Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Simpozionul județean „Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari!”

Grădinița Nr. 27 „Voinicel” din Oradea organizează

Simpozionul județean „Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari!”

Grădinița Nr. 27 „Voinicel” Oradea, structură a Colegiului Național „Iosif Vulcan” Oradea, prin doamnele prof. Coroiu Natalia și Mihuț Ioana Livia, au deosebita plăcere de a vă invita să participați la un nou simpozion județean intitulat: „Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari!”

Simpozionul se  adresează copiilor si cadrelor didactice din învățământul preșcolar care doresc să participe la una sau la ambele secțiuni ale simpozionului județean „Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari”:
Secțiuni:
I.Povești/poezii terapeutice, jocuri didactice vizând: încrederea, perseverența, organizarea, înțelegerea și rezistența ca laturi ale dezvoltării socio-emoționale ale copiilor preșcolari;
II.Concurs de desene, picturi, colaje – având ca temă – dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari
LOCUL DESFĂȘURĂRII: Grădinița Nr. 27 „Voinicel” - Oradea
DATA DESFĂȘURĂRII:  4.04.2014
PROGRAMUL SIMPOZIONULUI
9,00 – 10,00 – primirea invitaților și vizitarea expoziției cu lucrările copiilor
10,00 – 12,00 – prezentarea lucrărilor în plen
12,00 – 12,30 – premierea și înmânarea diplomelor
Cerințe pentru redactarea lucrărilor
SECÞIUNEA I
*Format A4;
*Titlul, autorul și instituția unde funcționează se vor scrie cu font Time New Roman,  size 14, Bold;
Tehnoredactare text MICROSOFT OFFICE WORD font Time New Roman,  size 12 Normal  la 1,5 rânduri, margini egale de 20 mm, text aliniat bloc, cel mult 3 pagini și maximum 2 autori;
Lucrarea va fi scrisă cu diacritice;
Bibliografia se va consemna la sfârșitul lucrării.
Prezentarea fiecărei lucrări nu va depăși 15 minute
Pentru prezentare vă punem la dispoziție calculator, videoproiector.
SECÞIUNEA a II-a
Se vor realiza lucrări artistico-plastice sau practice, în tehnică la alegere (desen, pictură sau colaj) care să surprindă orice aspect legat de dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari.
Lucrările vor avea formatul de poster A4, iar pe verso se vor regăsi în etichetă: titlul lucrării, numele copilului (copiilor – în caz de lucrare colectivă), grădinița, grupa și numele cadrului didactic îndrumător.
Model etichetă
 
Titlul lucrării ________________________________________________________
Numele copilului   _____________________________________________________
Numele copiilor în caz de lucrare colectivă __________________________________
Grădinița _____________________________________________________
Grupa _________________________________________________________
Numele cadrului didactic _______________________________________________
La această secțiune, lucrările vor fi jurizate pe categorii de vârstă și pe categorii de lucru: desen, pictură sau colaj.
La concurs se vor acorda premiile I, II, III și mențiune; fiecare cadru didactic va primi diplomă de coordonare a copiilor în cadrul concursului.
Pasul I. Înscrierea participanților
Fiecare participant la simpozion va trimite Fișa de înscriere, Acordul de parteneriat semnat și ștampilat, în dublu exemplar, până la sfârșitul lunii decembrie, pe adresa: Grădinița Nr. 27 „Voinicel” - Oradea (str. Păunului nr. 1 Oradea, Bihor) pentru:
Simpozionul „Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor preșcolari!”
sau online la următoare adresă de e-mail: ioanaliviamihut@yahoo.com.
Pasul II. Trimiterea lucrărilor
Secțiunea I.
Trimiterea lucrărilor se poate face prin: poștă pe adresa: Grădinița Nr. 27 „Voinicel” - Oradea (str. Păunului nr. 1 Oradea, Bihor);
online la următoare adresă de e-mail: ioanaliviamihut@yahoo.com.
împreună cu declarația pe proprie răspundere pentru originalitatea lucrărilor (anexa) până în 15 martie 2014.
Secțiunea II.
Trimiterea lucrărilor artistico-plastice se va face prin poștă, pe adresa: Grădinița Nr. 27 „Voinicel” – Oradea (str. Păunului nr. 1 Oradea, Bihor);
În același plic se va regăsi și fișa de înscriere pe care o găsiți în anexe, precum și un plic autoadresat A4 și timbrat cu maximum 3 lei.
TERMENUL DE TRIMITERE A LUCRĂRILOR: 15 martie 2014.
Prof. Mihuț Ioana Livia

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 22:31:27 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.