Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Școli | Școala din Husasău de Tinca

În 7 dec., la Școala Gimnazială Nr. 1 Husasău de Tinca, diseminare proiect Erasmus+

Reducerea abandonului şcolar timpuriu al elevilor din școala noastră


Miercuri, 7 decembrie 2022, la Școala Gimnazială Nr. 1 Husasău de Tinca, a avut loc diseminarea proiectului european Erasmus+ „Reducerea Abandonului Școlar Timpuriu al Elevilor din școala noastră", cu număr de referință 2020-1-RO01-KA101-078632. ...citeste


 

Un proiect câștigat de elevii din Husasău de Tinca

,,Școala noastră a câștigat un proiect de microgrant, cu finanțare de la Uniunea Europeană”


Doamna Silvia Miclea, profesor de limba engleză-limba franceză la Școala Gimnazială Nr. 1 Husasău de Tinca ne dă o veste minunată, chiar înainte de Crăciun!...citeste


 

În și de Ziua Mondială a Romilor

„În pași de dans”


Dascălii de la Husasău de Tinca țin să ne demonstreze că sunt mereu pe fază în derularea proiectelor educaționale....citeste


 

O iarnă ca-n povești la Husasău de Tinca

Crenguța fermecată și sufletele înfrățite!


Imagini din „Iarna pe uliță”... și mai mult decât atât, am văzut vineri (17 decembrie 2010) la Husasău de Tinca, pe „dealul” din curtea școlii......citeste


 

sâmbătă, 15 august 2026 la 05:37:19 Ora de vară a Europei de Est