Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Viața ta în pași de dans

Clubul de dans sportiv Feeling Dance Oradea

Viața ta în pași de dans

Bazele Clubului de dans sportiv “Feeling Dance” Oradea au fost puse în anii 1995-1996, când fondatorul clubului și actualul său președinte, Cristian Gheorghe Jurcuț, a inițiat primele cursuri de dans de societate Pe-atunci, cursurile se desfășurau ocazional, prin școli și grădinițe.

 În toamna lui 1999, s-a născut ideea de a avea o sală permanentă în care activitatea clubului să se desfășoare în mod regulat. Acesta a fost momentul asocierii activității cu numele “Feeling Dance”. Inițial a fost vorba doar de cursuri de dans de societate și dans sportiv pentru tineri (15 - 25 ani), care se desfășurau la sfârșit de săptămână, fără a avea un scop pe termen lung. Treptat, activitatea clubului s-a extins și în alte zile ale săptămânii, cuprinzând, totodată, și alte categorii de vârstă. Așa a apărut dorința de a face performanță, un vis și o dorință devenite realitate o dată cu primele rezultate excelente obținute de perechile clubului la concursurile locale, în anul 2001. Începând cu anul următor, reprezentanții clubului au participat la concursurile naționale organizate sub egida F.R.D.S. de unde s-au întors cu rezultate nesperate la acea oră. La început, perechile au concurat sub culorile altui club, întrucât “Feeling Dance” nu era afiliat la acea dată la Federația Română de Dans Sportiv. Afilierea s-a produs abia în ianuarie 2004. De atunci, activitatea clubului a cunoscut o continuă înflorire. A crescut numărul cursanților și al dansatorilor legitimați în cadrul clubului, precum și numărul instructorilor și calitatea pregătirii acestora. În prezent, clubul lucrează cu o medie lunară de 500 de dansatori (cursanți), cu vârste cuprinse între 4 și 65 de ani, antrenați de cei cinci instructori legitimați și patru în curs de legitimare. Clubul “Feeling Dance” Oradea a purtat dansul în peste 60 de țări ale lumii, reprezentanții săi participând în ultimii ani la o gamă largă de evenimente: diverse lansări, showuri, nunți, concursuri, spectacole de caritate, demonstrații de dans cu inițierea participanților, numărul reprezentațiilor fiind de ordinul zecilor numai în anul 2007, an în care se ajunge la un fenomen nesperat și negândit vreodată: este primul an în care clubul ajunge să realizeze înscrieri cu număr limitat de locuri, datorită numărului mare de solicitări, cu toate că există mai multe grupe la fiecare categorie de curs. Luna octombrie 2007 a înregistrat un record al înscrierilor la cursurile de dans, într-o singură zi, cifra ajungând la 131 de solicitări.
Cursurile se desfășoară atât la “sediu” cât și în școli și grădinițe
Reprezentanții clubului “Feeling Dance” desfășoară cursurile atât în sala proprie (la sediul Teatrului de Stat pentru Copii și Tineret “Arcadia”, sub pasajul “Vulturul Negru”) cât și în deplasare, acolo unde sunt solicitări, în școli și  grădinițe, pentru inițierea unor grupuri organizate.
Poate doriți să știți ce dansuri sunt cuprinse în programa de curs: mișcări ritmice, Macarena, Twist, Meneaito, Zorba, Lambada, vals lent, tango, rock, blues, vals vienez, polka, charleston, samba, cha-cha-cha, rumba, jive, paso doble, tango argentinian, salsa, Merengue, Bachata, Bug etc.
Practicarea dansului deschide o altă cale de afirmare, bucură mintea și sufletul, oferind emoție, pasiune și bucuria de a trăi.
Cursurile de dans, atât pentru copii cât și pentru adulți, se desfășoară pe toată durata anului școlar, iar activitatea de performanță are durată permanentă.
Conducerea clubului “Feeling Dance” Oradea
Numele celor aflați la cârma clubului nu mai necesită o prezentare specială, performanțele lor reprezentând cea mai bună carte de vizită: Jurcuț Cristian (președinte, instructor I, arbitru clasa HOBBY); Jurcuț Maria (vicepreședinte);
Vass Sonia (secretar, instructor II); Jurcuț Raluca (instructor II); Jámbor Zoltán (instructor II); Costa Alin (instructor II); Zaboș Alexandru, Rotar Laura, Szferle Daniela și Csaszar Renata (instructori în curs de legitimare).
