Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Eveniment de promovare a artei teatrale

Proiectul „Teatru pentru liceeni”

Eveniment de promovare a artei teatrale

Biroul executiv al Consiliului Județean al Elevilor Bihor mulțumește tuturor colaboratorilor pentru implicare în cadrul evenimentului cultural-artistic „Teatru pentru liceeni”, eveniment de promovare a artei teatrale în rândul tinerilor bihoreni.

Actorii amatori, liceeni din opt școli bihorene (Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu”, Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu”, Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul”, Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel”, Liceul de Artă, Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia”, Colegiul Național ,,Octavian Goga” din Marghita), au oferit un spectacol de calitate în prezența juriului compus din dna Maria Mierluț – regizor, dna Oana Cernea – scenograf în cadrul Teatrului „Regina Maria”, dl Florian Silaghi - director al Teatrului „Arcadia”. Cei peste 150 de spectatori elevi și profesori, au fost plăcut impresionați de prestațiile echipelor de teatru.
Juriul a acordat premii după cum urmează: premiul pentru Cea mai bună reprezentație, locurile I, II și III; premiul pentru Cel mai bun rol principal; premiul pentru Cel mai bun rol secundar și premiul pentru Cea mai bună coordonare artistică. Totodată, fiecare elev participant a primit o diplome de participare. 
Clasament
Colegiul Național „Mihai Eminescu” - locul I; echipa formată din: Rodonia Sur – Chirița, rol principal, Dayana Toader - Safta, Camelia Cociuba – Monsiu` Șarlă, Bianca Jurca - Luluța, Mihele Raul - Guliță, Traian Manolache - Ion, Andreea Cătălinoiu - țăran, Denis Șerb – țăran -acompaniament la vioară, Iulia Centea – țăran, coordonarea artistică - Ionuț Șerban, profesor coordonator - Veronica Marton; Colegiul Național „Emanuil Gojdu”- locul II; echipa formată din: Ghiță Dan - Dumnezeu, Răducanu Matei - Diavolul, Morgovan Larisa - Cristina, Horj Liana - Aida, Cevei Iulia - mama celor două, Lincar Alexandra – servitoare; coordonarea artistică - Sîrca Luana, profesor coordonator - Gelu Șerea; Liceul de Arte, Oradea - locul III - (echipa formată din: Dudaș Alexandra – Farc Ivana – Cichita 1, rol principal, Pașca Darius – barman, rol principal, Pop Roxana – Cichita 2, Sabou Carmen – Cichita 3, Dudaș Alexandra - Cichita 4 , Pașca Darius – barman, rol principal, Lipovan Răzvan - patron, Gligan Raul – toboșar, Vura Janos – corepetitor, coordonarea artistică - Pop Samuel, profesor coordonator - Fatol Augusta. 
Premiul pentru Cel mai bun rol principal a fost acordat elevei Rodonia Sur (de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”); Rodonia a interpretat personajul Chiriței din sceneta „Chirița în provincie”.
Premiul pentru Cel mai bun rol secundar a fost acordat elevului Răducanu Matei (de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”), pentru rolul diavolului din sceneta „Pact cu diavolul”.
Premiul pentru Cea mai bună coordonare artistică a fost acordat elevului Weinberger Alexandru (de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”).
Actorul Ioan Oros a răspuns invitației organizatorilor de a prezenta o reprezentație de excepție, îmbinând astfel experiența profesională de zeci de ani cu talentul amatoricesc al elevilor.
 Proiectul „Teatru pentru liceeni” este finanțat prin programul YouthBank Oradea, coordonat local de Fundația Comunitară Oradea, iar la nivel național de Asociația pentru Relații Comunitare. Programul YouthBank Oradea este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Partenerii locali ai programului sunt: VPK Packaging, UniCredit Þiriac Bank și Pro Cariere; partenerii evenimentului: Fundația Ruhama, Filarmonica de Stat din Oradea, Oradea Shopping City, High School in America, Teatrul „Regina Maria”, Teatrul „Arcadia”, Aqua President, Gabriela Olaru.
Alexandra Daragiu,
Avocatul Elevului (din cadrul C.J.E. Bihor)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Eveniment de promovare a artei teatrale.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:49:12 Ora de vară a Europei de Est