPad X1 din carbon, un echipament care cântărește doar 1,3 kg. 
„Ne dorim să ne punem amprenta pe tot ceea ce facem, asta simbolizează logo-ul nostru. Suntem o echipă tânără, dar dedicată și pregătită. Oferim know-how și experiență. Ne motivează găsirea de soluții pentru provocările vieții moderne de afaceri. Cea mai bună carte de vizită este rezultatul muncii noastre. Ne propunem ca aceia care ne vor deveni parteneri să ne aleagă, să legăm o conexiune funcțională între IT și business-ul în care activăm.
Biztech este un mediu de întâlnire cu specialiști în IT, speakeri importanți care au demonstrat prin rezultatele obținute valoarea lor. Ne dorim să fim un catalizator al procesului de inovare, fără inovare nu cred că vom reuși să avem succes”, a precizat Adina Nicoleta Rada, manager general CG&GC HiTech Solutions.
„Vă asigur că veți găsi în Consiliul Județean cei mai buni parteneri și cei mai deschiși oameni. Vă mulțumesc că ați onorat acest eveniment prin anvergura personalităților dumneavoastră. Fără îndoială, Oradea, Bihorul era mult mai sărac fără acest eveniment, pentru a cărui organizare vă mărturisesc că am ținut pumnii încă de când am auzit de la Adina că dorește să-l provoace. Pot să vă asigur că vom crea câteva proiecte în Bihor, pentru Bihor”, a spus Cornel Popa, președintele Consiliului Județean Bihor.
Organizat pe secțiuni, BizTech 2012 s-a adresat cadrelor didactice din mediile preuniversitare și universitare, pasionaților de tehnologie, administratorilor de rețea și, nu în ultimul rând, managerilor de top și antreprenorilor.
Inovație în educație
Întrucât evenimentul a adus în atenția orădenilor soluțiile și programele dedicate sistemului de învățământ prin parteneriate cu companii precum Cisco, Intel, HP sau Microsoft, rectorul Universității Oradea, Constantin Bungău a pus accent pe necesitatea unor proiecte de cercetare-dezvoltare în educație.  „Vrem ca Universitatea să devină un mediu antreprenorial, vrem un Bihor puternic, o Oradea puternică. Trebuie să avem astfel de evenimente importante și cu realizări la fel de mari. Nu știu care-i rețeta succesului, nu cred că există neapărat una, însă știu că și universități celebre, precum Stanford încurajează performanța de tip triple helix. Consider că, prin acest tip de eveniment, aveți un cuvânt greu de spus în atragerea companiilor care pot sprijini proiectele de dezvoltare în educație. Vreau să promiteți că nu va fi doar ediția a 2-a, ci vreau să văd și ediția a 3-a”, a concluzionat rectorul Constantin Bungău.
Printre soluțiile dedicate mediului educațional, compania HP a adus în Oradea un bladeSystem care valorează 100.000 de euro. Echipamentul a fost instalat într-o sală a hotelului Ramada, iar invitații au avut posibilitatea de a observa funcționalitățile acestuia în detaliu. De succes în rândul participanților s-au bucurat HP MultiSeat, un echipament adus în premieră în Oradea în cadrul BizTech 2011, precum și soluțiile de storage și wireless & mobile.
Un orădean pentru Oradea!
Silviu Hotăran, cel care a pus bazele companiei Microsoft în România, antreprenor și trainer leader, și-a exprimat admirația față de deschiderea orădenilor spre un eveniment de o asemenea amploare : „Mai mult voi vorbi despre bucurie azi. Mă simt mândru că sunt orădean, mă bucur că sunt la Oradea astăzi, mă bucur să văd atât de mulți participanți la proiectele care vor fi prezentate astăzi, în această sală. Ce entuziasm, ce energie poate avea echipa CG&GC HiTech Solutions  pentru realizarea unui asemenea eveniment”, a concluzionat orădeanul. Pe parcursul celor două zile de eveniment, Silviu Hotăran a captat atenția participanților cu prezentări despre leadership și management și cum să devenim lideri mai buni printr-un proiect complex orientat pe obiective.
Tehnologie, fiscalitate și antreprenoriat
De la noile echipamente de tehnologie prezentate în camionul de showroom Samsung, orădenii au aflat detalii despre soluții de colaborare de la Cisco, care sunt noutățile pe care Intel le pregătește pentru următorii ani, precum și noutățile în materie de antiviruși oferite de Kaspersky și BitDefender.
Sesiunea dedicată fiscalității și atragerii de fonduri de la stat pentru proiecte de IT&C  a stârnit curiozitatea managerilor din sala hotelului Ramada, sesiunea prelungindu-se cu multe întrebări din partea publicului.
Unul dintre cel mai așteptate momente a fost discursul antreprenoarei Camelia Șucu despre provocările începutului unui nou proiect și ce anume a motivat-o să treacă de la produse de lux la investiții în agricultură și wellness. De asemenea, în cadrul BizTech 2012 omul de afaceri Camelia Șucu și-a anunțat intenția de a investi afaceri în județul Bihor.
BizTech 2012 este evenimentul de business și tehnologie al anului în Transilvania, organizat de compania orădeană CG&GC HiTech Solutions. (A.N.R.)

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 14:50:19 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.