 Gama de servicii este foarte bogată și variată
La club “Feeling Dance” Oradea găsiți o gamă foarte bogată și variată de servicii: *Show copii (standard, latino sau mixt) * Dansuri standard - clasice (vals, tango, vals vienez etc.) *Dansuri latino–americane (samba, cha-cha-cha, rumba etc.) *Dansuri latino de club (salsa, tango argentinian etc.) *Show cu o pereche (standard, latino sau tematic) *Show de grup (standard, latino sau tematic) *Animație la petreceri, nunți, diverse evenimente etc. *Animație cu predare de dansuri pentru copii (mișcări disco, country, dansuri pentru copii etc.) *Predarea unor dansuri la cerere, pentru adulți, cu ocazia participării la diverse evenimente (samba, cha-cha-cha, rumba, jive, vals lent, tango, vals vienez, slow fox, quick step, blues, rock, polka, twist, Lambada, Meneaito, Zorba, salsa, tango argentinian, charleston) *Cursuri de dans la sala proprie (pentru toate vârstele, de la 5 la 99 ani) *Cursuri de dans în școli și grădinițe, pentru grupuri organizate (minim 15 persoane) *Ore particulare de dans (pregătirea mirilor pentru nuntă etc.).
Showurile cuprind mai multe stiluri de dans și au durata de peste trei  minute/show, iar dansurile reprezintă 1,5 minute de dans în același stil.
Rezultatele – cartea de vizită a clubului
 *Concurs local “ Cupa Ballroom” - 10 martie 2001: avansați (peste 14 ani): locul I - Pașca Adrian și Prian Angela; locul IV - Roșca Zoltán și Kulpinski Melita; locul V - Jámbor Zoltán și Cristea Delia; începători (peste 14 ani): locul I  - Ciumpe Florin și Petruș Teodora; locul II - Buibaș Cătălin și Ionescu Oana; locul III - Buibaș Marius și Jurcuț Raluca; copii (sub 14 ani): Locul III - Némethy Rolland și Ciobanu Claudia.
*Concurs local “Cupa Feeling” - 3 iunie 2001: avansați (peste 14 ani): locul I - Pașca Adrian și Balan Codruța; locul II -  Roșca Zoltán și Kulpinski Melita; locul III - Jámbor Zoltán și Cristea Delia; începători (peste 14 ani): locul I - Buibaș Cătălin și Jurcuț Raluca; locul II: Buibaș Marius și Ionescu Oana.
*Concurs local “ Dance Competition - Dans Ring” - 21 mai 2002: avansați (peste 14 ani): locul II - Culda Florin și Floruț Oana; locul IV - Milas Mihai și Jurcuț Raluca; începători (peste 14 ani): locul I - Pop Lucian și Petruț Teodora; locul II - Vészi Ödön și Oros Adina; locul IV - Gheorgiu Silviu și Prata Aura; locul VI - Tako Thomas - Stroe Sorina; copii (sub 14 ani): locul I - Abrudan Mario și Indrieș Cristina;
*Concurs național “Cupa Stephany” - 8 iunie 2002: locul IX - Abrudan Mario și Indrieș Cristina
*Concurs internațional “Cupa Quasar” – 20-22 septembrie 2002: locul X - Abrudan Mario și Indrieș Cristina
*Concurs zonal “Cupa municipiului Oradea” - 12 octombrie 2002: locul III -  Culda Florin - Floruț Oana; locul V -  Abrudan Mario - Indrieș Cristina
*Concurs național “Cupa Stephany” 13-14 iunie 2003 , Oradea: hobby (peste 16 ani): locul III  - Culda Florin și Floruț Oana
*Concurs  internațional “IDSF Open - Quasar” 13-14 septembrie 2003, Oradea:
hobby (peste 16 ani): locul II  - Culda Florin și Floruț Oana; hobby (peste 12-15 ani): locul V - Abrudan Mario și Indrieș Cristina
