Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Vacanța intersemestrială, un prilej de meditație, de cugetare

Întrebăm și ne întrebăm: Oare de ce?

Vacanța intersemestrială, un prilej de meditație, de cugetare

Curând începe semestrul al II-lea. Ne apropiem de punctul culminant al unui an școlar pentru elevii din clasa a XII-a, de bacalaureat.

Semestrul II ne întâmpină cu simularea de bacalaureat anunțată în martie, moment al adevărului.
Elevilor conștiincioși li se vor confirma rezultatele pozitive ale efortului depus pe parcursul atâtor ani, iar în paralel, nepăsarea unor elevi față de sârguința profesorilor se va reflecta în notele obținute.
 Va fi un moment în care pentru unii se va declanșa panica incapacității de a recupera zecile, miile de ore pierdute și nealocate studiului; pentru unii elevi momentul va însemna conștientizarea nivelului propriu de pregătire și automotivare spre o mai bună aprofundare a noțiunilor care urmează a fi evaluate la bacalaureat. Pentru alții rezultatele pe care le vor obține, probabil, îi vor adânci și mai mult în necunoaștere, pe fondul nepăsării, crezând că niciun efort nu îi va mai salva din situația în care se află.
Este trist să vezi că mulți tineri își pierd încrederea în sine, că refuză să schimbe ceva în atitudinea lor de delăsare, că nu-și doresc mai mult de la viață și că nu pun preț pe sănătatea lor mintală și fizică, pe potențialul de care dispun…
Realizez că sunt mulți astfel de tineri care, deși au fost înzestrați cu potențial intelectual, alegerea unor „modele” nu tocmai demne de urmat, îi conduc spre nereușite, spre eșec.
Răsfoiesc în memorie filele nescrise ale romanului vieții mele și parcă ieri eram și eu în situația liceanului în prag de absolvire. Privind în urmă, acum gândesc că a meritat tot efortul depus pe parcursul atâtor ani și îmi doresc ca mulți tineri să aibă convingerea că doar prin muncă vor putea răzbi în viață, doar prin muncă și seriozitate se vor putea autodepăși și prin perseverență își vor putea recompensa părinții pentru toate sacrificiile făcute. În final, toți  părinții aspiră la un viitor mai bun pentru copiii lor, la un viitor mai bun decât prezentul pe care îl trăiesc ei înșiși.
Îmi doresc ca mulți tineri să mai gândească la fel, să dorească să se autodepășească.
Oare de ce toți copiii, când sunt mici, doresc profesii nobile ca cele de medic, profesor, aviator, salvator…., iar pe măsura înaintării lor în vârstă se mulțumesc doar cu ideea de a-și câștiga existența cât mai ușor, chiar dacă nu într-un mod întocmai cinstit?
Oare de ce se diminuează sau dispare interesul părintelui față de pregătirea de bază a propriului copil odată cu înaintarea în vârstă a acestuia? Dacă în clasele primare, părinții se remarcă a fi atât de interesați de evoluția copilului în calitate de elev, în clasele terminale ale liceului dezinteresul părintelui este vizibil prin absenteismul repetat și lipsa de implicare în controlul asupra propriului copil.
Și îmi pun o ultimă întrebare: oare câți părinți conștientizează că bunul cel mai de preț este propriul copil și nu bunul material?
În concluzie, pentru reușita copilului, părintele ar trebui să se implice în orientarea tânărului la fel ca în primii ani de școală.
Prof. Coste Diana Monica
Colegiul Tehnic „Unirea” Ștei

Trimite email

marţi, 22 octombrie 2019