Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua Siguranței pe Internet 2014

În atenția unităților de învățământ

Ziua Siguranței pe Internet 2014

Ziua Siguranței pe Internet (în engleză: Safer Internet Day) este un eveniment organizat la nivel european, desfășurându-se în fiecare an în luna februarie, sub patronajul rețelei „INSAFE” - European Safer Internet Network în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene.

Ziua Siguranței pe Internet a ajuns la cea de a XI-a ediție și va fi sărbătorită pe data de 11 februarie 2014 în aproximativ 65 de țări de pe Glob. Tema ediției actuale este: „Let’s create a better Internet together!” („Împreună facem Internetul mai bun!”) și vizează necesitatea de a stabili o etichetă  acceptată universal privind navigarea în mediul online. În România, evenimentul  este organizat și promovat de Consorțiul Sigur.info format din Organizația Salvați Copiii România, Positive Media și Focus – Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual. Anual, această acțiune este urmată de o competiție națională de proiecte adresată copiilor sub titlul „Împreună facem Internetul mai bun!”
Concursul de proiecte are ca scop principal implicarea tinerilor, părinților și cadrelor didactice în conturarea unor idei prin care internauții pot construi împreună un Internet mai bun.
Copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani sunt invitați să se înscrie în concurs cu proiecte multimedia în care vor ilustra părerea lor despre cum ar trebui modelat Internetul astfel încât navigarea în mediul online să fie o experiență mai plăcută, precum și ce putem face astfel încât să promovăm în rândul copiilor și adulților modalitățile prin care fiecare utilizator poate contribui la un Internet mai bun. Competiția este deschisă atât grădinițelor, școlilor, liceelor, cluburilor de tineret, cât și copiilor. Concurenții vor lucra individual sau în echipe de maximum trei persoane și vor fi coordonați de către un adult (părinte, educator, învățător sau profesor). Copiii și adolescenții vor putea participa potrivit categoriei de vârstă în care se încadrează:
categoria 6-12 ani,
categoria 13-18 ani
Proiectele vor putea fi trimise în unul din formatele de mai jos: desene și creații proprii scanate, afișe, prezentări PowerPoint, filmulețe video (realizate cu aparat foto, video, telefon mobil etc.), prezentări Flash, pagini web create special pentru concurs.
De asemenea, există câteva categorii speciale la care vor fi premiate cele mai implicate persoane și instituții în promovarea și asigurarea unei activități online responsabile pe tot parcursul anului 2013.
Categoriile de concurs
*Profesorul anului – cel mai implicat profesor în activitățile de promovare și conștientizare a siguranței online în rândul elevilor și al comunității. E luată în considerare și utilizarea Internetului, a resurselor online și a platformelor web în cadrul orelor de la clasă și dezvoltarea și menținerea unei comunități online educative.
*Școala anului – școala cu cele mai multe activități de promovare și conștientizare a siguranței online în rândul elevilor, care să fi încheiat parteneriate cu alte instituții și să fi participat la programe de anvergură internațională care vizează activitatea în mediul online. Se punctează și gradul de acces al elevilor la calculatoare securizate, precum și gradul de utilizare a Internetului în scopuri educative în timpul orelor de curs de către profesori sau elevi
*Grădinița anului - va fi premiată grădinița care prezintă cât mai clar și creativ într-un proiect de echipă tema concursului național „Împreună facem Internetul mai bun!”
*Voluntarul Sigur.info al anului – cel mai activ voluntar Sigur.info care a promovat siguranța pe Internet în rândul grupurilor-țintă și a inițiat activități proprii în vederea asigurării unui comportament responsabil de utilizare a Internetului.
Calendarul desfășurării concursului
*28 octombrie 2013 – 10 ianuarie 2014 – Realizarea, trimiterea proiectelor și a  formularelor de înscriere;
*11 ianuarie 2014 – 5 februarie 2014 - Desemnarea câștigătorilor de către un juriu special
*11 februarie 2014 - Anunțarea câștigătorilor în cadrul Galei Siguranței pe Internet
Mai multe detalii despre modalitatea de înscriere în concurs, criteriile de jurizare, și sponsorii acestei competiții, găsiți accesând www.sigur.info/ziua-sigurantei-pe-internet-2014/safer-internet-day-2014.html
Székely Ronaldo-Raul,
coordonatorul local Oradea al programului Sigur.info.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:49:16 Ora de vară a Europei de Est