Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Școli | Școala din Chijic

Conferința de diseminare finală a avut loc la Hotel President din Băile Felix

Proiectul Erasmus+ KA1, la Școala Gimnazială Nr.1 Chijic


Joi, 15 septembrie 2022, la Hotel President din Băile Felix, a avut loc conferința de diseminare finală a proiectului Erasmus+2019-RO01-KA101- 061605 „Împreună împotriva abandonului școlar„/Together against school dropout", proiect finanțat de către Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+, cu un buget de 23.280 euro. Beneficiarul proiectului este Școala Gimnazială Nr.1 Chijic din județul Bihor....citeste


 

Școala Gimnazială Nr. 1 Chijic

Partener în cadrul proiectului ,,Un start bun prin educația antepreșcolară”


,,Investiția în educația timpurie este cea mai rentabilă investiție în educație"! ...citeste


 

La Școala Gimnazială Nr.1 Chijic, a avut loc

Conferința de lansare proiect Erasmus+KA1


Luni, 9 decembrie 2019, la Școala Gimnazială Nr.1 Chijic a avut loc conferința de lansare a proiectului Erasmus+KA1 „Împreună împotriva abandonului școlar", proiect finanțat de către Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+, cu un buget de 23.280 euro....citeste


 

Vineri

Cercul pedagogic la Școala Gimnazială Nr. 1 Chijic, comuna Copăcel


Vineri, 29 martie 2013, la Școala Gimnazială Nr.1 Chijic, s-a desfășurat activitatea Cercului pedagogic al profesorilor de Limba și literatura română din sectorul Oradea Sud, condus de dl prof. Diaconescu Gheorghe. ...citeste


 

duminică, 9 august 2026 la 21:26:37 Ora de vară a Europei de Est