Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Maestru și învățăcei – dialoguri polemice

Controverse (28)

Maestru și învățăcei – dialoguri polemice

Dl Paul Cernat a scris în „Observator cultural” nr. 427 o recenzie pozitivă la volumul „Carte de muncă” al lui Costi Rogozanu, afirmând, printre altele, că platforma Critic Atac e „cea mai importantă inițiativă intelectuală a ultimilor ani”.

În opinia unuia dintre coordonatorii săi, Critic Atac este un grup de critică socială intelectuală și politică, având orientare ideologică generală de stânga, dar „nu sîntem o sectă ideologică”, precizează C.R. Componenții grupului sunt animați de dorința de a inventa ceva nou într-un spațiu public pe care-l consideră „prea obosit, rutinat și autoritar”.
Cum problema adusă în discuție de P. Cernat este una controversată, dl Nicolae Manolescu publică în R. l. nr. 33/2013 editorialul „O nouă critică de direcție în cultura română?” în care afirmă că platforma, pe care fostul său student o consideră cea mai autentică mișcare intelectuală din ultima vreme, „a rămas și va rămâne marginală și iresponsabilă”, căci astăzi, când vechiul socialism devine pretutindeni o social-democrație modernă, „a proclama un nou leninism sau maoism nu e profitabil nici ideologic, nici politic”. Dl N. Manolescu nu acordă platformei CA nicio șansă deoarece „(din fericire!) nici actualitatea lui Gherea, nici a lui Lenin nu mi se par idei de viitor, dar și pentru că lipsa de spirit critic a protagoniștilor îi conduce la comentarii (...) bazate pe cea mai tendențioasă confuzie populistă de valori”. Un cuvânt de încheiere are dl profesor despre C. Rogozanu („acest strălucit fost student al meu”) care l-a decepționat asumându-și „cauze greșite și dinainte pierdute”. Spune că îi cunoștea antipatia ideologică față de Andrei Pleșu și față de elite de pe vremea când credea că va deveni cronicarul literar al „României literare”.
Precizăm că noi am citit cele două intervenții ale fiecăruia dintre combatanți (N.M. și P.C.) și una a lui C. Rogozanu. Am remarcat cu satisfacție tonul civilizat al polemicii, adevărată bătălie de idei în care primează argumentele și nu împroșcarea cu invective a adversarului.
În răspunsul dlui P. Cernat, întâlnim o politicoasă contestare a celor afirmate de fostul său profesor. Nu se consideră purtător de cuvânt al grupării și nu se erijează în postura de anexionist ideologic, scriind: „Am încercat să demonstrez că, inclusiv după criteriile liberale de evaluare, CA e o grupare consistentă intelectual, eclectică ideologic și deloc iresponsabilă”. Este de părere că o critică a sistemului venită din interiorul acestuia „n-ar trebui suspectată excesiv”. Precizează apoi că nu se revendică de la pozițiile lui Savin Bratu și N. Tertulian „deși nu mi se pare deloc dezonorant să fii lukacsian, nici în compania lor”. Ironiei din aserțiunea domnului profesor („Promițătoare companie, Paul Cernat. Și, mai ales, veche idee”) îi dă un răspuns la fel de ironic: „Nu mă gândeam că voi ajunge în situația de a-i explica profesorului Manolescu diferența dintre „elite” și „elitism” (similară, dacă vreți, celei dintre „ortodoxie” și „ortodoxism”). Îl asigură totodată că nu-i spune adio lui Maiorescu și spiritului critic, nici criticii estetice, dar reconsiderarea lui Gherea i se pare importantă și la nivelul teoriei critice.
Convins că „spre deosebire de ideologii, literatura, ca viața însăși, e mai complexă”, mută discuția în câmpul acesteia.
Văzând că „N. Manolescu acuză, malițios, „tendința fără artă” a lui C. Rogozanu”, P. Cernat formulează mai multe întrebări retorice: De ce n-ar merita o discuție socio-politică un roman de vârf ca „Răscoala” lui L. Rebreanu sau un reportaj excelent precum „Țara de piatră” al lui G. Bogza? De ce ar trebui să conțină manualele de liceu doar discuții despre „joc” sau „copilărie” în literatură, dar nu și despre corupție sau despre conflicte sociale, etice, ideologice și identitare? De ce punem la zid texte ce cultivă compasiunea pentru cei slabi și neajutorați? „Procedând astfel, „castrăm” literatura și o anexăm – tot propagandistic, dar altfel – în contul liberalismului globalist și corporatist”, concluzionează P. Cernat.
La rândul său, C. Rogozanu practică un discurs critic tranșant: „Vrem să ieșim din băltoaca estetizantă în care mainstreamul intelectual a împins spațiul public. Nu ne interesează sforăielile epatante despre „Cultură”, (...) elitismul și condescendența atroce a celor care dețin diverse forme de putere”. Constată, de asemenea, că intelectualii mainstream cultivă o piață culturală captivă, promovând „teme bovarice”, care nu duc nicăieri: anticomunismul, obsesia occidentalizării, procapitalismul compulsiv, elitismul agresiv etc. Vorbește apoi despre „intelectuali aristocratizați prin rentele primite”, precizând că aici nu există luptă cu elitiști, ci lupte cu oportuniști ce susțin, cu orice preț, puterea fără limite. „Nu e radicalism, e (...) jena expusă a elitiștilor de ei înșiși”, ne lămurește C. Rogozanu. Intervenția sa dovedește că nu e dispus să îmbrățișeze nicio variantă de pace cu fostul său profesor: „Iar Manolescu e cel mai fericit caz de „pluralism” eșuat”, notează el, și de aceea „lipește etichete obositoare”. Dl Rogozanu recunoaște că, în timpul Facultății, dl N. Manolescu i-a susținut pe studenți, le-a ascultat „teoriile”, „argumentele” chiar dacă aceștia nu cântau partitura profesorului.
Dacă cei doi foști studenți sunt pe deplin „inițiați în despărțire”, meritul este, desigur, și al profesorului Manolescu, deoarece a știut și a dorit să le cultive libertatea de gândire.
Citind aceste dialoguri polemice, ne-am amintit că dl profesor Manolescu ne-a învățat că exercițiul critic implică „toate lecturile noastre anterioare”, dar „critica e condiționată de infidelitatea lecturii, este, cu alte cuvinte, o lectură infidelă”.
Se pare că foștii studenți, P. Cernat și C. Rogozanu, au ascultat cu luare-aminte lecția.
Al. Serpens
În foto: Paul Cernat, Costi Rogozanu și Nicolae Manolescu
 
 
Trimite email
marți, 26 mai 2026 la 15:43:47 Ora de vară a Europei de Est