Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” | Maratonul lecturii

„Maratonul lecturii”, ediția a VI-a

„Să nu încetăm să alergăm în această frumoasă cursă a cititului!”


Este îndemnul pe care dna Ligia Mirișan, directorul manager al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” l-a adresat vineri (17 ianuarie 2014) participanților la gala de premiere a celei de-a VI-a ediții a „Maratonului lecturii”....citeste


 

La cea de-a V-a ediție

Maratonul lecturii a încoronat trei regi și patru regine!


Miercuri (16 ianuarie 2013), în amfiteatrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” a avut loc premierea participanților la cea de-a V-a ediție a Maratonului lecturii 2012....citeste


 

La Biblioteca Judeþeanã „Gheorghe ªincai”

A început „Maratonul lecturii” - ediþia a V-a


Secþia pentru copii ºi tineret a Bibliotecii Judeþene „Gheorghe ªincai” din Oradea vã invitã la cea de-a V-a ediþie a concursului „Maratonul lecturii”, care se desfãºoarã în perioada 1 februarie - 31 decembrie 2012....citeste


 

„Maratonul lecturii” - ed. a IV-a, cu

Doi regi și trei regine...


Peste 50 de cititori s-au lansat la cea de-a patra ediție a „Maratonului lecturii” în cursa de urmărire pentru cucerirea înaltelor titluri de Rege și Regină a lecturii, concurs de lectură, inițiat și organizat de patru ani, consecutiv, de Secția de copii și tineret a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea....citeste


 

Maratonul lecturii – ediția a III-a

Andrei și Emilia – regele și regina lecturii


Cea de-a III-a ediție a „Maratonului lecturii” a fost câștigată (luni, 17 ianuarie 2011) de Andrei Răzvan Ciobanu (de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea), care a fost încoronat regele lecturii, și Emilia Pop (de la Liceul de Artă), care a devenit regina lecturii....citeste


 

miercuri, 12 august 2026 la 01:56:52 Ora de vară a Europei de Est