Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Grădinițe | Grădinița nr. 41 - "Piticot" din Oradea

Activitate de 1 Decembrie la Grădinița Nr. 41

Mândru sânt că sunt român


Educatoarea Ramona Mocan a susținut vineri, 27 noiembrie 2015, cu grupele mari de la Grădinița Nr. 41 (structură a Școlii Gimnaziale Nr. 11), activitatea intitulată ,,Mândru sânt că sunt român"....citeste


 

Festivalului național al șanselor tale – ed. a XII-a

„Educație și voluntariat”


În perioada 5-11 decembrie 2011, se va desfășura sub genericul „Educație și voluntariat”, cea de-a XII-a ediție a Festivalului național al șanselor tale, săptămâna educației permanente. ...citeste


 

La Grădinița nr. 41 – „Piticot” din Oradea

Copii și dascăli în activitate


Miercuri (30 iunie 2010), când am trecut pe la Grădinița nr. 41 – „Piticot” din Oradea, am avut plăcuta surpriză să găsim copii și dascăli în activitate, în curtea grădiniței......citeste


 

„Educația rutieră salvează vieți!”

Premierea lucrărilor – marți, la palat


Marți, 25 mai 2010, la Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea, a avut loc festivitatea de premiere a lucrărilor participante la concursul național „Educația rutieră salvează vieți”. Diplomele (și premiile, constând în cărți) au fost înmânate de reprezentanți ai organizatorilor, comisar de poliție Ioana Indrieș, prof. Elisabeta Varga – directorul Grădiniței „Piticot” și prof. Adelina Iacob – directorul Școlii cu clasele I-VIII nr. 11 din Oradea. ...citeste


 

Vineri, la Grădinița nr. 41 - „Piticot” din Oradea,

„Ziua europeană a părinților” și „Luna senectuții”


La Grădinița nr. 41 – „Piticot” din Oradea, a fost sărbătorită, vineri (23 octombrie 2009), pentru a cincea oară, Ziua bunicilor...
Blânzi și buni, plini de iubire, bunicii au fost cele mai răsfățate persoane din sală. ...citeste


 

Vineri, în Orășelul copiilor, premierea câștigătorilor

Concursul național „Educația rutieră salvează vieți!”


Vineri, 24 aprilie 2009, în Orășelul copiilor din Oradea, a avut loc festivitatea de premiere a lucrărilor participante la concursul național „Educația rutieră salvează vieți”.
La manifestare, au participat organizatorii proiectului (Grădinița nr. 41 - „Piticot” din Oradea și Școala cu clasele I-VIII nr. 11), partenerii de proiect (Inspectoratul Școlar, Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, compartimentul de analiză și prevenire a criminalității și poliția de proximitate), precum și membri ai comisiei de evaluare....citeste


 

La Grădinița nr. 41 – „Piticot” din Oradea

„Mânuțele prieteniei”


În cadrul „Săptămânii educației globale”, joi (20 noiembrie 2008), la Grădinița nr. 41 din Oradea a avut loc o manifestare pentru promovarea culturii, toleranței și prieteniei, intitulată ”Mânuțele prieteniei”....citeste


 

vineri, 21 august 2026 la 14:20:13 Ora de vară a Europei de Est