Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

În luna iubirii... cu Anna!

Deschideți-vă larg ferestrele inimii!

În luna iubirii... cu Anna!

Tac de multă vreme. Poate de prea multă! Sufletul meu a pus întrebări sufletului tău, fără să aștepte răspuns. Poate pentru că, în lumea în care trăim, eu sunt prea mică pentru a pune întrebări cu voce tare, iar pentru răspunsuri ar trebui să fiu băgată în seamă, cei de lângă mine ar trebui să mă vadă cu adevărat și să le și pese...

Uneori, un singur cuvânt agață în împletitura lui de litere o întreagă poveste, o poveste cu „a fost odată”, cum încep toate poveștile...
Zile în șir am privit plânsul cerului, cu lacrimi reci, înecând rănile pământului. Gândul m-a dus îndărăt, departe în timp, la momentul în care părăseam casa copilăriei pornind la drum în căutarea mea... Poate că am să găsesc cândva capătul drumului! Anii trec, nimeni și nimic nu îi poate opri, nu pot întoarce roata vremii. Pot doar să mă întreb: „Ce a fost în urma mea?” Cred că cel mai important lucru este să privești în urmă și să îți dai seama că viața e formidabilă! Bune, rele... cum au fost, le-am iubit și le iubesc pe toate! Poate că m-am mai pierdut uneori între soare și ploi, între nori cenușii, între cuvinte și tăceri, dar am fost și am crescut ca trandafirii ce nu mai au răbdare în boboci și m-am trezit suflet în sufletul clipei trecute și a celei ce va veni...
Viața m-a învățat că a iubi înseamnă a dărui mereu până simți că te stingi, dar nu te mistuiești, ci trăiești! Așa cum natura reușește să rezume într-o singură sămânță un arbore întreg, cu rădăcină, tulpină, ramuri, frunze, flori... cu puterea lui de a crește și de a rodi mai departe, iubirea dăruiește lucruri ce țin de taină și miracol.
Am descoperit prin vreme că suferințele sunt stalactite înghețate ce stau atârnate de peștera sufletului, iar când se topesc se preling în lacrimi... Iubirea e cea care le strânge în căușul palmelor transformându-le în cuvinte neinventate care așteaptă o primă rostire...
Se spune că ceea ce contează cu adevărat este credința, speranța și iubirea. Dacă uneori mai uităm credința, dacă mai pierdem speranța, sper din tot sufletul să ne mai rămână pentru totdeauna iubirea, pentru că iubirea este cea care ne ajută să ne curățăm de nefericire și astfel nu mai stăm în calea nimănui, încetăm să mai fim o piedică nu numai pentru noi înșine, ci și pentru toți ceilalți. Iubind, devenim liberi să-i ajutăm și să-i bucurăm pe alții.
De ce-ți vorbesc iar și iară despre iubire? Pentru că suntem în luna iubirii, pentru că nu vreau să crească iarba tăcerii între noi, pentru că într-o lume a dezordinii, a dezastrelor și a corupției, iubirea rămâne singurul lucru în care mă pot încrede. Și nu pentru că vreau să mă ascund de realitate, ci pentru că așa pot păstra simțul realității atunci când totul se desface în jurul meu în ură, minciună, intrigă, nefericire și tăcere... Uneori, și durerea-mi e tăcere...
Și apoi, oare prin natura profesiei noastre, nu e nevoie, mai mult ca orice, de iubire? Munca noastră, fără dăruire și spirit de sacrificiu, fără iubire față de copii, e doar ruină a sufletului... Suntem tentați să ne plângem mereu de copii neascultători, neînțelegători, indiferenți, „șmecherași”, cu tentă de obrăznicie, dar oare putem noi să iubim îndeajuns de mult încât să-i facem să simtă că le suntem prieteni, să aibă suficientă încredere pentru a le fi umăr pe care să plângă și nu doar un străin pe marginea drumului, putem să iubim suficient de mult încât să nu cerem dovezi de iubire, iar atunci când ei ni se deschid, știm să iubim suficient de mult încât să-i primim în sufletul nostru fără „de ce-uri” ce nu-și au rostul?
Poate nu am reușit să-ți spun nimic interesant, nu sunt lucruri ce țin de programă, de planificări, de orare, teme, proiecte, țin pur și simplu de suflet, de viață, de clipă... Și-n clipa asta mi-a fost doar dor cumplit să-ți vorbesc, să-mi așez sufletul în palma ta și să las să mi se reverse gânduri, doar gânduri pur și simplu...
Mulțumesc! Mult. Din suflet. Cu drag de prieteni dragi,
Anna

Trimite email

joi, 21 februarie 2019