Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Poliția e cu noi! | 25 martie – Ziua Poliției Române

188 de ani de istorie și tradiție

Joi, 25 martie –Ziua Poliției Române


A devenit o tradiție, ca în contextul aniversării Zilei Poliției Române, oamenii legii să fie alături de cetățeni pentru a sărbători evenimentul. Joi (25 martie 2010), Poliția Română a aniversat 188 de ani de la înființare. ...citeste


 

Ieri, de Ziua Poliției Române

Avansări în grad, exerciții demonstrative, concurs tematic și fotbal


Miercuri, 25 martie 2009, de Ziua Poliției Română, la împlinirea a 187 de ani de la înființare, în sala Filarmonicii de Stat din Oradea, a avut loc ședința festivă publică, un prilej de bilanț, mulțumiri și felicitări......citeste


 

25 martie - Ziua Poliției Române

187 de ani de la înființarea Poliției Române


Poliția Română aniversează la data de 25 martie 187 de ani de la înființare. A devenit deja o tradiție, ca în contextul aniversării Zilei Poliției Române, oamenii legii să se afle alături de cetățeni pentru a sărbători....citeste


 

25 martie – Ziua Poliției Române

186 de ani de istorie și tradiție


Prin articolul 50 din Legea nr. 218 din 23. 04. 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliției Române.
Alegerea acestei date este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române. ...citeste


 

miercuri, 5 august 2026 la 20:33:03 Ora de vară a Europei de Est