Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

„Carnavalul Toamnei”

Joi, la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”

„Carnavalul Toamnei”

Joi, 22 noiembrie 2012, elevii clasei pregătitoare B de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea au sărbătorit 50 de zile de școală, în cadrul unui eveniment special.

La ora când Zâna Toamna se pregătește de plecare, micii școlari, coordonați de învățătoarele clasei, prof. Lucaci Mariana și Gașpar Eva Monika, au invitat-o la carnaval. Decorul și atmosfera, întregul spectacol i-au făcut să se simtă cei mai fericiți copii, alături de toamna cea darnică.
Până să înceapă însă carnavalul, cea de-a 50-a zi de școală s-a deschis cu descifrarea mesajului la întâlnirea de dimineață; mesajul a fost lesne descoperit printre versurile cântecului „Hai la spectacol!” Pe parcursul celor 50 de zile de școală, cu fiecare zi, copiii și-au îmbogățit portofoliul, colecția personală de mărgele, șervețele, căluți, pietricele, mașinuțe, năsturei sau fotografii, fiecare după preferințe și posibilități...
Adunați în cerc pe covorul din mijlocul sălii, ei au dialogat în versuri alese despre toamnă, un dialog asezonat cu un frumos buchet de cântece potrivite.
„Pomul” din care culegem roadele va rămâne de neuitat, fiecare zi în clasa noastră va modela fructele și speranța că fiecare copil poate deveni mai puternic, mai bun. Pentru noi, timpul unei zile este un coș plin cu mere și fiecare măr este un „soare”. Așa învățăm să iubim și să prețuim dărnicia toamnei”, ne-a declarat doamna profesor Mariana Lucaci.
„Prieteni mereu”
Bucuria carnavalului au împărțit-o cu prietenii și partenerii lor de proiect, preșcolarii grupelor mari A și B de la Grădinițele „Trei Ursuleți”, însoțiți de educatoarele lor, prof. Laura Oșvat, Ioana Roșca, Gabriela Ban și Timea Curta, activitatea fiind inclusă în proiectul educațional „Prieteni mereu”. Și ca distracția să fie completă, la sărbătoarea lor a venit și îndrăgitul clovn Luluță, care i-a vrăjit cu numerele sale de magie, antrenându-i și bucurându-i. Dacă la început gazdele și oaspeții s-au „suspectat” reciproc, pe parcurs, Luluță i-a adunat pe toți în jurul său, așa încât nu mai știai care sunt școlarii și care preșcolarii, doar uniforma făcea diferența.
„Ne bucurăm să petrecem acest sfârșit de toamnă bogată și colorată la un carnaval al copilăriei, alături de bunii noștri parteneri de proiect, școlarii și colegele noastre de la liceul „Iuliu Maniu”, ne-a mărturisit dna prof. Timea Curta.
„Ne-am distrat împreună și ne-am împrietenit. Marele câștig al unor asemenea întâlniri de suflet este socializarea, schimbarea de mediu și o  nouă atitudine. Cu fiecare nouă experiență, învățăm unii de la alții să fim mai buni, mai înțelegători, mai iubitori. Astăzi am învățat în plus să iubim și să prețuim hărnicia toamnei”, a adăugat doamna profesor Mariana Lucaci. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Carnavalul Toamnei”. 

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 16:54:08 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)