Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Evenimente | O nouă rundă de prezentare a produselor Gano

Luni, 7 aprilie, la hotel „Vulturul Negru” din Oradea

O cafea sănătoasă cu extract din miraculoasa ciupercă Gano Reishi


O nouă rază de soare parfumată ne îmbie să răspundem unei provocări, luni, 7 aprilie 2008, ora 18.30, la hotel “Vulturul Negru” din Oradea....citeste


 

Luni, 17 martie, de la ora 18.30, la Hotel Vulturul Negru Oradea

Tinerețe fără bătrânețe, cu echipa Gano


O rază de soare parfumată, cu muguri și mugurași, ne îmbie să răspundem unei noi provocări, luni, 17 martie 2008, la Hotel “Vulturul Negru” din Oradea. ...citeste


 

Luni, 4 februarie, de la ora 18.00, la Hotel Continental din Oradea

O nouă rundă de prezentare a produselor Gano


Astăzi, luni, 4 februarie 2008, echipa Gano, în frunte cu președintele său, dl John Boca, va reveni la Oradea pentru o nouă rundă de prezentare a produselor Gano. Dacă vă mai amintiți, în luna decembrie 2007, echipa Gano a fost prezentă cu produse Gano patru zile în municipiul de pe Crișul Repede (6 - 9 decembrie). Evenimentul de astăzi, este programat la Hotel Continental, de la ora 18.00. ...citeste


 

joi, 13 august 2026 la 17:34:52 Ora de vară a Europei de Est