Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Miercuri este Ziua Roºiei Montane

Roºia Montanã la ceas aniversar

Miercuri este Ziua Roºiei Montane

Cu ocazia împlinirii a 1882 de ani de atestare documentarã a Roºiei Montane, Campania Salvaþi Roºia Montanã (Laura Turdean, Diana Paºc ºi Marian Mut) vã invitã miercuri, 6 februarie 2013, la Ziua Roºiei Montane, eveniment dedicat patrimoniului natural ºi cultural excepþional de la Roºia Montanã.

Evenimentul este gãzduit de Moszkva Caffe.
Ziua Roºiei Montane reprezintã un prilej de a sublinia importanþa conservãrii ºi punerii în valoare a patrimoniului natural ºi cultural de la Roºia Montanã ºi de a readuce în discuþie riscurile la care este supus patrimoniul de cãtre proiectul minier propus în zonã de compania Roºia Montanã Gold Corporation.
Prin acest eveniment, propunem publicului proiecþii de filme documentare ºi artistice despre Roºia Montanã care sã-i informeze pe orãdeni si, totodatã, sã-i îndemne sã(ºi) punã întrebãri cu privire la ameninþãrile proiectului minier.
Fotograful orãdean, dr. Teodor Radu Pantea, va fi prezent la eveniment ºi va putea fi abordat cu privire la fotografiile pe care le face la Roºia Montanã de 19 ani. Expoziþia de fotografie a dumnealui ºi a altor fotografi din þarã va putea fi vizitatã pânã la mijlocul lunii.
Roºia Montanã este cea mai veche localitate minierã din România, fiind atestatã documentar de nu mai puþin de 1882 de ani. Alburnus Maior, numele latin al Roºiei Montane, apare pentru prima datã menþionat în tabliþa ceratã nr. XVIII, datatã 6 februarie 131. Tãbliþele cerate, gãsite în galeriile sale subterane, în secolul XIX, reprezintã unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman internaþional.
La Roºia Montanã se aflã unul dintre cele mai importante locuri istorice ale României care pãstreazã vestigii excepþionale atestând evoluþia exploatãrilor miniere într-un interval de timp excepþional – 2000 de ani – din perioada pre-romanã pânã în epoca contemporanã: ºapte kilometri de galerii romane, peste optzeci de kilometri de galerii medievale ºi de epocã modernã, un târg minier pãstrat exemplar încã din perioadã preindustrialã sau lucrãri hidrotehnice.
Ziua Roºiei Montane va avea loc ºi în alte 30 de oraºe din þarã ºi strãinãtate, unde cele aproape douã milenii de istorie vor fi sãrbãtorite prin evenimente similare. Harta ºi programul oraºelor pot fi urmãrite pe site-ul Zilei Roºiei Montane: www.ziuarosieimontane.ro.
Ziua Roºiei Montane va avea loc miercuri, 6 februarie 2013, la Oradea, în Moszkva Caffe (Str. Moscovei, Nr. 8). Intrarea este liberã.
Program
Proiecþii de filme documentare
Ora 19.00 - Noul Eldorado/ Tibor Kocsis / Ungaria / 76' / 2004
Ora 20.40 - Mãrturii din Roºia Montanã / Nicolae Mãrgineanu / România / 16’ / 2011
Ora 21.00 - Roºia Montanã, un loc la marginea prãpastiei / Fabian Daub / Germania / 92’ /2012
Prezentare despre includerea localitãþii în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Expoziþie de fotografii – dr. Teodor Radu Pantea ºi alþi fotografi din þarã.
(Laura Turdean)

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 09:11:38 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!