*Concurs  zonal “Cupa Castanelor” 20 septembrie 2003, Baia Mare: hobby (peste 16 ani): locul IV - Culda Florin și Floruț Oana; locul VI - Erdei Gabriel și Jurcuț Raluca
*Concurs  național “Cupa Diamant” 15-16 noiembrie 2003, Cluj Napoca: hobby (peste 16 ani): locul II - Culda Florin și Floruț Oana; locul IV - Erdei Gabriel și Jurcuț Raluca
*Concurs  zonal “Cupa municipiului Oradea” - 6 decembrie 2003: hobby (12-15 ani): locul IV - Abrudan Mario - Indrieș Cristina; hobby (peste 16 ani): locul I - Culda Florin și Floruț Oana; clasa E (peste 16 ani): locul III - Culda Florin și Floruț Oana
*Concurs  național “Cupa Stephany” 15-16 mai 2004 , Oradea: hobby (peste 16 ani): locul IV - Irimi Norbert - Jurcuț Raluca
*Concurs  național " Cupa Diamant” 29-30 mai 2004, Cluj Napoca: hobby (peste 16 ani): locul II - Irimi Norbert - Jurcuț Raluca; hobby (12-15 ani): locul I - Þobor Attila și Indrieș Cristina
*Concurs  național “Romanian Open Championships” 11-12 septembrie 2004, Oradea:  hobby (peste 16 ani): locul VI - Irimi Norbert și Jurcuț Raluca
*Concurs  național “Cupa Mărțișor” 05-06 martie 2005 , Oradea: hobby (14-15 ani): locul I - Þobor Attila și Indrieș Cristina
*Concurs național “Cupa Protherm” 12 iunie 2005, Dej: clasa E (12 - 13 ani): locul II -  Abrudan Mario și Moisa Rebeca
*Concurs  național “Cupa dansul valurilor” 18 -19 iunie 2005, Constanța:
clasa E (12 - 13 ani) - locul VI - Abrudan Mario și Moisa Rebeca
*Concurs  național “Cupa Mediaș” 8 octombrie 2005, Mediaș: hobby (12 - 13 ani): locul II  - Török Tamás și Pantea Mădălina
*Concurs  național “Cupa Stephany” 19 - 20 noiembrie 2005, Oradea: hobby (12 - 13 ani): locul VI - Török Tamás și Verdeș Bianca
*Concurs  național “Cupa Diamant” 26 - 27 noiembrie 2005, Cluj-Napoca: hobby (12 - 13 ani): locul VI - Török Tamás și Verdeș Bianca
*Campionatul național de clasa E,D 26 - 27 noiembrie 2005, Cluj-Napoca, clasa E (14-15 ani): locul VII - Þobor Attila și Broinaș Alexandra
*Concurs  național “Cupa Prodance” 11 decembrie 2005, Baia Mare: hobby (12 - 13 ani): locul II - Török Tamás și Verdeș Bianca; clasa E (12 - 13 ani): locul VII - Abrudan Mario și Pantea Mădălina
 *Concurs  național “Cupa Mărțișor” 18-19 martie 2006 , Oradea: copii (6-11 ani): locul IV  - Toderaș Andrei și Harabula Tiffany; locul V - Popa Darius și Benko Denisa; hobby (16 - 35 ani); locul IV - Oprea David și Farcaș Denisa
*Concurs  național “Cupa Floris ” 10 - 11 iunie 2006, Bistrita: hobby (6 - 9 ani): locul VII - Lorincz Alexandru și Chiruc Geanina; clasa E (14 - 15 ani): locul I - Þobor Attila și Leopold Lilla
*Campionatul național de Salsa 25 august 2006, Oradea: la salsa cupluri: locul I - Jurcuț Cristian și Vass Sonia; locul II - Nica Gabriel și Oprea Monica; Locul III - Maritanu Codruț și Jurcuț Raluca
*Concurs național “ Nymphea Dance” 26 - 27 august 2006, Oradea: show-dance, formații: locul II – “Feeling Dance” Oradea
*Campionatul național, clasele E, D, C, 18 - 19 noiembrie 2006, Oradea: clasa E (14 - 15 ani): locul V - Þobor Attila și Leopold Lilla
