Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

„Și nouă ne pasă!”

Semne bune anul are... pentru clasa a II-a B

„Și nouă ne pasă!”

Un final fericit. Joi, 20 decembrie 2007, a fost o zi plină și palpitantă pentru elevii clasei a II-a B a dnei institutor Maria Duma, de la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea. În penultima zi de școală, ei s-au „încăpățânat” să se mulțumească doar cu un final pașnic și pasiv, după ce un an întreg au tras tare pe toate planurile.

 Așadar, energicii și neastâmpărații „mohicani” și-au propus un tur de forță cu nu mai puțin de trei activități. Pentru început s-au înființat la ușile Primăriei pentru a colinda pentru primul nostru primar europarlamentar, ca să-i meargă bine în 2008 și să ne reprezinte cu cinste, așa cum a făcut-o și în mandatul încheiat, ca cel dintâi gospodar al urbei.
Colindătorii au cântat sub bradul uriaș, iar Moșul i-a aplaudat și i-a fericit cu dulciuri.
Ajutoarele Moșului au împărțit daruri           
În cadrul parteneriatului „Și nouă ne pasă”, încheiat anul școlar trecut cu Congregația ,, Don Orione ”, elevii  au învățat să se implice în acțiuni de voluntariat și caritate, dovedind că și lor le pasă de necazurile altora! Așa încât, în prag de Sfinte Sărbători, ei au adus de acasă jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri, și, împreună cu domnișoarele practicante, le-au sortat și ambalat. Deghizați în cele mai fidele ajutoare ale Moșului, ei au pornit la drum, cu mult entuziasm, cu pachetele în spinare spre a le dărui copiilor săraci de care se ocupă Congregația „Don Orione”. Bucuroși de oaspeți, gazdele și copiii i-au întâmpinați cu multă căldură, iar ei s-au simțit minunat dăruind, cântând colinde și mâncând tradiționalul cozonac, cu care au fost omeniți de cinstitele gazde.
„Dăruind vei dobândi!”
Cât de frumos sună, și Doamne, cât de mult adevăr conțin cele trei cuvinte fermecate pe care aveam să le descoperim de Sfintele Sărbători de la distinsa profesoară Corina Curilă, profesor la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”. Dăruind, elevii institutoarei Maria Duma și-au deschis un cont permanent la Banca Moșului, dar nu au realizat acest lucru decât la întoarcere, când au găsit scris pe tablă, în sala lor de clasă, următoarele: ,,Dac-o țineți tot așa, / Moșul iarăși va veni / Și-n Ajunul de Crăciun / Alte daruri veți primi."  Versurile Moșului nu numai că spuneau multe și sunau promițător, dar aveau acoperire în fapte, pentru că ajutoarele Moșului și-au găsit clasa plină cu daruri.
„Dar, vai, cât de repede ne-a răsplătit bunul Dumnezeu pentru faptele noastre!” au exclamat, și s-au minunat copiii.
Cu inimile pline de dragoste, și iubire nemărginită, micii colindători nu-i puteau uita tocmai pe cei dragi, așa că au pornit cu colindul pe la case... a ura!
Astfel încât, după o zi plină și minunată, istoviți de travaliu, dar împliniți sufletește, fiecare putea concluziona în sinea sa: „dăruind, într-adevăr, dobândești multe, chiar dacă nu toate ți se întorc pe moment! (Artemis& Ovidiu) 
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Și nouă ne pasă!”               
  

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:42:56 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)