Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Educația axată pe compentențe - dacă n-a mers „la ei”, va merge „la noi”?

Primim de la Orlando Balaș

Educația axată pe compentențe - dacă n-a mers „la ei”, va merge „la noi”?

Articol scris de Dan Ungureanu in DILEMA VECHE
„A uitat cam toată lumea vechea butadă din perioada apusă: „Marx era filozof, nu om de știință, fiindcă, dacă era om de știință, făcea mai întîi un experiment pe șoareci”.

Lucrurile stau la fel ca înainte, din păcate. În Ministerul Educației, cu siguranță stau ca pe vremea lui Ceaușescu. O ministră după alta au aplicat reforme ubuești, neomologate nicăieri, neverificate nicăieri, pentru care miniștrii nu-și asumă nici o responsabilitate. Sindicatele profesorilor nu sînt niciodată consultate cu privire la nimic. Opinia publică și mass-media trec cu vederea scandalurile din învățămînt: o clasă cu copii drăguți e mult mai soporifică decît o arestare de mafioți.
 „Toceala trebuie să se termine.” Ei bine, nu, toceala trebuie să înceapă. Autorul acestor rînduri a predat, timp de mai mulți ani, pe continentul american. Școala americană, atît în Statele Unite, cît și în Canada, e o catastrofă – din motive diferite, dar e o catastrofă. Am predat în școlile unde toceala e diabolizată, și sînt proaste. „Toceala trebuie să se termine” e o aiureală. Ea cuprinde în sine, făcute sandwich, două afirmații diferite.
 „Tocilarul trebuie proscris.”  Prima e că tocilarii sînt niște jeguri. În Statele Unite și Canada, tocilarii se numesc „nerds”. Într-o clasă, unde popularitatea este țelul cel mai înalt, grupul de colegi exercită un control totalitar asupra fiecărui elev. Beavis, Butthead, Bart Simpson sînt populari. Tocilarii, nu. Tocilarii sînt excluși și ostracizați. Asta nu înseamnă că nu-s chemați la chefuri și ignorați la reuniuni, ci că primesc bocanci în bot. Asta e realitatea școlii americane. Clasa e un organism social complex. A imagina clasa ca pe o entitate amorfă e dovadă de inocență sau de uitare.
Există trei țări pe această planetă unde tocilarul e încurajat: China, India și Japonia. Ele sînt și țările care dau cel mai mare număr de specialiști în orice domeniu.
 „Școala trebuie să creeze competențe, nu să umple mintea cu cunoștințe.”  Am predat în sistemul bazat pe competențe. A fost introdus în Canada, în provincia Québec, acum zece ani, și e o catastrofă, care a redus nivelul învățămîntului canadian francofon la standarde de lumea a treia. Îi invit pe toți cei care vorbesc fransé să-și arunce o privire pe forumurile de discuții ale profesorilor din Québec. Am fost în viitorul de aur pe care ni-l promite Ministerul Educației, și aduce cu epoca de piatră.
Școala nu trebuie să creeze nici un fel de competențe. Școala trebuie să bage cu pîlnia cunoștințe în elevi. Din 1990, un procent tot mai mare dintre tineri își urmează studiile după liceu, din diverse motive: fiindcă nu se mai dă examen de admitere, fiindcă nu sînt locuri de muncă, fiindcă sînt mult mai multe universități și locuri ca înainte. În Canada, profesorii universitari sînt îngroziți de nivelul slab cu care vin elevii din licee: nu știu să facă înmulțiri, împărțiri, ecuații. Nu știu să facă cercetare. Tipăresc pagini din Wikipedia în chip de cercetare proprie. Internetul, prin facilitatea de acces, a creat o iluzie colosală: proximitatea și accesibilitatea informației îi fac pe elevi să creadă că nu știu, dar pot găsi pe Google. Elevii trebuie să-și însușească în școală cunoștințe, nu competențe, fiindcă majoritatea lor își continuă studiile la Universitate, iar învățămîntul universitar e un învățămînt specializat, axat pe cunoștințe.
Bine, și atunci de ce Statele Unite iau atîtea Nobeluri, dacă învățămîntul lor preuniversitar e prost?
 Statele Unite sînt bogate. Statele bogate își pot permite să fie risipitoare. Universitățile americane atrag cei mai buni studenți din China și India, țări sărace. Baza lor de recrutare e alcătuită din cei mai teribili tocilari ai lumii, din care selectează primul procent. Studenții americani sînt puțini. Un Nobel american din patru și-a făcut studiile în străinătate: SUA le-au oferit doar un teren călduț în care să facă cercetare. Inferioritatea învățămîntului din America de Nord e estompată de șuvoiul de tocilari indieni și chinezi. Statele Unite au centre de cercetare excelente nu din cauza învățămîntului bun, ci în pofida învățămîntului prost. Un judecător al Curții Supreme a Statelor Unite, Antonin Scalia, spunea: „învățămîntul trebuie să formeze caractere, dacă vrem specialiști și experți, putem să-i cumpărăm”. Fraza rezumă deplin disprețul față de învățămînt al unei țări de self-made-men, de patroni de pizzerii și de autoservice-uri.
Ce ne așteaptă? 
Gary Becker a primit Premiul Nobel pentru economie pentru calculele sale sofisticate privind rentabilitatea socială a învățămîntului. Învățămîntul, spune el, îi dă omului cunoștințe pentru a-și apăra sănătatea, pentru a-și articula revendicările civice, pentru a cunoaște legile mai bine. Actualul ministru al Învățămîntului e chimist. Vă asigur, nici chimia veche, scolastică, bolșevică, ce va fi scoasă, nici chimia suplă, sexoasă, bazată pe competențe, care va fi introdusă, nu va vorbi despre E-uri, aditivi alimentari, farmacocinetică și detergenți. Și cu toate acestea, folosim zilnic alimente cu aditivi alimentari („E-urile sînt cancerigene“ – din Dicționarul de idei luate de-a gata), medicamente, gleturi și alte substanțe chimice. N-a existat niciodată în manualele de anatomie vreo aluzie la bolile de care sîntem susceptibili. Și nici nu va exista...
 Articol scris de Dan Ungureanu  in  DILEMA VECHE
 

Trimite email

vineri, 18 octombrie 2019