*Concurs național “Cupa Diamant ” 25 noiembrie 2006, Cluj-Napoca: clasa E (14 - 15 ani): locul V - Þobor Attila- Leopold Lilla; seniori (36 - 50 ani): locul II  - Chiruc Tudor și Urda Mihaela; locul III -  Urda Florin și Szferle Daniela
*Concursul național „CUPA ORADEA”, 19 – 20 mai 2007, Oradea:
hobby (6 – 9 ani): locul I: Gabera Andrei și Chiruc Geanina; hobby (10 – 11 ani):
locul V-  Osvath Armin și Pisek Martina;
seniori (peste 35 de ani): loc. I – Costa Alin și Szferle Dana; loc. II – Schogher Wilhelm și Berchez Daniela; loc. III: Chiruc Tudor și Urda Mihaela; loc. IV -
Birta Florin și Graf Alexandrina; loc.V- Chioran Liviu și Crăciunescu Dana
*Concursul național „Cupa Floris” 2 – 3 iunie 2007, Bistrița: hobby (6 – 9 ani): locul II – Gabera Andrei și Chiruc Geanina; hobby (16-35 ani): loc. III -  
Pop Vlad și Ianc Ioana
*Concursul național „Porotherm” 9 iunie 2007, Dej: hobby (10 – 11 ani): locul V – Osvath Armin și Pisek Martina; clasa E (14 – 15 ani): locul II - Þobor Attila și Leopold Lilla
*Campionate Mondiale, Europene și Cupe Mondiale - IDO 1-7 iulie 2007, la Seefeld (în Austria): Jurcuț Cristian și Vass Sonia - locul 5 (latino show duo, adulți – CM); “Feeling Dance” - locul 4  (Rueda de Casino, formații, adulți - Cupa Mondială) și locul 2 (latino show, formații, adulți – CM)
*Concursul național „Cupa Mirona” 29 – 30 septembrie 2007, Reghin: seniori (peste 35 ani): Pop Ciprian și Szabo Diana: locul 1 la vals lent, locul 2 la salsa și locul 3 la disco fox; Brata Nicolae și Szferle Daniela: locul 1 la vals vienez și merengue, locul 4 la disco fox, salsa și locul 6  la vals lent, cha-cha-cha
*Concursul național „Cupa Dance Art” 13 – 14 octombrie  2007, Târgu Mureș: hobby (6 – 9 ani): locul 2 - Löricz Alexandru și Chiriac Andreea
*Concursul internațional „Varadinum Dance Festival” 20 – 21 octombrie 2007,  Oradea: clasa E (16 – 35 ani): locul 4 -  Þobor Attila și Oprea Monica; locul 5 -  Török Tamás și Lieb Ingrid
*Concursul național „Cupa Potaissa” 3 – 4 noiembrie  2007, Turda: hobby (6 – 9 ani): locul 4 - Löricz Alexandru și Chiriac Andreea
*Concursul național „Cupa Rivulus Dominarium” 10 – 11 noiembrie  2007, Baia Mare: hobby (6 – 9 ani): locul 2 - Löricz Alexandru și Chiriac Andreea
*Concursul național „Cupa Diamant” 1 – 2 decembrie  2007, Cluj – Napoca: seniori (peste 35 ani): Benczedi Ferenc și Szabo Diana: locul II la salsa, samba, rumba, jive; locul III la vals vienez; locul IV  la vals lent; locul V la cha-cha-cha, tango; Birta Florin și Szferle Daniela: locul III la jive, tango; locul IV la cha-cha-cha, samba; locul V la salsa, rumba; locul VI la vals lent, vals vienez; Chiruc Tudor și Urda Mihaela: locul II la vals lent; locul III la salsa, cha-cha-cha; locul IV la vals vienez, tango; locul V la jive; locul VI la samba.
Pentru alte informații, puteți apela la următoarele numere de telefon: 0722/88.35.69;  0741/28.35.69;        0359/43.14.53  (Cristi J.) sau puteți accesa
www.feelingdance.ro  (Daniel PORTELECHI)

Trimite email
duminică, 14 decembrie 2025 la 07:05:51 Ora standard a Europei de Est