Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Un regal dedicat Cezarei

Miercuri seara, la C.C.S. Oradea

Un regal dedicat Cezarei

Dragă Cezara, pentru tine au urcat, astă-seară (miercuri, 30 ianuarie 2008), pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, artiști cu suflet mare, copii, elevi și studenți... Ei au dansat, au cântat și au jucat teatru, iar mesajul lor a fost unul cât se poate de simplu, sincer și direct: „Cezara are nevoie de noi!”

„Avem timp pentru toate!”
Dintru început, am fost sensibilizați de cuvintele potrivite rostite de Ruxandra și Dorin: ”Avem timp. Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta și în stânga. Să regretăm că am greșit și să greșim din nou.Să îi judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine. Avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm. Avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu. Avem timp pentru ambiții și boli, să învinovățim destinul și amănuntele...
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească...”
Momentul de lăcrimare a sufletului a prefațat prezentarea cazului Cezara, o fetiță de 14 ani, suferindă de anemie aplastică într-o formă severă, care necesită un transplant medular cât mai urgent, ce costă 200.000 de euro. Miercuri seara, s-au strâns, mână de la mână, 125 de milioane de lei.
Lecția de omenie și artă a copiilor   
Cu regret, trebuie să spunem că atât pe scenă, cât și în sală, copiii au format majoritatea. Bravii copii, artiști și spectatori, ne-au dat o lecție de omnie și artă!
Onoarea de a deschide spectacolul a avut-o  grupul folcloric „Culanii”, grupul Școlii cu clasele I-VIII din Sânnicolau Român (îndrumat de înv. Ana Codrean), grup în care a cântat și Cezara. Elevii Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, organizatorii campaniei unanitare și ai spectacolului de caritate (în frunte cu inimoasa profesoară Voichița Darna, vioara întâi a întregii campanii) s-au prezentat cu un număr de dans sportiv (ai cărui protagoniști au fost George Marincaș  și partenera sa, Berecz Anita, membri ai clubului „Quasar”) și cu un carnaval dansant inedit. ”Mureii” campioni, revelația Balului bobocilor și a Balului balurilor de anul trecut, au revenit pe scenă cu (toată) „Șatra”. După „telenovela” țigănească, i-am ascultat pe Star și Smeck cu muzică hip hop, urmați de Soso, în același registru sonor. Colegiul Tehnic „Transilvania” a fost reprezentat de Silvia Giurgiucă (interpret de muzică ușoară). De la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” au onorat spectacolul membrii trupei de majorete („Power girls”), îndrumați de prof. Liana Popovici. Din partea pedagogiștilor orădeni au cântat Dana Jurjuț, muzică populară, și Shamat Amina, muzică arăbească. Într-o combinație de culori pare și impare, care fac trecerea de la sentimentul cel mai puternic de fericire la cel de tristețe și melancolie, elevele clasei a XII-a B, de la Liceul de Artă, secția design vestimentar, au prezentat colecția „Semnificația culorilor”. Gojdiștii au fost reprezentați de o interpretă, Renata Tolvai, și o trupă de dans hip hop („G-Spot").
„Un pedagog de școală nouă”
După o pauză scurtă și benefică, timp în care urnele mobile au circulat prin sală pentru cei care au dorit să doneze bani pentru Cezara, pe scenă, au fost instalate decorurile pentru momentul teatral al economiștilor. Membrii trupei de teatru de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” (îndrumați de prof. Andreea Ciobanu) au găsit potrivit să încingă spiritele cu „Un pedagog de școală nouă”. Buna dispoziție creată de distinsul pedagog Mariu Chicoș Rostogan și școlerii săi, a fost întreținută de reprezentanții eminescienilor (Diana Groza - Călin Bochiș, membri ai trupei „Quasar”), cu un număr de dans sportiv, iar Sebastian Hosu, cu o piesă muzicală; în aceeași notă de antren au evoluat și reprezentanții Liceului Teologic Greco-Catolic, Cristina Todorean și Ovidiu Piscoi, cu un danț din Bihor, iar Ovidiu Lazăr, vocea de aur a liceului, ne-a vrăjit și sensibilizat în maniera-i caracteristică. Lăzăriștii dlui director Ioan Micu (prezent în sală) au trimis la înaintare trupa de dans hip hop „Fear Crew”. În ultimii ani, pe la balurile bobocilor, am întâlnit frecvent trupe de pantomimă. Un asemenea număr de pantomimă a fost susținut, cu succes, miercuri seara de reprezentanții Liceului ”Don Orione”. Înainte să urce pe scenă trupele campioane de dans, am ascultat-o pe solista Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul”, Balogh Brigitta. Recitalul dansatorilor campioni a început cu trupele lui Darius Domocoș: Bizar, Ritm-Mic și Get Lost, urmate de cele ale lui Lenon Mihuț: M & Q, ArtBeat, Inovation, Beat after Beat...
„Dunamis” a încheiat seria trupelor muzicale hip hop, iar ultimul moment muzical al serii a fost susținut de componenții trupei Scrach (Horea Marchiș, Marian Balint și Alex Pop, în frunte cu părintele Doru Popovici, solistă, Loredana Căvășdan).
La final, toți artiștii s-au reunit pe scenă, salutând publicul și invitând-o în mijlocul lor pe dna profesoară Voichița Darna, creierul și sufletul campaniei umanitare, și a spectacolului dedicat Cezarei. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Un regal dedicat Cezarei.

Trimite email
marți, 4 august 2026 la 05:25:59 Ora de vară a Europei de Est