Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Poliția e cu noi! | „Săptămâna prevenirii criminalității” în județul Bihor

Vineri, de „Ziua educației rutiere”

Siguranța rutieră – o prioritate pentru poliția bihoreană


Vineri, 25 septembrie 2009, în și de „Ziua educației rutiere”, s-au desfășurat acțiuni cu patrula școlară de circulație în zona adiacentă Școlii cu clasele I - VIII din localitatea Sânmartin....citeste


 

Marți, în Săptămâna Prevenirii Criminalității

Lansarea proiectului „Sfaturi mari pentru cei mici” – la Sântandrei


Polițiștii bihoreni au acționat ieri, marți (22 septembrie 2009), în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității, pentru prevenirea criminalității în mediul rural, la Sântandrei, prin lansarea proiectului „Sfaturi mari pentru cei mici”.
Evenimentul a avut loc în incinta școlii și urmărește prevenirea delincvenței juvenile și victimizării copiilor....citeste


 

În perioada 21 – 25 septembrie

Săptămâna prevenirii criminalității, ediția a IV-a


În perioada 21 – 25 septembrie 2009, la nivel național se va derula „Săptămâna prevenirii criminalității”. Aproprierea de comunitate și nevoile acesteia reprezintă unele dintre obiectivele prioritare ale Poliției Române, de unde și inițiativa de a realiza anual, timp de o săptămână, o acțiune ale cărei priorități sunt informarea și conștientizarea populației cu privire la aspectele de natură infracțională și antivictimală, dar și consolidarea parteneriatului Poliție - Cetățean....citeste


 

De Ziua siguranței rutiere,

Activități desfășurate în Orășelul copiilor din Oradea


Și în ultima zi a „Săptămânii prevenirii criminalității”, tot copiii au fost cei mai răsfățați și câștigați!...citeste


 

În „Săptămâna prevenirii criminalității”

De Ziua siguranței rutiere, patrulele școlare în acțiune


Dacă la Școala cu clasele I-VIII „Dacia”, patrulele școlare de circulație au acționat (așa după cum am relatat în articolul „Vineri – Ziua siguranței rutiere”) sub coordonarea subcomisarului Claudiu Ciuclea, la Școala cu clasele I-VIII nr. 11, acțiunea a fost organizată de o echipă de polițiști de proximitate, în frunte cu agentul șef Marius Vasi....citeste


 

În „Săptămâna prevenirii criminalității”

Vineri - Ziua siguranței rutiere


În perioada 22 – 26 septembrie 2008, la nivel național se derulează „Săptămâna prevenirii criminalității”- o acțiune ale cărei priorități sunt informarea și conștientizarea populației cu privire la problemele de natură infracțională și antivictimală, dar și consolidarea parteneriatului poliție - cetățean.
Activitățile au fost structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă preventivă. ...citeste


 

Marți, în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalității”

„Tineri împotriva violenței”


Marți (23 septembrie 2008), în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalității”, polițiștii de proximitate au avut întâlniri cu elevi din instituțiile de învățământ din Oradea, sub denumirea „Sfaturi pentru cei mici și cei mari, din partea polițiștilor bihoreni”....citeste


 

În „Săptămâna prevenirii criminalității”

Împreună pentru siguranța ta


Tot ieri (luni, 22 septembrie 2008), polițiștii de proximitate, alături de cei ai Compartimentului de analiză și prevenire a criminalității, au avut întâlniri cu persoanele de vârsta a treia, în cadrul celor patru centre multifuncționale din municipiul Oradea („Nufărul”, „Piața Unirii”, „Sfântul Apostol Andrei” și „Ioșia”), ocazie cu care le-au făcut recomandări pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni de tâlhărie. ...citeste


 

Luni, în „Săptămâna prevenirii criminalității”

„Meseria de polițist și tainele sale – deslușită de copii”


Ieri (luni, 22 septembrie 2008), în debutul „Săptămânii prevenirii criminalității”, elevii a două clasele de la Școala cu clasele I-VIII „Oltea Doamna” din Oradea (clasa a II-a B, înv. Doina Sabău și a IV-a B, înv. Viorica Mitran) au vizitat laboratorul de criminalistică al Inspectoratului de Poliție al județului Bihor, lănsându-și amprentele și îmbrăcând vesta antiglonț......citeste


 

De luni până vineri (22 – 26 septembrie)

„Săptămâna prevenirii criminalității” în județul Bihor


În perioada 22 – 26 septembrie 2008, la nivel național se va derula „Săptămâna prevenirii criminalității”-o acțiune ale cărei priorități sunt informarea și conștientizarea populației cu privire la problemele de natură infracțională și antivictimală, dar și consolidarea parteneriatului poliție - cetățean....citeste


 

duminică, 15 noiembrie 2026 la 03:21:40 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.