Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Lansarea cărții „Mediul în Munții Apuseni – aplicații practice de teren”

Joi, la Facultatea de Protecția Mediului, a avut loc

Lansarea cărții „Mediul în Munții Apuseni – aplicații practice de teren”

Joi, 16 mai 2013, Departamentul Ingineria Mediului din cadrul Facultății de Protecția Mediului a Universității din Oradea a organizat evenimentul de lansare a cărții „Mediul în Munții Apuseni – aplicații practice de teren”, coordonatori, Nicu Cornel Sabău și Radu Brejea.

„Convinși de utilitatea deosebită a aplicațiilor practice în formarea unor buni ingineri de mediu, coordonatorii cărții de față, secondați de ceilalți autori, în anul 2002 au inițiat prima aplicație practică în Munții Apuseni, având drept obiectiv principal studiul influenței exploatărilor miniere (în special a celei de la Roșia Montană) asupra mediului. Aplicația practică s-a realizat an de an și a avut un real succes în rândul studenților. Pentru a avea o și mai mare atractivitate, traseele aplicației au fost diversificate, avându-se în vedere biodiversitatea, amenajarea complexă a mediului, eroziunea solurilor, dar și obiectivele turistice semnificative din Munții Apuseni. Cartea este sinteza rezultatelor obținute în cei 10 ani de aplicații practice efectuate an de an de către studenții din domeniul „Ingineria Mediului”, a precizat dl prof. univ. dr. ing. Cornel Domuța, directorul de departament, moderatorul manifestării.
Cartea de față este rodul muncii unui colectiv de autori, pe care dl rector Constantin Bungău a ținut să-i nominalizeze și să-i felicite: Cornel Domuța, Tamara Romocea, Emilia Pantea, Costea Monica, Eugenia Șerban, Aurelia și Cristian Oneț, Nandor Koteles și Stelian Negrău, alături de cei doi coordonatori, Nicu Cornel Sabău și Radu Brejea. Elogiind activitatea de cercetare din cadrul Facultății de Protecția Mediului, domnul rector a declarat că este chiar invidios pe activitatea acestor cadre didactice. Dl rector a ținut apoi să se refere la evenimentul anului la Universitatea din Oradea: „Anul acesta serbăm 50 de ani de la înființarea Universității din Oradea, 50 de ani de învățământ superior continuu pe meleagurile orădene”.
Felicitările au „curs” apoi și din partea Senatului universitar, reprezentat de această dată de dl prof. univ. dr. Marius Þepelea, care a remarcat interdisciplinaritatea, faptul că „în această descriere a Munților Apuseni se află și părți de istorie, părți care vorbesc despre biodiversitate și chiar despre ceea ce este specific ingineresc, lucruri care țin de evoluția solului și ape reziduale. Felicit pe cei care au depus uriașa muncă de a realiza acest proiect și acest volum”. Și doamna prorector Marcela Prada avea să felicite echipa și pe managerul său, „care este una din cele mai active echipe. La această facultate lucrurile se mișcă. Vă felicit pentru toate activitățile pe care le faceți și pentru spiritul de echipă din această facultate”. După cum spuneam mai devreme, felicitările au „curs” în continuare și din partea decanului Facultății de Construcții și Arhitectură (dna Aurora Mancia), respectiv al Facultății de Geografie, Turism și Sport (dl Alexandru Ilieș), din partea dl Ioan Þarcă, președinte al comisiei Senatului universitar, din partea noului comisar șef al Gărzii de Mediul, dl Viorel Þepelea, dar și din partea celorlalți vorbitori care au luat cuvântul.
„Omagiem o carte!”
Tot la superlativ, a vorbit despre această carte și decanul Facultății de Protecția Mediului, dl Ioan Chereji, care s-a autointitulat „nașul cărții”. „Omagiem o carte, o carte care a fost scrisă din toate punctele de vedere, după părerea mea, foarte foarte bine. Și de ce spun după părerea mea, pentru că eu mă consider nașul acestei cărți. N-am scris nici un rând; am scris doar un referat despre această carte, dar mă bucur că am avut ocazia să scriu acest referat despre această carte. Am citit cartea… Ea poate fi valorificată foarte bine de toți cei care lucrează în turism. Avem o prezentare fantastică a zonei Munților Apuseni. Acești Munți Apuseni, citadela românismului în Ardeal… Totul este foarte bine documentat. Merită citită această carte, chiar merită citită! Vă rog să o citiți! Vreau să-i felicit pe cei care au muncit la această carte, prin profesorul Nicu Sabău și Radu Brejea, pe toți cei care și-au adus contribuția. Să știți că fiecare are partea lui foarte foarte importantă”.
„Bihorul are nevoie de această carte!”
Dl rector Constantin Bungău a revenit la microfon doar pentru a le „smulge o promisiune colaboratorilor: Vreau să promiteți că urmează o nouă ediție, un volum doi. Am răsfoit acum cuprinsul și puțin conținutul și cred că această carte are nevoie de continuitate… Bihorul are nevoie de această carte”, a conchis dl rector Constantin Bungău.
Înainte să prezinte cartea, dl Nicu Cornel Sabău a continuat seria de mulțumiri (cu 12 mulțumiri) și laudele aduse autorilor cărții.
Cartea este structurată pe șase capitole și subcapitole. După primul capitol (Introducere), urmează, în ordine: Obiective turistice (7), Biodiversitate (4), Areale poluate antropic (6), Amenajarea complexă a mediului și Eroziunea solurilor.
Ultima mulțumire a fost adusă sponsorului cărții firma Fly Company, manager drd. ing. Nicu Dogaru. (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Lansarea cărții „Mediul în Munții Apuseni – aplicații practice de teren”.  

 

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:29:00 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.